Antena Căutare

De la Zeita din Montreal, Nadia Comăneci, la Regina de la Roland Garros, Simona Halep. Cei mai importanți români care au atins apogeul în sport

Simona Halep a devenit, sâmbătă, la Paris, noua Regină de la Roland Garros, unul dintre cele 4 Grand Slam-uri din circuitul WTA. Până la Simona doar doi jucători români mai ridicaseră prestigiosul trofeu deasupra capului în probele de simplu seniori: Virginia Ruzici în 1978 și Ilie Năstase în 1973

Simona Halep a devenit, sâmbătă, la Paris, noua Regină de la Roland Garros, unul dintre cele 4 Grand Slam-uri din circuitul WTA. Până la Simona, doar doi jucători români mai ridicaseră prestigiosul trofeu deasupra capului în probele de simplu seniori: Virginia Ruzici în 1978 și Ilie Năstase în 1973.

Simona Halep devine, așadar, una dintre legendele sportului românesc. Jucătoarea de 26 de ani din Constanța intră într-o galerie mai mult decât selectă a sportivilor români care au influențat sportul mondial în ultimele decenii.

Primul pas al Simonei către pagina de istorie a sportului românesc a fost făcut în octombrie 2017. Trecând peste o serie de ratări care ar demoraliza mulți sportivi, toate venite în 2017, Simona Halep s-a încoronat lider în tenisul feminin mondial! Se întâmpla asta pe 7 octombrie, la Beijing, atunci când Halep o învingea pe Jelena Ostapenko în semifinale și devenea, matematic, noul lider WTA.

Iar liderul WTA, Simona Halep, a continuat să lupte și pentru cel mai important titlu din tenis: unul de Grand Slam. După ratarea din ianuarie de la Australian Open, Simona s-a concentrat pe zgura de la Paris și, sâmbătă, 9 iunie, a devenit Regină la Roland Garros!

Astăzi, în țară și în străinătate, pe buzele tuturor stă numele ”Simona Halep”, deja o legendă în sport! De-a lungul timpului, din categoria acestor ”ambasadori” ai României fac parte multe alte nume de legendă care, la fel ca Halep, și-au făcut loc și în cărțile de istorie ale sportului internațional.

Nadia Comăneci, întruchiparea perfecțiunii în sport!

Orice discuție despre perfecțiune și eleganță în sportul românesc ar trebui să înceapă cu un singur nume, cel al Nadiei Comăneci. Dacă despre alți sportivi se poate spune că au avut, într-o mai mică sau mai mare măsură, egali, între Nadia și oricine altcineva nu există termeni de comparație.

De la Zeita din Montreal, Nadia Comăneci, la Regina de la Roland Garros, Simona Halep. Cei mai importanți români care au atins apogeul în sport

La 18 iulie 1976, Nadia Comăneci, o fetiță de 14 ani din Onești, intra în istoria sportului mondial şi devenea regina gimnasticii, obţinând primul 10 din istoria Jocurilor Olimpice. Nadia este considerata a fi una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX și una dintre cele mai bune gimnaste din toate timpurile. Nadia Comăneci este și primul sportiv roman inclus in memorialul International Gymnastics Hall of Fame.

Ilie Năstase, primul lider din istoria tenisului masculin

Dacă Simona Halep e unica în tenisul feminin, Ilie Năstase e unic în tenisul masculin românesc...dar mai ales în cel mondial! În urmă cu 44 de ani, pe 23 august 1973, ATP publica primul clasament mondial din Era Open, iar liderul acestuia era românul Ilie Năstase.

De la Zeita din Montreal, Nadia Comăneci, la Regina de la Roland Garros, Simona Halep. Cei mai importanți români care au atins apogeul în sport

De-a lungul carierei sale, ”Nasty” a câstigat 57 de titluri la simplu, printre care și turneele de Grand Slam de la US Open și Roland Garros.

