Căutare Live

Ana Maria Popescu s-a retras din activitate la 37 de ani. Anunțul cu lacrimi în ochi făcut de spadasină: „A venit momentul”

Ana Maria Popescu ( fostă Ana Maria Brânză) și-a anunțat retragerea din activitate. Spadasina a publicat un mesaj video emoționant.

Ana Maria Popescu și-a a obținut argintul la Mondialul de la Dubai, ultimul campionat din carierea sa de spadasină

Hepta

Ana Maria Popescu și-a anunțat retragerea din activitate, la scurt timp după ce a fost desemnată pentru a cincea oară „cea mai bună spadasină a lumii”. De-a lungul carierei sale, Ana Maria Popscu a obținut 13 medalii de aur, 10 de argint şi 10 de bronz la scrimă. La Jocurile Olimpice 2020 Ana Maria Popescu a câștigat argintul pentru România. Spadasina a mărturisit că se va mai întoarce în sala de scrimă, dar nu va mai participa niciodată la competiții oficiale.

Mondialul din Dubai, cel la care Ana Maria Popescu a obținut argintul a fost ultimul campionat pentru spadasină. Anunțul retragerii l-a făcut chiar acolo, printr-un videoclip publicat pe Internet pe data de 7 decembrie 2021.

Citește și: Klaus Iohannis i-a decorat pe sportivii medaliați la Tokyo. Ce Ordin a primit Ana-Maria Popescu, medaliată cu argint la spadă

Ce a transmis Ana Maria Popescu (Brânză). Spadasina și-a anunțat retragerea din carieră

În momentul în care și-a anunțat retragerea din carieră Ana Maria Popescu a avut vocea tremurândă și lacrimi în ochi:

„Se pare că se încheie. Peste 20 de ani petrecuţi în sala de scrimă… A fost ultima competiţie (n.r. Cupa Mondială) pentru mine. Credeam că sunt pregătită pentru momentul ăsta, pentru că nu simt să merg mai departe. Asta a fost tot şi cumva cred că din copilărie mi-am promis că o să simt momentul în care să mă opresc. E momentul. Acest moment a venit, ştiu treaba asta, nu mai am motivaţie să merg mai departe. Totul doare prea tare. Cred că e momentul să încep o nouă viață, sau să am o viață ăn afar sălii de scrimă. Cu siguranță în sală voi reveni, dar nu voi mai mbrăca acest costum într-o competiție oficială. E greu”, a spus Ana Maria Popescu.

Ana Maria Brânză, în lacrimi, la retragerea din carieră

Ana Maria Brânză și-a stăpânit cu greu lacrimile și a ținut să le mulțumească tuturor celor care au susținut-o în carieră. Spadasina a mărturisit că este fericită că și-a terminat cariera competițională pe podium, obținând medalia de argint în cadrul Mondialului de la Dubai.

Citește și: Ana Maria Brânză Popescu, pe primul loc în lume la spadă individual! Ce înseamnă un „campion” pentru ea

„Ţin să vă mulţumesc tuturor pentru sprijin, tuturor oamenilor cu care am colaborat de-a lungul timpului, oamenii cu care am crescut, cu care am făcut echipă, începând de la federaţie, Clubul Sportiv al Armatei Steaua, COSR, toţi oamenii care au fost implicaţi în povestea asta şi sper să scriem poveşti frumoase pentru sportivii români. Vă iubesc pe toţi şi vă mulţumesc, mai ales vouă care sunteţi pe social media şi aţi fost alături de mine, atunci când s-a terminat cu medalie, dar mai ales atunci când am dat nuca-n perete, de la începutul competiţiei. Sper să rămâneţi alături de mine, pentru că s-a încheiat un capitol din viaţa mea, dar cu siguranţă vor urma alte surprize. Mă duc să termin de plâns”, a spus Ana Maria Brânză.

Larisa Iordache a fost externată din spital. Cum arată gimnasta, la scurt timp după ce a suferit o intervenție chirurgic...
Parteneri
Obiceiuri pentru a evita depunerea de grăsime abdominală după vârsta de 50 de ani. Cum să-ți păstrezi silueta
Pentru a evita depunerea de grăsime abdominală după vârsta de 50 de ani este extrem de important să ai o dietă echilibrată și să eviți produsele care ar putea duce la acumularea kilogramelor în plus. Grăsimea abdominală mai este cunoscută drept grăsime viscerală și este în general periculoasă sănătății tale.
Catine.ro
Ultimele știri