Antena Căutare

Simona Halep, liderul lumii în tenisul feminin, a revenit în țară: ”Vreau să le mulțumesc tuturor pentru ceea ce am ajuns”. Mesaj din partea Serenei Williams

Simona Halep, noul lider mondial din tenisul feminin, a revenit astăzi la București. Așteptată la salonul oficial de George Cosac, președintele Federației Române de Tenis, și ministrul Tineretului și Sportului, Alexandru Dunca, Simona a oferit primele declarații în fața presei din România.

”Este o onoare să fiu așteptată cu atâta căldură. Sunt foarte emoționată. Visul meu a devenit realitate. Mă bucur că această zi va rămâne în istorie pentru totdeauna. Mă bucur că eu sunt acea persoană.

Vreau să le mulțumesc tuturor pentru ceea ce am ajuns: familiei, prietenilor, echipei din jurul meu, echipei medicale, lui Andrei Pavel, lui Darren Cahill. Încă din prima clipă acesta a crezut că eu pot ajunge nr. 1. Îi mulțumesc lui Ion Țiriac, Virginiei Ruzici, cea care este mai mult decât un manager.

Am primit câteva sute de mesaje de felicitare. Poate cel mai important mesaj a fost cel primit de la Serena Williams, pe Instagram. Eu nu am avut curajul să o felicit atunci când a născut, dar am făcut-o acum.”

”Chiar vorbeam cu mama mea, că am făcut multe sacrifici. Sâmbătă am uitat de tot. Nu pot spune că am avut o viața grea. Am avut momentele dificile, dar împlinirea profesională schimbă tot. Vreau un turneu de Grand Slam și să mă mențin cât mai mult pe locul 1. Mă voi odihni două zile, iar după aceea voi reveni pe teren și la Singapore", a spus Simona Halep la Aeroportul Prezidențial.

Sâmbătă, la Beijing, Simona Halep a învins-o pe Jelena Ostapenko în semifinale turneului Premier Mandatory ”China Open” și a urcat pe locul 1 în clasamentul WTA.

VIDEO: FC Barcelona și Universitatea Craiova nu l-au uitat pe Gică Popescu! Mesaje speciale de ziua ”Baciului”... De la Zeita din Montreal, Nadia Comăneci, la luptătoarea de la Beijing, Simona Halep. Iată alți 10 românii care au atins...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x