Antena Căutare

Istoria voleiului

Voleiul este una dintre cele mai apreciate activități estivale. Pe lângă faptul că nu necesită un echipament foarte costisitor, spre deosebire de alte sporturi, este și foarte ușor de practicat.

Voleiul este una dintre cele mai apreciate activități estivale. Pe lângă faptul că nu necesită un echipament foarte costisitor, spre deosebire de alte sporturi, este și foarte ușor de practicat. Acest sport este îndrăgit în lume și se practică atât la nivel profesionist de către unii jucători, dar și pentru relaxare sau divertisment. Câteva dintre cele mai importante beneficii ale practicării acestei activități fizice includ dezvoltarea armonioasă a fizicului, menținerea unei sănătăți mintale foarte bune și antrenarea mai multor grupe de mușchi. În plus, este de la sine înțeles faptul că orice sport eliberează endorfine, substanțe chimice care au capacitatea de a reduce stresul și de declanșa o senzație de euforie. Cu alte cuvinte, sportul ne ajută să fim sănătoși în mod natural.

Cu toate acestea, nu multă lume cunoaște felul în care acest joc a apărut și cum s-a dezvoltat pe parcurs. Un lucru interesant este că istoria acestui joc popular este strâns legată de cea a baschetului. Mai bine zis, între cele două sporturi există doar o diferență de patru ani în ceea ce privește dezvoltarea istorică. Cât despre reguli, până și acestea au suferit mici modificări de-a lungul timpului, lucru consemnat în mai multe surse.

Istoria voleiului

O istorie de 120 de ani

Deși poate părea greu de crezut, acest joc își are originile în Evul Mediu. La acea vreme, William G. Morgan, care a rămas în istorie pentru implicarea sa în apariția acestui sport, a pus bazele voleiului. Un lucru la fel de important de menționat este că un coleg de-al său inventase jocul de baschet cu patru ani înainte. Cu toate că acesta din urmă s-a bucurat de un succes fenomenal, singurul dezavantaj era faptul că nu toată lumea era capabilă să țină pasul cu ritmul alert impus de joc. Acesta este și motivul pentru care Morgan s-a gândit că ar fi bine că inventeze un joc recreativ, potrivit persoanelor de o vârstă mijlocie.

Pe atunci nu existau jocuri similare cu voleiul, așa că Morgan nu prea a avut de unde să se inspire în crearea „noului sport”. Tenisul era o alternativă bună, dar necesita câteva obiecte pe care nu toată lumea le avea la îndemână. Singur obiect de recuzită pe care avea să-l păstreze era fileul, pe care l-a ridicat la o înălțime de 1,98 metri de sol. Terenul era pregătit, tot ce mai trebuia era o minge. Cum mingea de baschet nu a fost potrivită acestei activități, a cerut realizarea unei mingi la comandă, acoperită cu piele și mult mai ușoară.

Apariția conceptului de „volei”

Odată cu trecerea timpului s-au făcut mai multe modificări jocului de volei inventat de Morgan. Una dintre acestea era legată de numele sportului. Deși a fost numit inițial „mintonette”, deoarece era strâns legat de jocul de badminton, Alfred Halstead a redenumit acest sport de echipă, numindu-l „volei”. O altă curiozitate este că în momentul inventării sportului nu exista un număr limitat de jucători, echipa având dreptul să cheme în teren cam cât de mulți jucători s-ar fi putut încadra pe o jumătate de teren, lucru care s-a schimbat pe parcurs. La început, fiecare echipă avea dreptul să concureze cu 9 jucători, numărul fiind redus ulterior la 6. Rotația acestora fiind parte din joc pe atunci.

Primul joc oficial de volei a avut loc în anul 1896. Mai târziu, prin anii 1900, forma și mărimea mingii au devenit aproape identice cu mingea cunoscută în prezent. Tot atunci a început răspândirea acestui fenomen în mai toate colțurile lumii.

Istoria voleiului

Unde a ajuns voleiul

La scurt timp după fabricarea primelor mingi „oficiale” voleiul a devenit popular în diferite țări ale lumii. Așadar, voleiul a ajuns în Canada în anul 1905, urmând să fie extins în Cuba în 1909, iar mai apoi în Uruguay în anul 1912 și în Filipine în 1916. Mai mult de atât, voleiul a devenit atât de celebru și de iubit în lume încât în anul 1949 Brazilia organiza primul campionat mondial de volei. Mai apoi, în anul 1957 acest sport a fost adăugat pe lista de sporturi olimpice, lucru datorat faptului că ajunsese să fie practicat în peste 60 de țări.

