Antena Căutare

Mircea Lucescu a murit. Fostul selecționer s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani, după ce a suferit mai multe complicații

Mircea Lucescu, fostul antrenor al echipei naționale de fotbal, a murit la vârsta de la 80 de ani. Selecționerul a lăsat în urmă familia îndurerată.

Galerie
Fostul antrenor al echipei naționale a României a murit la vârsta de 80 de ani. | Hepta

Reprezentanții Spitalului Universitar au anunțat că decesul lui Mircea Lucescu a fost declarat în această seară.

„Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti informează că astăzi, marți, 7 aprilie 2026, în jurul orei 20.30, a fost declarat decesul domnului MIRCEA LUCESCU. Domnul Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai titrati antrenori si jucatori de fotbal romani, primul care a calificat echipa nationala a Romaniei la un Campionat European, in anul 1984. Generatii întregi de români au crescut cu imaginea sa in suflet, ca un simbol national", se arată în comunicatul Spitalului Universitar.

Mircea Lucescu sau „Il Luce”, așa cum era cunoscut în lumea fotbalului, a încetat din viață la vârsta de 80 de ani după o luptă grea cu boala și după ce a suferit mai multe complicații în urma unui infarct.

Mircea Lucescu a făcut istorie în lumea fotbalului românesc, iar acum milioane de fani îl plâng după pierderea unei asemenea legende. Selecționerul a fost cunoscut pentru longevitatea ta ca antrenor, demonstrând abilitățile sale inedite de antrenor la echipe ca Beșiktaș, Galatasaray, Dinamo București și Șahtior Donețk.

Articolul continuă după reclamă

Mircea Lucescu a murit

După ce și-a dedicat întreaga lui carieră fotbalului, mai întâi ca jucător, iar apoi ca antrenor, Mircea Lucescu a scris istorie cu performanțele sale.

În 1984 el a ajutat la calificarea echipei naționale a României la Euro. Perioada sa de apogeu a fost între 2004 și 2016, când a câștigat opt titluri de campion al Ucrainei la Șahtior Donețk și în 2009 a obținut Cupa UEFA.

Citește și: Starea lui Mircea lucescu s-a agravat. Care este motivul pentru care nu va fi externat

În Italia, Mircea Lucescu a antrenat Inter Milano, Reggiana, Brescia și Pisa, iar în Turcia a reușit să câștige titlul cu Beșiktaș și Galatasaray.

Pe lângă succesul pe care l-a avut în cariera sa fotbalistică, Mircea Lucescu a avut parte și de succes pe plan personal, având alături de el o familie care l-a susținut necondiționat.

El și soția lui, Neli, au trăit împreună o frumoasă poveste de dragoste timp de 60 de ani. Cei doi au format unul dintre cele mai longevive cupluri din lumea fotbalului, construind împreună o familie frumoasă alături de fiul lor, Răzvan Lucescu.

Mircea și Neli Lucescu s-au cunoscut în facultate, chiar la cantina facultății, iar de atunci au rămas împreună și au reușit să își construiască un viitor la care multe cupluri doar au visat. Acum, cu sufletul îndurerat, Neli și Răzvan Lucescu, alături de Ana-Maria, soția lui Răzvan, îl plâng pe fostul selecționer după pierderea lui fulgerătoare.

Citește și: Mesajul transmis de nora lui Mircea Lucescu în timp ce fostul selecționer se află internat în stare gravă la spital

La finalul lunii martie Mircea Lucescu a leșinat pe când se afla în cantonament cu echipa națională la baza de la Mogoșoaia. Medicii sosiți atunci la fața locului au confirmat că nu este vorba despre un infarct, iar selecționerul a fost transportat la spital pentru mai multe investigații.

Se pare că oboseala și supărarea adusă de meciul eșuat Turcia – România de la Mondiale și-au spus cuvântul, iar starea lui de sănătate a început să se agraveze.

