Antena Căutare

Prognoza meteo 19 august 2022. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi

Vineri, 19 august 2022, vremea caniculară pune stăpânire pe vestul și sudul României, unde disconfortul termic va fi ridicat. În partea de est și sud-est își va face apariția instabilitatea atmosferică, motiv pentru care vor exista ploi de scurtă durată.

O harta cu nori, fulg de zapada, soare. Se află pe drapelul româniei
Vineri, 19 august 2022, vremea caniculară pune stăpânire pe vestul și sudul României, unde disconfortul termic va fi ridicat | Profimedia

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru vineri, 19 august 2022. Meteorologii au emis un cod galben de caniculă pentru vestul și sudul țării, care este valabil pe tot parcursul zilei.

În estul și sud-estul țării vor apărea unele condiții de ploaie într-un interval scurt de timp. Aversele vor fi însoțite e descărcări electrice, intensificări ale vântului și posibil grindină. Cerul se va menține variabil, cu unele înnorări în timpul ploilor.

Vântul va sufla slab și moderat, iar temperaturile vor atinge valori de până la 40 de grade Celsius în regiunile afectate de vremea caniculară.

De altfel, temperaturile maxime se vor situa între 28 și 40 de grade Celsius, cel mai cald fiind în Banat și Crișana. Totodată, valorile minime vor fi cuprinse între 12 și 24 de grade Celsius.

Prognoza meteo ANM pentru București, 19 august 2022

Vineri, 19 august 2022, canicula pune, din nou, stăpânire pe București. Temperaturile vor crește treptat, iar disconfortul termic va fi accentuat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Cerul se va menține variabil, cu unele înnorări în a doua parte a zilei, iar șansele de precipitații sunt reduse. Vântul va suflat slab și moderat.

Citește și: Vremea se răcește brusc! ANM a emis prognoza pentru două săptămâni din luna august. În ce regiuni se strică vremea

Temperaturile maxime se vor încadra între 33 și 34 de grade Celsius, în timp ce temperaturile minime vor atinge valori situate între 20 și 21 de grade Celsius.

Prognoza meteo 19 august 2022 în principalele orașe din țară

Iată care sunt temperaturile maxime de vineri, șansele de precipitații, procentul de umiditate și viteza vântului, pe 19 august 2022, în principalele orașe ale țării:

Timișoara: 39 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 31%, Vânt: 13 km/h

Oradea: 37 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 33%, Vânt: 14 km/h

Baia Mare: 33 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 46%, Vânt: 6 km/h

Cluj Napoca: 33 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 49%, Vânt: 10 km/h

Sibiu: 32 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 47%, Vânt: 10 km/h

Alba Iulia: 33 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 48%, Vânt: 10 km/h

Craiova: 35 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 38%, Vânt: 11 km/h

Târgu Jiu: 33 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 48%, Vânt: 6 km/h

Suceava: 30 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 57%, Vânt: 16 km/h

Bacău: 31 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 49%, Vânt: 19 km/h

Botoșani: 31 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 58%, Vânt: 10 km/h

Miercurea Ciuc: 29 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 61%, Vânt: 10 km/h

Brașov: 29 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 58%, Vânt: 6 km/h

Ploiești: 33 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 48%, Vânt: 8 km/h

Buzău: 33 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 45%, Vânt: 14 km/h

Târgoviște: 33 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 47%, Vânt: 10 km/h

București: 34 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 45%, Vânt: 10 km/h

Iași: 31 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 57%, Vânt: 16 km/h

Galați: 33 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 50%, Vânt: 13 km/h

Brăila: 33 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 49%, Vânt: 14 km/h

Constanța: 29 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 66%, Vânt: 10 km/h

Tulcea: 33 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 53%, Vânt: 13 km/h

Vezi cum va fi vremea de azi în secţiunea de pe observatornews.ro

Meteorologii au anunțat trei zile de caniculă în România! Până când este valabilă avertizarea ANM și ce zone sunt afecta... România, sub val de căldură și furtuni. Ce județe vor fi afectate de ploile torențiale și unde se vor înregistra 40 de g...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x