În zilele noastre voleiul este un joc perfect pentru vară și iubit de multe persoane, fiind practicat fie la plajă sau la piscină. Este distractiv, interactiv și un mod bun de socializare. Evenimentele sportive sunt populare de mult timp datorită spiritului competitiv cu care oamenii se nasc. În mod firesc, încercarea diverselor sporturi, fie că este vorba de un antrenament serios sau doar de vizionarea unui meci la televizor, provoacă curiozitatea încercării de pariuri sportive online. De asemenea, internetul le oferă oamenilor șansa de a lua parte la diverse evenimente sportive, vizionarea în timp real a întrecerilor care au loc în diferite părți ale lumii și încurajarea jucătorul preferat.

Evoluția regulilor

Primele reguli au fost scrise de către Morgan, la sugestia celor doi dintre prietenii săi, Dr. Frank Wood și John Lynch. Scopul principal al jocului era pasarea mingii de la o echipă la cealaltă peste fileu și menținerea acesteia în mișcare, lucru cunoscut și astăzi. O altă deosebire constă în faptul că la acea perioadă fileul era ridicat la o înălțime de aproximativ 2 metri de sol, lucru care a fost modificat pe parcurs, tocmai pentru a face jocul puțin mai provocator.

Astfel, în prezent la jocurile de bărbați plasa este ridicată la o înălțime de 2,43 metri în timp ce la meciurile feminine plasa stă la o înălțime de 2,24 metri. Echipele de jucători de atunci trebuiau să marcheze 21 de puncte pentru a fi declarați câștigători. Numărul fiind redus la 15 în anul 1917.

Un joc pentru toți

Profesorul de sport Morgan a reușit o adevărată revoluție atunci când a inventat acest sport. Cu toate că intenția lui era să creeze o activitate potrivită bărbaților de vârstă medie, popularitatea l-a făcut să fie îndrăgit și de către femei de toate vârstele. Mai târziu, această activitate fizică urma să devină un sport competitiv la care participau în mare parte fete. Practicanții voleiului au nevoie de forță, viteză, o condiție fizică bună, reflex, inteligență tactică, dar și spirit de echipă. În momentul punerii bazelor acestui sport, s-a decis ca voleiul să fie practicat atât în săli de sport cât și în natură. Totuși, în zilele noastre există mult mai multe suprafețe care adună pasionați de adrenalină, printre acestea numărându-se și iarba, zgura, bitumul, noroiul sau nisipul de pe plajă.

Datorită faptului că jocul de volei nu este deloc costisitor, având diverse beneficii, a devenit foarte popular și iubit în toată lumea. În zilele noastre există aproximativ 46 de milioane de americani care joacă volei, iar în lume sunt 800 de milioane de oameni care joacă volei cel puțin o dată pe săptămână.

Voleiul este un sport cu adevărat competitiv, lucru care face practicanții să își dezvolte o tactică pentru a câștiga jocul. Fie că este vorba de un meci jucat de plăcere sau de o competiție sportivă oficială, jucătorii trebuie să dea dovadă de îndemânare, creativitate, spontaneitate și forță. Evoluția regulilor s-a făcut în așa fel încât fiecare participant la joc să-și poată demonstra calitățile și să ajute echipa din care face parte să devină victorioasă. Un lucru excelent este că oricine dorește poate lua parte la acest joc, voleiul permițând atacul la fileu majorității celor care se află în teren. Cu siguranță inventatorul jocului ar fi foarte mândru de cât de iubit este acest sport în lume, recunoscând și în zilele noastre câteva dintre regulile stabilite la acea vreme. În ciuda faptului că voleiul a trecut prin multe schimbări odată cu trecerea timpului, un lucru a rămas neschimbat – plăcerea oamenilor pentru relaxare și practică sportivă.

Portarul brazilian Neto a fost transferat de la Valencia la FC Barcelona... ITF a anunţat noul format pentru Fed Cup. Turneul final va avea loc la Budapesta...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x