Antena Căutare

Anett Kontaveit, adversara Simonei Halep în sferturie de finală ale Australian Open

Anett Kontaveit (Estonia), locul 31 WTA şi cap de serie numărul 28, a învins-o, luni, cu scorul de 6-7 (4), 7-5, 7-5, pe Iga Swiatek (Polonia), locul 56 WTA, în optimile de finală ale Australian Open.

Jucătoarea în vârstă de 24 de ani s-a impus după un meci care a durat două ore şi 42 minute, urmând a evolua în sferturi cu Simona Halep.

Kontaveit era aproape să scape victoria. Ea a condus cu 5-1 în decisiv, dar a fost egalată. În cele din urmă, estona a reuşit să se califice pentru prima dată în carieră în sferturile de finală ale unui grand slam

Simona Halep a jucat şi câştigat cele două partide anterioare disputate cu Kontaveit, ambele în 2017, scoruri 6-2, 6-4, în sferturi, la Roma, şi 6-3, 6-0, în turul al doilea, la Miami.

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 4, s-a calificat în sferturi, după ce a învins-o, tot luni, cu scorul de 6-4, 6-4, pe Elise Mertens (Belgia), locul 17 WTA şi cap de serie numărul 16. În urma acestui rezultat, Halep va urca pe locul 2 WTA, după competiţia de la Melbourne.

Sursa : news.ro

Cu cine joacă Simona Halep în sferturi la Australian Open, dupa victoria cu Elise Mertens... Simona Halep despre decesul lui Kobe Bryant: Este o mare pierdere pentru sport. Gândurile mele se îndreaptă spre familia...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x