Antena Căutare

Fostul antrenor Ion Puică a murit, la vârsta de 89 de ani!

Fostul mare antrenor Ion Puică a murit la vârsta de 89 de ani, a anunţat, joi, Federaţia Română de Atletism.

Fostul antrenor Ion Puică a murit, la vârsta de 89 de ani!
Ion Puică.

Ion Puică s-a născut în anul 1930, la Bucureşti, şi a absolvit Institutul de Cultură Fizică din Bucureşti în 1959. A practicat atletismul la nivel de performanţă, fiind legitimat la Stadiul Român Bucureşti (1945), CCA Bucureşti (1951-1952), Şantierul Ploieşti (1953), Constructorul (1954), Ştiinţa (1955), Ştiinţa Bucureşti (1956-1957), CSU Bucureşti (1958), Ştiinţa Bucureşti (1959), unde i-a avut ca antrenori, între alţii, pe Alexandru Ardeleanu, Alexandru Mazilu etc. S-a specializat în alergările de semifond şi fond, având în palmares două titluri de campion naţional.

În calitate de tehnician, Ion Puică a activat la ŞSA Bucureşti, CSMS Iaşi, Olimpia Bucureşti şi, în perioada 1990-1993, în Spania. A fost antrenor al lotului naţional (1976-1988), pentru probele de semifond şi fond, printre sportivele sale numărându-se Maricica Puică (care i-a devenit soţie), Paula Ivan şi Antoaneta Iacob, cu care a cucerit patru medalii la Jocurile Olimpice, dar şi şase medalii la Campionatele Mondiale şi tot atâtea la cele Europene.

Ion Puică le-a mai antrenat, între altele, și pe Doina Melinte, Violeta Beclea-Szekely, Cristieana Cojocaru și Natalia Karaiosifoglu.

Pentru rezultatele deosebite, Ion Puică a primit, în anul 1982, titlul de antrenor emerit.

Ce spune Simona Halep despre jignirile pe care le-a primit de la Ion Țiriac: „Da, poate fi foarte dur câteodată”... Ţiriac: ”Am fost la Cupa Davis, arăta ca un “camp” de refugiaţi. Dacă ar avea atâta onoare, preşedintele federaţiei inte...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x