Antena Căutare

Poziţia FC Rapid Bucureşti cu privire la noul stadion Giuleşti

Consiliul de Administratie al Fotbal Club Rapid 1923 S.A. şi-a precizat, într-un comunicat postat vineri pe site-ul fcrapid.ro, poziţia şi intenţiile cu privire la noul stadion Giuleşti.

Consiliul de Administratie al Fotbal Club Rapid 1923 S.A. şi-a precizat, într-un comunicat postat vineri pe site-ul fcrapid.ro, poziţia şi intenţiile cu privire la noul stadion Giuleşti.

“Clubul Fotbal Club Rapid 1923 S.A. nu a fost parte a discuţiilor legate de noul stadion, nu a fost niciodată consultat în privinţa proiectului (neavând calitate în această privinţă) şi nu participă în niciun fel la construcţia stadionului. Subliniem faptul că discutăm despre o relaţie instituţională între Guvernul României, CNI, Ministerul Transporturilor (în calitate de proprietar al stadionului) şi Clubul Sportiv Rapid (în calitate de administrator), relaţie în care entitatea privata Fotbal Club Rapid 1923 S.A. nu poate, instituţional, interfera. Fotbal Club Rapid 1923 S.A. este însă, în calitate de viitor potenţial beneficiar al investiţiei, interesat de finalizarea rapidă a stadionului, astfel încât echipa să se întoarcă cât mai repede acasă. Mai mult decât atât, urmărind strategia de dezvoltare pe termen mediu, clubul este interesat de închirierea anumitor spaţii din stadion, spaţii ce ar urma să primească diverse destinaţii – muzeu al clubului, fan-shop, pub destinat suporterilor şi, nu în ultimul rând, sediul clubului. Rapidul trebuie să se întoarcă acasă şi administrativ, la adresa sa istorică din Calea Giuleşti. Pentru îndeplinirea acestor obiective, clubul este pregătit sa poarte negocieri cu proprietarul stadionului şi administratorul acestuia. Subliniem faptul că, la acest moment, clubul de fotbal Fotbal Club Rapid 1923 S.A. nu deţine din punct de vedere legal nici calitatea de chiriaş sau de partener (nici pentru disputarea meciurilor şi nici pentru utilizarea spaţiilor din stadion), această calitate urmând a fi obţinută după negocieri cu administratorul stadionului (CS Rapid), se arată în comunicat.

FC Rapid a menţionat că înţelege pe deplin comentariile legate de proiectul noului stadion şi în special pe cele legate de capacitatea generală a stadionului, forma şi capacitatea Tribunei a II-a şi elementele de identitate ale Giuleştiului. ‘Conform informaţiilor pe care am încercat să le obţinem după prezentarea publică a ultimei versiuni a proiectului, capacitatea a fost limitată de trei factori:

- amplasament (vecinatatea cu Calea Giuleşti, Sala Polivalentă, liniile de cale ferată, bazinul de polo şi Opera Comică pentru Copii);

- facilităţile pe care noul stadion trebuie să le inglobeze, conform criteriilor UEFA, pentru un stadion de categoria 4 (parcări subterane, căi de acces şi defluire, etc). Astfel, noua Tribună I ocupă o amprentă mai mare decât cea a vechiului stadion, tot amplasamentul fiind „deplasat” spre calea ferată, terenul disponibil pentru Tribuna a II-a devenind aşadar sensibil mai mic.

Tribuna 1, spre exemplu, trebuie să pună la dispoziţie facilităţi inexistente în vechiul stadion, ca de exemplu, zone de ospitalitate, zone pentru presă sau jucători.

UEFA reglementează, spre exemplu, parametrul „curba de vizibilitate a tribunei”, aceasta reprezentând modul în care poziţionarea spectatorilor de pe un rând de scaune nu obturează vizibilitatea celor pozitionaţi în spatele lor. Acest criteriu, având în vedere configuraţia stadionului, a fost unul dintre factorii ce au împiedicat creşterea înălţimii Tribunei a II-a.

- facilităţile sportive incluse în proiect, la solicitarea Clubului Sportiv Rapid. Spre exemplu, teren de handbal omologat sub Peluza Sud, facilităţi pentru diverse sporturi (ex – scrimă), spaţiu de alergare în interiorul stadionului, în jurul terenului de joc, spaţii de cazare.

Depunem toate eforturile pentru a reveni, în cel mai scurt timp, cu mai multe informaţii oficiale de la CNI şi, în limita posibilului, cu schiţe şi planuri cât mai explicite”, se precizează în comunicat.

“În acest moment, proiectul se află în faza de implementare, modificările substanţiale de proiect (de tipul celor care ar duce la creşterea capacităţii Tribunei a II-a) fiind, în inţelegerea noastră, excluse, întruct ar conduce la modificări ale proiectului de structură şi, implicit, la modificări de buget şi autorizare. O stopare a proiectului în acest moment ar conduce la intârzieri pe termen nedefinit ale finalizării stadionului, fără a exista certitudinea modificării proiectului, a disponiblităţii autorităţilor pentru suplimentarea terenului sau a existenţei fondurilor necesare”, adaugă CA al FC Rapid.

Fotbal Club Rapid 1923 S.A. işi poate propune următoarele:

- explorarea opţiunilor pentru a obţine aprobările necesare pentru locuri în picioare la Peluza Nord. Nu ştim la acest moment dacă acest lucru poate fi pus în practică, însa vom face toate demersurile necesare DUPĂ ce vom avea calitatea oficială de utilizatori ai noului Giuleşti;

- instalarea în stadion şi în incinta complexului a unor elemente de identitate preluate (copii) din vechiul stadion – ceasuri tip CFR, gard de fier forjat inscripţionat CFR;

- instalarea unei locomotive cu aburi (sau replică) în incinta complexului, în funcţie de spaţiul avut la dispoziţie;

- amplasarea în complex, împreuna şi cu acordul CS Rapid, a monumentului dedicat sportivilor CS Rapid decedaţi în evenimentele din Decembrie 1989;

- pe termen lung, discuţii cu Ministerul Transporturilor şi SNCFR cu privire la dezafectarea liniilor de cale ferată din proximitatea stadionului, fapt care ar permite extinderea acestuia. Este însă un proiect asupra căruia clubul nu are niciun control, putându-şi asuma demersul, nu şi rezultatul acestuia.

Sursa : news.ro

FRF despre acţiunea de invitare a copiilor la meciul cu Norvegia: Federaţia a respectat întocmai litera şi spiritul sanc... FC Barcelona şi Real Madrid propun ca El Clasico amânat să se dispute la 18 decembrie...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x