Antena Căutare

Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018! Care sunt primele 10 favorite la trofeu ? Spania, Germania, Brazilia sau Argentina. Ce spun specialiștii

Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018! În mai puțin de 24 de ore, la Moscova, Rusia și Arabia Saudită vor face ca așteptarea fanilor fotbalului de pe Mapamond să ia sfârșit și vor da startul celei de-a 21 Ediții a Cupei Mondiale de fotbal. Va fi un campionat interesant, cu absențe de marcă, precum Italia, Olanda sau Chile, prezențe surpriză, precum Islanda, dar și cu câteva prezențe care caută cu tot dinadinsul să își ia revanșa față de 2014.

Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018! Printre echipele care vor să răzbune ediția din urmă cu 4 ani din Brazilia sunt chiar gazda de atunci. O națională îmbibată de vedete de miliarde de Euro, trupa lui Tite nu acceptă o nouă ratare. Nici Argentina, finalista din 2014 nu mai concepe ratarea trofeului, deși, în afară de Messi, nimic nu o recomandă. În schimb, recomândări vin pentru Spania, o națională cu adevărat serioasă, înzastrată cu jucători de la Barcelona și de la campioana Europei, Real Madrid.

Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018! Bookmakerii și-au făcut deja temele și au prezentat cotele pentru câștigarea Mondialului. Să vedem, în ordine descrescătoare, cum arată top 10 al naționalelor care au dreptul să spere la laurii mondiali

10. Croația - cotă 35

Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018! Care sunt primele 10 favorite la trofeu ? Spania, Germania, Brazilia sau Argentina. Ce spun specialiștii
Când ai jucători în echipa de start precum Rakitic, Modric, Perisic, Madzukic sau Kalinic, asta nu face decât să te oblige la fazele finale ale turneului. Până acolo, croații trebuie să treacă de o grupă grea, cu Argentina, Nigeria și surpriza Islanda.

9. Uruguay - cotă 30
Sud americanii impresionează în atac, cu cuplul Edinson Cavani - Luis Suarez, și în centrul defensivei, cu Diego Godin - Jose Gimenez de la Atletico. Va fi asta suficient pentru a produce o uriașă surpriză. Cotele spun că nu.

8. Portugalia - cotă 26

Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018! Care sunt primele 10 favorite la trofeu ? Spania, Germania, Brazilia sau Argentina. Ce spun specialiștii
Lusitanii dețin titlul continental de la Euro 2016. Îl au în echipă pe Cristiano Ronaldo, unul dintre cei mai mari jucători din istorie, însă nu au cum să triumfe și la Mondial. Asta cred specialiștii

7. Anglia - cotă 17

Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018! Care sunt primele 10 favorite la trofeu ? Spania, Germania, Brazilia sau Argentina. Ce spun specialiștii
Eterna perdantă de la turneele finale, fie ele continentale sau mondiale, Anglia are o cotă mai bună decât Portugalia la câștigarea trofeului. Vor reuși Kane, Sterling & co. să producă minunea ?

6. Belgia - cotă 12
În grupă cu Anglia, Belgia este formată dintr-o constelație de vedete cotate la sute de milioane de Euro. În mod normal, o astfel de echipă trebuia să prindă top 3 al favoritelor. Dar închegarea durează în lotul lui Roberto Martinez, iar bookmakerii știu asta.

5. Argentina - cotă 10

Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018! Care sunt primele 10 favorite la trofeu ? Spania, Germania, Brazilia sau Argentina. Ce spun specialiștii
Cu Messi în teren, Barcelona e cea mai bună din Spania. Cu Messi în teren, Argentina e onorabilă, dar nicidecum o echipă strălucitoare. De ce ? Nu are în jur fotbaliști precum Iniesta, Suarez, Busquets etc.

4. Franța - 7.50
La fel ca Belgia, Franța dispune de un lot stelar. De la mijloc în sus, cocoșii par unici în lume: Pogba, Griezmann, Mbappe sunt doar trei crai de sute de milioane. Din păcate, Deschamps nu prea are idei cu ei, iar asta îi face să piardă momente importante la turneele finale.

3. Spania - cotă 7.00

Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018! Care sunt primele 10 favorite la trofeu ? Spania, Germania, Brazilia sau Argentina. Ce spun specialiștii
După ce în urmă cu 4 ani a fost o prezență palidă la Mondialul din Brazilia, Spania lui Lopetegui caută să facă pași mult mai mari în Rusia. În grupe au impresionat, în amicale la fel. Ce urmează ?

2. Germania - cotă 6.50
Nemții nu mai sunt deloc echipa din 2014. Au întinerit și par lipsiți de experiența luptelor majore. Doar par, întrucât la Cupa Confederațiilor au demonstrat că se pot concentra la maxim

1. Brazilia - cotă 5.00

Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018! Care sunt primele 10 favorite la trofeu ? Spania, Germania, Brazilia sau Argentina. Ce spun specialiștii
După acel 1-7 din 2014 cu Germania, Brazilia s-a transformat. A câștigat lejer grupa preliminară din America de Sud, iar în amicale zburdă. Cu Neymar, Coutinho, Marcelo și Jesus, drumul pare mai ușor către trofeu.

BREAKING NEWS! CFR Cluj are un nou antrenor după plecarea lui Dan Petrescu! Între Șumudică, Iordănescu, Gâlcă și Pițurcă... Revista presei sportive, 13.06.2018: Cât a costat ca FC R să devină Rapid București!; Real Madrid are un nou antrenor; G...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x