Antena Căutare

Prognoza meteo 5 noiembrie 2021. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi

Vineri, 5 noiembrie 2021, vremea se va menține caldă în jumătatea de sud-est a țării. În restul României vom avea parte de temperaturi normale pentru această perioadă a lunii.

o-hartă-pe-drapelul-româniei-care-are-nori-soare-și-fulg-de-zăpadă
Vineri, 5 noiembrie 2021, vremea se va menține caldă în jumătatea de sud-est a țării. | Profimedia

Ziua de vineri, 5 noiembrie 2021, aduce cu ea un cer mai mult înnorat în centrul, vestul și nordul țării. Vor exista condiții de ploaie, iar cantitățile de apă vor depăși local 10 - 15 litri pe metru pătrat și pe suprafețe mici 20 litri pe metru pătrat.

Cerul se va menține senin în restul teritoriului, cu unele înnorări în cea de-a doua parte a zilei. Vom avea parte și de ceață seara. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în masivele sudice, pe crestele munților, dar și în Dobrogea pe timpul zilei.

Temperaturile maxime se vor încadra între 14 - 25 de grade Celsius, iar cele mai mari valori termice se vor înregistra în zona subcarpatică a Munteniei și Olteniei. În ceea ce privește temperaturile minime, acestea vor fi cuprinse între 4 - 12 grade Celsius.

Prognoză meteo 5 noiembrie, București

În Capitală vom avea parte de o vreme deosebit de caldă pentru prima decadă a lunii noiembrie. Cerul se va menține mai mult senin și vom avea momente cu soare. Vântul va sufla slab și moderat, iar șansele de precipitații sunt reduse.

În cea de-a doua parte a nopții vor exista condiții de ceață și nori. Temperaturile maxime vor atinge 21 - 22 de grade Celsius, iar cele minime se vor încadra între 9 - 11 grade Celsius.

Prognoză meteo 5 noiembrie 2021 pentru restul țării

Iată care sunt temperaturile maxime de vineri, 5 noiembrie 2021, din principalele orașe ale țării:

Oradea – 13°C

Timișoara – 15°C

Baia Mare – 16°C

Craiova – 21°C

Sibiu – 20°C

București – 22°C

Constanța – 17°C

Galați – 21°C

Brașov – 21°C

Miercurea Ciuc – 19°C

Iași – 21°C

Cluj-Napoca – 16°C

Suceava – 16°C

Vremea la munte, 5 noiembrie 2021

Temperaturile vor fi ridicate și la munte, însă cerul se va menține mai mult noros și va ploua în Carpații Occidentali, în jumătatea de vest a Carpaților Meridonali, în grupele nordice ale Carpaților Orientali și izolat în rest. Cantitățile de apă vor depăși 10 - 15 litri pe metru pătrat și local 25 - 35 litri pe metru pătrat în Munții Apuseni, dar și în nordul Carpaților Orientali.

Temperaturile maxime se vor încadra între 14 - 21 de grade Celsius, iar cele minime vor artinge 5 - 9 grade Celsius. Vântul va sufla cu viteză pe crestele înalte ale munților, cu rafale de peste 60 - 70 km/h în Carpaților Meridionali.

Se vor înregistra 12 grade Celsius în Ceahlău Toaca, 13 grade Celsius în Stâna de Vale, 15 grade Celisus în Păltiniș, iar 20 de grade Celsius în Sinaia.

Vremea la mare, 5 noiembrie 2021

Pe litoral vom avea parte de temperaturi normale pentru această perioadă a anului. Cerul se va menține înnorat pe tot parcursul zilei, însă șansele de ploaie sunt reduse. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 - 21 de grade Celsius, iar cele minime se vor încadra între 10 - 14 grade Celsius.

Se vor înregistra 19 grade Celsius în Costinești, Neptun și Vama Veche, iar 21 de grade Celsius în Mamaia,

Prognoza meteo 4 noiembrie 2021. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi... Prognoza meteo, 6 noiembrie. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x