Antena Căutare

Becali îl vrea din nou pe Budescu la FCSB, dar numai ca "vârf"

Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat că va încerca să obţină transferul mijlocaşului Constantin Budescu de la Astra Giurgiu, dar îl doreşte numai pentru postul de vârf de atac.

"Atacant ce îmi place mie... E bun Gnohere, dar atacant care îmi place mie nu am. Echipa asta, Steaua FCSB, nu mai poate fi învinsă, e maşină de fotbal, dar atacant nu are şi are nevoie de un atacant. Are pe Gnogere, să mă ierte, că e bun, îmi place de el, dar vreau altceva. Dacă o să am ofertă pentru el, îl dau. Dacă nu, fără Gnoeher ce să fac? Cu cine? Cu Hora? Să mă ierte, când a venit am zis că am dat lovitura, două, trei meciuri, după aia în loc să crească a scăzut. Dumitru Cardoso l-am studiat, nu e atacantul pe care îl vreau eu, nici Sergiu Buş nu e ceea ce vreau. Eu vreau un jucător pe care îl ştiţi şi care este în România şi este un foarte mare talent, cu care vreau eu să joc vârf, că el nu joacă vârf. E şi la echipa naţională acum. Dar eu vreau să fie vârf. O să jucăm noi cu ei (n.r. - Astra) şi după aceea vă spun, să vedem dacă pot să îl iau. A mai fost pe la noi, a mai jucat la noi şi vreau să joace vârf. Am luat şi bani pe el, două milioane jumătate. Nu e Alibec, ce să fac cu Alibec? Nu găsesc în România vârf, nu vezi că nu găsesc! Singurul atacat care îmi place e Omrani, dar nu pot să-l iau. El (n.r. - Budescu) nu munceşte, nu aleargă şi mă enervez. Budescu la noi numai vârf poate să jaoce, altceva nu are loc. La noi la echipă este muncă muncă şi muncă", a declarat Becali, la Sport.ro.

El şi-a reafirmat interesul pentru fundaşul echipei FC Botoşani Andrei Chindriş, pentru care este dispus să plătească până la un milion de euro.

"Am vorbit cu Iftime şi glumind, aşa, i-am spus uite ţi-l iau pe Chindriş, îţi dau banii acum, dar nu joacă cu mine, adică, în glumă, nu joacă în play-off, adică am vrut să îi dau de înţeles că o să fie în playoff. El nu s-a prins, am mai discutat după aia şi i-am zis: la ora asta îţi dau pe Chindriş 800.000... Mai mă gândesc dacă ajung la un milion. Celălalt, Petre, o să încercăm...", a precizat el.

Becali a afirmat că s-a întâlnit cu preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, cu care s-a împăcat.

"Am fost. Am vorbit cu Vali şi i-am spus: <spune-i omului că vreau să mă împac cu el. Atunci am spus ce credeam, dar eu nu vreau duşmănie, vreau prietenie, vreau pacem, dacă vrea pace Burleanu...> <Da, domne, şi eu vreau pace>. Atunci merg eu la el, când vrea el. Am fost la om, m-am întâlnit cu el, am vorbit cu el, mi-a explicat despre ce e vorba, şi cu fotbalul feminin, şi cu alea, alea, strategie... Mi-a zis că ei calculează totul în funcţie de nişte indici. Mi-a explicat omul toate treburile şi că ei fac totul profesionist, nu fac nimic la întâmplare. Cel mai mare merit pe care îl are Burleanu - să nu se supere nimeni, că vreau să critic pe niciunul, nici pe Mircea Sandu, nici pe nimeni. Dar cel mai mare lucru făcut în fotbal l-a făcut Burleanu, adică echipa lui, cu 12 la sută impozit. Dacă nu erau asta, eram praf cu fotbalul mai tare. Acum pentru mine e floare la ureche. Înainte era 75 la sută", a declarat omul de afaceri.

Sursa : news.ro

Povestea unui campion! Cum se antrenează Cornel Pantelin Kaiac pentru competițiile de fitness... Ludovic Orban nu ştie dacă va asista la partida România - Suedia: Oricum, o să urmăresc cu sufletul la gură meciul...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x