El a anunțat că se retrage din fotbal și nu va mai fi antrenorul naționalei României. La scurt timp după anunț, Mircea Lucescu a suferit un infarct, iar complicațiile suferite la inimă i-au determinat pe medicii de la Spitalul Universitar să îl bage într-o comă indusă. Din păcate, fostul selecționer nu mai răspundea la tratament. Fiul lui, Răzvan Lucescu, a zburat pe 5 aprilie cu un avion privat din Grecia spre România pentru a-i fi alături tatălui său. Întreaga familie l-a vizitat la spital și au discutat cu medicii opțiunile de tratament. Un medic român din Franța a fost adus special pentru a-l trata pe Mircea Lucescu, dar se pare că nu a fost suficient. Inima lui slăbită a cedat, iar celebrul antrenor a murit la vârsta de 80 de ani.

El a lăsat în urmă o soție și un fiu îndurerați și copleșiți de pierderea lui.

Citește și: Răzvan Lucescu a revenit în țară pentru a fi alături de Mircea Lucescu. Care sunt primele sale declarații după ce și-a văzut tatăl

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Clasamentul complet al echipelor de la CM 2026. Cine are cele mai mari şanse să câştige și cine e pe ultimul loc
Clasamentul complet al echipelor de la CM 2026. Cine are cele mai mari şanse să câştige și cine e pe ultimul loc
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
S-a retras în munți și s-a dedicat religiei! Transformarea fizică radicală a fostului coleg al lui Adrian Mutu
S-a retras în munți și s-a dedicat religiei! Transformarea fizică radicală a fostului coleg al lui Adrian Mutu
Fiul artistei Paulina Rubio o acuză pe aceasta de consum de substanțe interzise. Ce se întâmplă cu procesul pentru custodia lui Andrea Nicolas
Fiul artistei Paulina Rubio o acuză pe aceasta de consum de substanțe interzise. Ce se întâmplă cu procesul... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Motivul ireal pentru care Gigi Becali nu poate finaliza construcţia bisericii de lemn: “Au făcut sesizare”
Motivul ireal pentru care Gigi Becali nu poate finaliza construcţia bisericii de lemn: “Au făcut sesizare” AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Un bărbat n-a putut să reziste unei campanii promoționale și a căzut într-o cursă a poliției care-l trimite acum în închisoare pe viață
Un bărbat n-a putut să reziste unei campanii promoționale și a căzut într-o cursă a poliției care-l trimite... Antena3.ro
Cum te poate spiona televizorul smart. Experții au dezvăluit cum să te protejezi
Cum te poate spiona televizorul smart. Experții au dezvăluit cum să te protejezi useit
Lia Olguța Vasilescu aruncă PNL în aer! „Dle Bolojan, ce faceți? Că iar mă caută «oamenii dumneavoastră»!“
Lia Olguța Vasilescu aruncă PNL în aer! „Dle Bolojan, ce faceți? Că iar mă caută «oamenii dumneavoastră»!“ BZI
Miniștrii care au semnat OUG-ul „Bombe și butoaie” riscă dosar penal pentru 3 infracțiuni
Miniștrii care au semnat OUG-ul „Bombe și butoaie” riscă dosar penal pentru 3 infracțiuni Jurnalul
Programul unei mame care stă acasă cu copilul: Da, și azi am stat degeaba
Programul unei mame care stă acasă cu copilul: Da, și azi am stat degeaba Kudika
Vouchere de vacanță 2026. Cum se acordă și ce categorie de angajați primesc tichete de concediu după măsurile luate de Ilie Bolojan
Vouchere de vacanță 2026. Cum se acordă și ce categorie de angajați primesc tichete de concediu după măsurile... Redactia.ro
Staţiunea de pe litoral cu cea mai ieftină cazare: 42 de lei pe noapte, cu
Staţiunea de pe litoral cu cea mai ieftină cazare: 42 de lei pe noapte, cu "Litoralul pentru toţi" Observator
5 cereale bogate în proteine. Efectele acestor alimente vegetale în dietă
5 cereale bogate în proteine. Efectele acestor alimente vegetale în dietă MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Fumatul ușor în sarcină: Iată de ce este dăunător
Fumatul ușor în sarcină: Iată de ce este dăunător DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung lansează o nouă actualizare Android gratuită. Ce funcții inedite include
Samsung lansează o nouă actualizare Android gratuită. Ce funcții inedite include UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x