Ivan Patzaichin, campionul cu pagaia ruptă

O altă legendă a sportului românesc și internațional este canoistul Ivan Patzaichin. Pe lângă faptul că a fost cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară din 1968, 1972, 1980 și 1984 și triplu laureat cu argint, Patzaichin a intrat în cărțile de istorie ale acestui sport cu un episod incredibil din 1972.

De la Zeita din Montreal, Nadia Comăneci, la Regina de la Roland Garros, Simona Halep. Cei mai importanți români care au atins apogeul în sport

La Jocurile Olimpice de la Munchen, pentru a se califica în finală, românul a trebuit să concureze cu pagaia ruptă. Şi nu pentru câţiva metri, ci pentru mai mult de 500 de metri. Chiar dacă putea să abandoneze, Patzaichin a terminat cursa, a participat la recalificări și a câștigat până și finala. De atunci, acesta este numit ”Campionul cu pagaia ruptă”.

Iolanda Balaș Soter, prima campioană olimpică dată de România!

Sportul românesc a avut mulți campioni olimpici, însă prima care a auzit imnul României la festivitatea de premiere a fost Iolanda Balaș Soter. Aceasta a dominat săritura în înălţime cu o autoritate incredibilă. Mai bine de un deceniu, între 1956 şi 1967, fata cu bucle aurii a învins în 150 de întreceri consecutive, a depăşit recordul mondial de 14 ori, ridicând ştacheta de la 1,75 metri la 1,91 metri şi a ajuns să deţină recordurile pe 30 de arene ale lumii, performanţă de nimeni egalată!

De la Zeita din Montreal, Nadia Comăneci, la Regina de la Roland Garros, Simona Halep. Cei mai importanți români care au atins apogeul în sport

Suprematia sportiva a Iolandei Balas s-a văzut în finala Olimpică de la Roma 1960. Din 15 concurente inițiale, numai patru au depașit înălțimea de 1,71 m. Iolanda Balaș a câștigat medalia de aur cu o diferență de 14 cm față de a doua clasată.

Helmuth Duckadam, eroul de la Sevilla intrat în Cartea Recordurilor

Ceea de astăzi pare un lucru SF, acela ca o echipă din România să câștige un trofeu european, în 1986 a fost o realitate. Steaua lui Emerich Jenei învingea FC Barcelona în finala Cupei Campionilor Europeni și stabilea o performanță unica pentru fotbalul românesc. Victoria aceasta ar fi fost posibilă însă fără cel supranumit "Eroul de la Sevilla” - Helmuth Duckadam.

De la Zeita din Montreal, Nadia Comăneci, la Regina de la Roland Garros, Simona Halep. Cei mai importanți români care au atins apogeul în sport

Portarul de legendă al Stelei a apărat patru lovituri de penalty consecutive, lucru care i-a adus Stelei trofeul suprem european, iar lui Duckadam un record neegalat încă. De altfel, World Records Academy (Academia Recordurilor Mondiale) a anunţat omologarea oficială a recordului portarului român Helmuth Duckadam din finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, de la Sevilla, primul portar care a apărat patru lovituri de la 11 metri consecutive.

Lia Manoliu, un alt nume românesc din Cartea recordurilor

De la Zeita din Montreal, Nadia Comăneci, la Regina de la Roland Garros, Simona Halep. Cei mai importanți români care au atins apogeul în sport

Lia Manoliu reprezintă o altă statuie a sportului din Romania. Laureată cu aur la Jocurile Olimpice de vară din Mexic 1968, bronz la Jocurile Olimpice de Vară din Roma 1960 si la Jocurile Olimpice de vara din Tokyo 1964 la proba de aruncare a discului, Lia Manoliu Lia Manoliu deține un record de longevitate olimpică, care apare și în Cartea recordurilor: A fost de 12 ori campioană națională și de 7 ori campioană balcanică.

Elisabeta Lipă, cea mai bună canotoare a secolului!

