Antena Căutare

Simona Halep s-a operat la nas. Câți bani a costat intervenția chirurgicală și ce se întâmplă cu ea în plan sportiv

Simona Halep a trecut printr-o operație după divorț. Acesta a avut nevoie de o intervenție la nivelul nasului din cauza unor probleme de ordin medical. Cât a costat operația.

Simona Halep s-a operat la nas. Câți bani a costat intervenția chirurgicală și ce se întâmplă cu ea în plan sportiv Galerie
Simona Halep s-a operat la nas din cauza unei probleme medicale | Hepta

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, fostă numărul unu mondial, a anunţat că a fost supusă unei intervenţii chirurgicale la nas, în urma căreia va lipsi "câteva săptămâni" din circuit.

Simona Halep s-a operat la nas din cauza unei probleme medicale

"Aşa cum câţiva dintre voi ştiaţi deja, am avut probleme cu nasul mai ales în perioada verii cât mai fost în Washington. Mi-a fost greu sa respir, iar în timpul nopţii totul se agrava. Singura modalitate prin care puteam rezolva problema a fost cu ajutorul operaţiei", a scris Simona Halep pe contul ei de Twitter, potrivit Agerpres.

"Doctorul Daniel Popescu mi-a făcut cu această ocazie şi o intervenţie estetică. Mulţumesc! (...) Totul a mers foarte bine, am nevoie de câteva săptămâni de odihnă înainte de a efectua orice activitate fizică. Ne vedem în curând pe teren!", a adăugat jucătoarea română.

Potrivit libertatea.ro, sportiva ar fi plătit suma de 6.000 de euro, conform prețurilor care sunt afișate pe site-ul medicului care s-a ocupat de ea.

Citește și: Simona Halep a suferit o intervenție estetică. Despre ce este vorba și cum se simte acum sportiva

Simona Halep, campioană la Roland Garros 2018 şi Wimbledon 2019, care va împlini 31 de ani la sfârşitul acestei luni, a fost învinsă surprinzător în primul tur la US Open, pe 29 august, de ucraineanca Daria Snigur, iar de atunci nu a mai disputat niciun meci oficial.

Simona Halep a divorțat de Toni Iuruc la un an de la căsătorie

Vestea că Simona Halep divorțează de Toni Iuruc a zguduit lumea sportului. Sportiva și afaceristul au ținu totul în secret, dar situația a ieșit la suprafață. Simona Halep și afaceristul au divorțat în după-amiaza zilei de 8 septembrie 2022.

Toni Iuruc a făcut prima declarație despre divorț și a cerut tuturor să renunțe la insitențe: "Am hotărât de comun acord cu Simona să ne despărțim! Nu mai insistați, este ultima mea ieșire publică….De restul se vor ocupa avocații în cel mai civilizat mod cu putință. Mulțumesc de înțelegere!", a spus Toni Iuruc, pentru Fanatik.

Sportiva a postat în urmă cu două ore un mesaj pe pagina sa oficială de Instagram și a lansat o rugăminte către toți oamenii din presă: "Eu și Toni am decis de comun acord să mergem fiecare pe drumul său. Am rugămintea ca presa să ne respecte intimitatea și să trateze cu decență și discreție acest subiect", a scris Simona Halep.

Citește și: Ce spune Toni Iuruc despre divorțul de Simona Halep, la doar un an de la căsătorie: "De restul se vor ocupa avocații civilizat"

Simona Halep a suferit o intervenție estetică. Despre ce este vorba și cum se simte acum sportiva... David Popovici a împlinit 18 ani. Tânărul a cucerit 13 medalii doar anul acesta...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x