ULTIMA ORĂ! Marius Lăcătuș revine ca antrenor principal la echipa sa de suflet! Anunțul oficial venit în această dimineață

 

Marius Lăcătuș, legenda celor de la Steaua București, revine pe postul de antrenor principal în fotbalul românesc. ”Fiara” a fost anunțat, astăzi, ca fiind noul antrenor al celor de la CSA Steaua București.

Tripleta Marius Lăcătuş, Ştefan Iovan şi Gheorghe Niţu i-a luat locul lui Ion Ion, cel care a fost demis după ce a ratat promovarea în Liga a 3-a, acolo unde a ajuns FC Rapid. Numirea lui ”Lăcă” a fost anunțată de site-ul oficial al CSA.

”În urma analizei activității sportive a secției de fotbal a Clubului Sportiv al Armatei Steaua București ca urmare a încheierii sezonului competițional 2017-2018, conducerea clubului a luat următoarele măsuri:

– demiterea domnului antrenor Ion ION din funcția de antrenor principal al echipei de seniori;
– retrogradarea domnului Vasile AELENEI la o grupă de juniori din cadrul Centrului de copii și juniori;
– numirea la echipa de seniori ca antrenori a domnilor:  Marius LĂCĂTUȘ, Ștefan IOVAN și Gheorghe NIŢU.

Obiectivul primei echipe a clubului este promovarea în Liga a III-a.

De asemenea, domnul Adrian BUMBESCU a fost numit în funcția de șef al Centrului de copii și juniori și va avea ca obiectiv restructurarea activității centrului și implementarea liniei metodice de pregătire a echipei de seniori grupelor 2000-2003.” scrie csasteaua.ro

Obiectivul lui Marius Lăcătuș s-ar putea transforma din promovarea în Liga a 3-a în promovarea în Liga a 2-a. AMFB a solicitat Federaţiei Române de Fotbal promovarea echipelor Academia Rapid şi CSA Steaua împreună în liga a 3-a, chiar dacă regulamentul nu prevede în mod clar o astfel de posibilitate.

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

România la CENTENAR. 100 DE ANI de la MAREA UNIRE