De la Zeita din Montreal, Nadia Comăneci, la Regina de la Roland Garros, Simona Halep. Cei mai importanți români care au atins apogeul în sport

România a dominat mulți ani sportul mondial, olimpic și european la sporturile pe apă și datorită Elisabetei Lipă. Cu opt medalii obţinute la şase ediţii ale Jocurilor Olimpice, Elisabeta Lipă este fără îndoială cea mai bună canotoare din istoria României, ea fiind desemnată şi sportiva secolului XX în această disciplină.

Gică Hagi: ”Am fost cel mai bun jucător de la Cupa Mondială din 1994!”

Fotbalul românesc la nivel de echipă națională a fost extrem de aproape de a oferi, în 1994, cel mai bun jucător din lume. Din păcate, România a pierdut în ultimele secunde șansa de a juca semifinala, iar acest lucru l-a costat pe Gică Hagi.

De la Zeita din Montreal, Nadia Comăneci, la Regina de la Roland Garros, Simona Halep. Cei mai importanți români care au atins apogeul în sport

În repetate rânduri, Gică spune că a fost cel mai bun jucător de la Cupa Mondială din 1994 şi că ar fi meritat să câştige Balonul de Aur în acel an.

”Eram la apogeul carierei mele. Ar fi trebuit să câştig Balonul de Aur în 1994. În ceea ce mă priveşte, nu am dubii că am fost cel mai bun jucător de la Cupa Mondială din acel an, dar, din păcate, România a pierdut în sferturile de finală” a spus fostul căpitan al echipei naţionale, într-un interviu acordat site-ului FIFA.

La finalul anului 1994, Hagi s-a clasat pe locul 4 în clasamentul Balonului de Aur, la egalitate cu suedezul Tomas Brolin. Trofeul a fost câştigat de bulgarul Hristo Stoichkov, în timp ce italienii Roberto Baggio şi Paolo Maldini au completat podiumul.

"Eram la apogeul carierei mele", a spus fostul căpitan al echipei naţionale, într-un interviu acordat site-ului FIFA.

Cristina Neagu, de trei ori cea mai bună jucătoare de handbal a lumii!

Dacă Halep e lider în tenis, Cristina Neagu domină handbalul feminin mondial în ultima jumătate de deceniu. Handbalista legitimată acum la CSM București a câștigat, în 2017, pentru a treia oară titlul de cea mai bună jucătoare a lumii, după sezoanele 2010 și 2015.

De la Zeita din Montreal, Nadia Comăneci, la Regina de la Roland Garros, Simona Halep. Cei mai importanți români care au atins apogeul în sport

În timp ce Simonei îi lipsește un Grand Slam pentru a fi ”completă”, Neagu spune că un titlu cu naționala i-ar încununa munca depusă în handbal. Handbalista de 28 de ani a recunoscut că ar renunţa la toate trofeele individuale în schimbul unei medalii de aur cu naţionala României.

Echipa feminină de tenis de masă, mai mult decât campioană Europeană!

Într-un sport globalizat la maximum, așa cum este tenisul feminin de masă, naționala României, alcătuită din Elizabeta Samara, Bernadette Szocs, Daniela Dodean-Monteiro, Irina Ciobanu si Adina Diaconu, a reușit o mică minune!

De la Zeita din Montreal, Nadia Comăneci, la Regina de la Roland Garros, Simona Halep. Cei mai importanți români care au atins apogeul în sport

În toamna lui 2017, elevele lui Viorel Filimon au cucerit medaliile de aur la Campionatele Europene din Luxemburg, după ce au învins, într-o finală dramatică, echipa Germaniei, scor 3-2.

Simona Halep, mesaj de ultimă oră pentru fani, după ce a câștigat finala Roland Garros: ”Voi prezenta trofeul primit pe ... Specialiștii au anunțat favoritele la câștigarea Wimbledon 2018! Surpriză neplăcută: ce poziție ocupă Simona Halep...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x