Antena Căutare

A mai punctat o data, dar nu in prelungiri. Jonny Wilkinson s-a insurat departe de ochii presei

Omul care a adus singurul titlul mondial la rugby pentru Anglia s-a casatorit in mare secret, undeva in sudul Frantei

Pe 22 noiembrie 2003, reusea drop-golul care aducea Angliei singurul titlu mondial la rugby si devenea peste noapte unul dintre cei mai iubiti oameni din insula. Zece ani mai tarziu, dar la final de octombrie, Jonny Wilkinson, baiatul de aur al regatului a decis sa obtina o noua victorie, dar de data aceasta in plan personal.

Tabloidele britanice au dezvaluit ca Jonny s-a casatorit in secret cu iubita sa Shelley Jenkins, ceremonia consumandu-se la inceputul acestei saptamani intr-un local din superbele zone ale sudului Frantei.

Primarul localitatii unde a avut loc festivitatea a marturisit ca Jonny Wilkinson si mireasa sa au fost insotiti doar de doi martori, iar petrecerea s-a consumat in Bandol, un orasel in care cei doi miri locuiesc de mai multa vreme. Britanicul este component al echipei franceze Toulon inca din 2009, acesta fiind cel de-al doilea club din cariera sa profesionista, dupa ce a debutat in 1997 pentru Newcastle Falcons.

Foto: Facebook

Start in optimile de finala ale Cupei Romaniei! Programul meciurilor... Robben, ultima aroganta a seicilor de la PSG? "Este o onoare ca echipele mari sa te caute"...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x