Antena Căutare

Rădoi, după meciul cu Danemarca: Dacă egalam era nemeritat

Selecţionerul naţionalei de tineret Mirel Rădoi a declarat că echipa "tricoloră" nu ar fi meritat un rezultat de egalitate în meciul cu Danemarca.

Selecţionerul naţionalei de tineret Mirel Rădoi a declarat că echipa "tricoloră" nu ar fi meritat un rezultat de egalitate în meciul cu Danemarca.

"Sunt foarte puţine lucruri pozitive. Aş lăuda băieţii pentru atitudine, pentru revenirea pe final de joc, dar cred eu că dacă egalam era nemeritat. Nu ştiu dacă am fi meritat vreun punct astă seară, la felul cum ne-am prezentat, greşeli copilăreşti, greşeli de poziţionare, de interpretare. E clar că în momentul de faţă trebuie să îmi asum acest rezultat. Îmi pare rău pentru că nu au putut să treacă peste momentele grele, pentru că noi trebuia să fim echipa care să încerce în primele 20 de minute să pună presiune pe ei, să aibă o posesie prelungită a balonului, să aibă schimburi de direcţie cât mai rapide, penrtru că ştiam că adversarii noştri în momentul în care vor pierde mingea vor încerca să facă un contrapresing. Din păcate, am realizat foarte puţine lucruri în primele 20 de minute. Persistă aceleaşi probleme pe care le-am avut şi cu generaţia trecută, la nivelul fundaşilor centrali, din păcate interpretăm foarte greu jocul, în momentul în care jucăm cu o echipă care joacă 4-3-3 şi atacantul iese undeva să creeze o superioritate la nivelul mijlocaşilor noştri centrali, din păcate interpretăm din nou greşit. În momentul de faţă, singurul vinovat sunt eu", a declarat Rădoi, potrivit Digi Sport.

Reprezentativa Under 21 a debutat cu un eşec în preliminariile pentru Campionatul European din 2021, după ce a fost învinsă, marţi, la Aalborg, cu scorul de 2-1, de selecţionata similară a Danemarcei.

Pentru Danemarca a marcat Olsen, în minutele 3 şi 55, în timp ce pentru România a înscris Coman, în minutul 80.

În minutul 90+3, Coman a ratat o lovitură de la 11 metri.

Sursa : news.ro

Debutul lui Andone în SuperLig se amână... Michael Schumacher este conștient! Infirmiera care îl îngrijește a spus ce familia pilotului a ascuns în ultimii ani...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x