Antena Căutare

Alexandru Băluţă, primul român pe teren la reluarea meciurilor întrerupte de pandemia de coronavirus

Mijlocaşul Alexandru Băluţă a fost primul jucător român pe teren, la reluarea meciurilor întrerupte de pandemia de coronavirus.

Fostul fotbalist al CS Universitatea Craiova a fost titlar în partida pe care echipa lui, Slovan Liberec, o dispută, sâmbătă, în deplasare, cu FC Teplice, prima în Cehia după intrerupere. El a fost schimbat, în minutul 56, cu Beran, la scorul de 2-0 pentru gazde. Scorul este acelaşi după o oră de joc.

Această partidă disputată fără spectatori este o restanţă din etapa a XXIII-a.

Meciurile din etapa a XXV-a a campionatului ceh de fotbal vor avea loc marţi şi miercuri.

Campionatul ceh a fost întrerupt la mijlocul lunii martie şi s-a reluat la numai o săptămână după ce s-a jucat fotbal din nou în Germania, primul campionat important din Europa, care a dat tonul revenirii.

Pe primul loc se află Slavia Praga, echipa la care evoluează Nicuşor Stanciu, cu 58 de puncte, după 24 de etape, urmată de Viktoria Plzen, cu 50 de puncte, şi de Jablonec, cu 40 de puncte. Sparta Praga, formaţia portarului Florin Niţă, ocupă locul 9, cu 35 de puncte.

În Cehia, au fost înregistrate până în prezent 8.853 de cazuri de infectare cu Sars-CoV-2 şi 314 de decese, la o populaţie de 10,5 milioane de locuitori.

Sursa : news.ro

Roger Federer: Nu mă antrenez în această perioadă, nu văd sensul. Cred că suntem departe de reluarea competiţiilor... Ministrul Sportului, prima reacție după ce a apărut în cămașă și în chiloți, în direct, la TV: ”N-am o problemă că imagi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x