Antena Căutare

Gigi Becali ar putea fi eliberat! Patronul Stelei speră să primească zile libere în perioada Crăciunului

A demonstrat că poate petrece câteva zile acasă, alături de familie, fără a apărea la televizor, iar asta i-ar putea aduce, în iarnă, o nouă ”vacanță”

A demonstrat că poate petrece câteva zile acasă, alături de familie, fără a apărea la televizor, iar asta i-ar putea aduce, în iarnă, o nouă ”vacanță”

Recent, Gigi Becali a primit o permisie de cinci zile din partea șefilor Penitenciarului Poarta Albă și pentru că s-a purtat ireproșabil, neîncălcând niciun punct din regulament, ar putea să aiba șansa să petreacă acasă sărbătorile de iarnă.

Mesajul conducerii Penitenciarului Poarta Albă a fost clar! <<Pentru că ai respectat înţelegerea, o să mai ai liber. Poate chiar în perioada Crăciunului, dar trebuie să ai un comportament constant pozitiv, nu trebuie să încalci nici o regulă în continuare>>. Becali a înţeles şi o să se ferească de probleme sau să intre în conflict cu oficialii Penitenciarului, mai ales că tot ce îşi doreşte e să fie aproape de familie. Dacă toate merg aşa cum e înţelegerea, Becali o să aibă din nou cinci zile libere”, au încheiat apropiaţii patronului stelist pentru Fanatik

Imagini ULUITOARE! Monopostul pilotului de Formula 1, Jules Bianchi, filmat de un spectator chiar în momentul impactului... Victor Pițurcă s-a decis! Primul ”11” pe care îl va folosi la meciul cu Ungaria...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x