Antena Căutare

Deac: Am fost puţin penibili

Fotbalistul echipei CFR Cluj, Ciprian Deac, a declarat joi seară, după meciul cu Rennes, scor 1-0, că el şi colegii săi au fost “puţin penibili” şi nu ar if trebuit să aibă problemele pe care le-au avut în contextul în care adversarii aveau doi jucători eliminaţi.

“A fost un meci greu, cu toate că ei au rămas cu un om în minus încă de la început. Şi cu doi în minus ne-a fost greu. Nu suntem mulţumiţi de prestaţia din seara asta. Nu ai voie cu doi în minus să joci astfel. Am fost puţin penibili. Am avut în prima repriză trei ocazii mari în care puteam să închidem meciul. Rennes este o echipă pe care este foarte greu să o baţi aici. Meciul retur va fi cu totul altfel”, a spus Deac la Digi Sport.

CFR Cluj a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa franceză Rennes, în etapa a III-a a Grupei E a Ligii Europa. Deac a marcat în minutul 9, dintr-o lovitură liberă. Au primit cartonaşe roşii Mendy '5 şi Camavinga '46 de la gazde, respectiv Susici '82 de la CFR Cluj.

Sursa : news.ro

Mara, supărat de criticile după Rennes-CFR Cluj: Nu ştiţi să respectaţi nişte valori!... Dan Petrescu spune că nu ştie dacă victoria cu Rennes este meritată: În fotbal nu meriţi tot timpul să câştigi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x