Antena Căutare

Alertă de maximă importanță, de la meteorologi! Ploi torențiale, vijelii și grindină, în jumătate din țară. Care vor fi cele mai afectate zone

Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de ploi torenţiale, însoţite de descărcări electrice, vijelii şi grindină, valabilă pentru mai multe zone din țară.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă duminică între orele 6.00 şi 18.00.

În acest interval, în Maramureş, Crişana, Banat, Transilvania şi nordul Moldovei, precum şi în zonele de deal şi de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze de peste 65-75 km/h, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp şi izolat 40 l/mp.

Ultimul weekend cu vreme caldă! De luni, temperaturile scad dramatic. Unde va ploua torențial, în următoarele zile

Manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi în nord-vestul teritoriului încă din a doua parte a zilei de sâmbătă.

De asemenea, sâmbătă, în zonele de câmpie disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii restrânse pragul critic de 80 de unităţi. În cursul zilei de duminică, în regiunile vestice, nordice şi centrale vremea se va răci semnificativ, dar în cele sud-estice disconfortul termic se va menţine accentuat, iar la amiază indicele temperatură-umezeală (ITU) va mai atinge pragul critic de 80 de unităţi.

Prognoza meteo pentru cinci zile, București. Capitala va fi lovită de caniculă și ploi abundente

Totodată, ANM a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică, valabilă de duminică de la ora 18.00 până luni la ora 6.00.

„În intervalul menţionat, în Moldova, Muntenia, local în Transilvania, Oltenia şi Dobrogea, precum şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, posibil, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi izolat 30...35 l/mp”, arată ANM.

Sursa : news.ro

Ultimul weekend cu vreme caldă! De luni, temperaturile scad dramatic. Unde va ploua torențial, în următoarele zile... Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, duminică, în Maramureş, Crişana, Banat, Transilvania şi nordul Moldo...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x