Antena Căutare

Noi sancţiuni pentru Kyrgios după scandalul de la Cincinnati

ATP a anunţat, joi, că s-a încheiat ancheta cu privire la comportamentul lui Nick Kyrgios la meciul din turul doi al turneului de la Cincinnati, pentru care australianul a fost deja amendat cu 113.000 de dolari.

ATP a anunţat, joi, că s-a încheiat ancheta cu privire la comportamentul lui Nick Kyrgios la meciul din turul doi al turneului de la Cincinnati, pentru care australianul a fost deja amendat cu 113.000 de dolari.

Investigaţia ATP a conchis că Kyrgios a avut un “comportament agravat” şi a mai abuzat verbal oficiali şi/sau spectatori în ultimele 12 luni, ceea ce reprezintă o încălcare a regulamentelor.

Astfel, australianul a mai primit o amendă de 25.000 de dolari, precum şi o suspendare de “16 săptămâni ATP”. Cele două pedepse sunt însă cu suspendare pe şase luni de probă, perioadă în care Kyrgios trebuie să respecte anumite condiţii: să nu mai abuzeze verbal oficiali,spectatori sau alte persoane, să nu aibă un comportament nesportiv, să nu facă gesture obscene către vreun oficial, să aibă în permanenţă susţinerea unui “mental coach” la turneele ATP şi să primească ajutor specializat pe latura comportamentală în afara sezonului.

Dacă va îndeplini toate condiţiile, amenda de 25.000 de dolari şi suspendarea vor fi ridicate la finalul celor şase luni.

În august, Nick Kyrgios a fost amendat cu 113.000 de dolari (aproximativ 111.600 de euro), după scandalul făcut la meciul cu Karen Hacianov din turul al doilea al turneului de la Cincinnati. ATP l-a sancţionat atunci pentru părăsirea terenului fără permisiunea arbitrului, pentru proferarea de obscenităţi şi pentru conduită nesportivă în faţa adversarului său.

Kyrgios a avut o nouă reprezentaţie scandaloasă, în turul al doilea al turneului de 1.000 de puncte de la Cincinnati, în meciul pe care l-a pierdut cu rusul Karen Hacianov, scor 7-6 (3), 6-7 (4), 2-6. Supărarea lui Kyrgios pe arbitrul Fergus Murphy, cu care nu este la prima dispută în circuit, a început în finalul setului secund. Australianului i s-a părut că Murphy încearcă să-l grăbească, pornind prea repede cronometrul care măsoară timpul în care un jucător trebuie să servească. După ce l-a făcut "cartof" şi "cel mai rău arbitru din lume" pe irlandez, Kyrgios l-a adus în discuţie pe Rafael Nadal, cunoscut pentru faptul că îşi ia mult timp înainte de a servi. Tenismenul australian i-a transmis lui Murphy că se lasă de tenis dacă poate dovedi că Nadal serveşte mai repede ca el.

"E hilar. Dacă Rafa joacă atât de repede, mă las de tenis. Un gunoi absolut, ruşinos... Arată-mi o înregistrare cu Rafa jucând aşa repede. Dacă găseşti vreuna, nu mai zic nimic şi nu mai vorbesc niciodată. Îţi garantez că nu vei găsi niciuna", i-a spus Kyrgios arbitrului. Din acel moment, australianul a bombănit la fiecare întrerupere a jocului. "De fiecare dată când joc face aceleaşi rahaturi stupide, de fiecare dată", a mai spus el despre Murphy. După ce a fost sancţionat cu un punct de penalitate, Kyrgios a pierdut tie-break-ul setului secund. El a mers la vestiare, fără acordul arbitrului, luând două rachete cu el. Pe holul de la vestiare, Kyrgios a dat cu ele de pardoseală, apoi s-a întors senin pe teren.

La final, Kyrgios nu a vrut să dea mâna cu Murphy. "Eşti doar o unealtă, bro", i-a aruncat jucătorul arbitrului, apoi a scuipat înspre el. În tot acest timp, Hacianov şi-a văzut cu calm de joc şi s-a impus în două ore şi 13 minute.

Sursa : news.ro

Gabi Balint, primele declarații după ce a suferit un infarct: ”De cinci zile mă întreb: ”O fi Lăcă sau îngerul meu păzit... Universitatea Cluj a câştigat la masa verde meciul cu Dunărea Călăraşi, din Liga a II-a...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x