Antena Căutare

Alertă meteo! Cod galben de fruturni puternice în mare parte din țară

ANM a emis doua avertizari de furtuni puternice in cea mai mare parte a tarii, pana vineri seara. Codul galben de ploi torentiale, vijelii si grindina, care va fi in vigoare joi, intre orele 12.00 si 23.00.

ANM a emis două avertizări de furtuni puternice în cea mai mare parte a ţării, până vineri seară. Codul galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, care va fi în vigoare joi, între orele 12.00 şi 23.00, în Banat, Crişana, Maramureş, Moldova, în vestul Dobrogei şi local în Muntenia şi Transilvania, precum şi în zonele montane şi submontane.

ANM a actualizat prognoza meteo de instabilitate atmosferică valabilă în toată ţara, de joi de la ora 10.00 până vineri la ora 23.00.

În intervalul menționat instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...40 l/mp.

Disconfortul termic se va menține ridicat în orele amiezii, cu precădere în zonele de câmpie, iar pe arii restrânse indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități.

Citești și: Prognoza meteo pentru București. Ce se întâmplă cu vremea astăzi

Vremea 20 iunie 2019 - Cod Galben

În același timp, Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a emis un cod galben valabil astăzi, 20 iunie, până la ora 23.

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Moldova, în vestul Dobrogei și local în Muntenia și Transilvania, precum și în zonele montane și submontane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40...60 l/mp.

Alertă meteo! Cod galben de fruturni puternice în mare parte din țară

Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, până joi seară, în Banat, Crişana, Maramureş, Moldova, în vestul Dob... Val de caniculă peste Europa! Vremea devine severă, temperaturi de 40 de grade...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x