Antena Căutare

Un cunoscut tenismen susține că a găsit dovada nevinovăției Simonei Halep, în scandalul dopajului. Ce dovezi a prezentat

Jucătorul de tenis de origine australiană John Millman a publicat un mesaj prin intermediul căruia a precizat că dorește să demonstreze nevinovăția Simonei Halep în scandalul dopajului, motiv pentru care sportiva a fost și suspendată. Iată ipoteza care nu a mai fost luată în calcul până în prezent!

simona halep Galerie
Un cunoscut tenismen susține că a găsit dovada nevinovăției Simonei Halep. Ce a declarat John Millman | Profimedia

Tenismenul australian John Millman, component al echipei naționale de Cupa Davis a Australiei, a expus o teorie potrivit căreia Simona Halep ar fi nevinovată în întreg scandalul de dopaj generat după ce a fost depistată pozitiv pentru substanța interzisă roxadustat.

Prin intermediul unui mesaj, John Millman a explicat că el crede cu tărie în nevinovăția tenismenei de origine română, care se află actualmente pe locul 10 WTA, prezentând o ipoteză care nu a mai fost luată în calcul până în prezent, informează prosport.ro.

John Millman, teorie salvatoare pentru Simona Halep, înaintea procesului de dopaj

Înainte de proces, Millman a comparat întreaga situație cu cea a unui alt caz de dopaj din lumea tenisului. Fernando Verdaco a fost testat pozitiv pentru metilfenidat, însă a primit ulterior o suspendare de numai două luni, motivând că a uitat să reînnoiască scutirea sa de uz terapeutic, care îi permitea în mod legal să ia medicamentul respectiv în timpul turneelor.

Citește și: Ce imagine a publicat Simona Halep în plin scandal de dopaj. Cum face sportiva față problemelor

John Millman a susținut că dacă Simona Halep ar fi luat în mod conștient substanța interzisă pentru a-și îmbunătăți performanțele sportive, ar fi apelat la aceeași metodă, cerând o scutire de uz medical, despre care a ținut să sublinieze că este folosită de mulți alți tenismeni, iar totul este legal.

„În general nu îmi plac TUE-urile (scutirile pentru uz terapeutic n.r) în sportul profesionist. Deschid prea multe breșe pentru a te putea dopa legal. E o situație foarte nefericită pentru cei care au cu adevărat nevoie, precum este cazul aici.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cu toate acestea, este cunoscut de mult timp că, dacă vrei să te dopezi, faci rost de o scutire pentru uz terapeutic. Acesta este unul dintre motivele pentru care cred că Simona Halep este nevinovată.

Dacă ar fi vrut cu adevărat să își îmbunătățească performanța printr-o substanță interzisă, ar fi putut apela la o scutire de uz terapeutic. Cred cu tărie că e nevinovată și sper să revină cât mai curând pe teren”, a fost mesajul lui John Millman, publicat pe Twitter.

Citește și: Simona Halep a reluat antrenamentele de tenis, deși este suspendată. Imaginile în care a fost surprinsă cu racheta în mână

Ce înseamnă „dopajul legal” în sporturi precum tenisul

În urma ultimelor scandaluri de dopaj din lumea tenisului, jurnalistul Ben Rothenberg a susținut că jumătate dintre jucătorii din branșă aleg să se dopeze legal prin metoda menționată anterior, cerând scutire pentru uz terapeutic pentru anumite substanțe, deși mulți dintre ei nu au nicio problemă de sănătate reală.

„Un jucător mi-a spus astăzi că estimează că jumătate din cei din top 100 fac asta… Poate mai mult”, a dezvăluit cunoscutul jurnalist american.

Potrivit Agenției Naționale Anti-Doping (ANAD), scutirea de uz terapeutic poate fi acordată unui sportiv care are o afecțiune medicală, iar documentul îi permite acestuia să utilizeze o substanță considerată în mod normal interzisă. Cu toate acestea, se presupune că scutirea poate fi eliberată doar dacă sunt respectate cerințele prevăzute la articolul 4.4 din Standardul Internațional.

Portretul lui David Popovici, pictat pe peretele liceului la care învață. Cum arată desenul cu chipul campionului mondia... Vești proaste despre Pele. Starea lui de sănătate s-a agravat după ce a fost internat cu o infecție respiratorie. Ce se ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x