Antena Căutare

Când se răcește vremea! Prognoza meteo pe 2 săptămâni 29 octombrie - 11 noiembrie

Meteorologii de la ANM au actualizat prognoza meteo pe două săptămâni. Cum va fi vremea în intervalul 29 octombrie - 11 noiembrie și când scad temperaturile.

Când se răcește vremea! Prognoza meteo pe 2 săptămâni 29 octombrie - 11 noiembrie
prognoza meteo pe 2 saptamani

Meteorologii de la ANM au actualizat prognoza meteo pe două săptămâni. Cum va fi vremea în intervalul 29 octombrie - 11 noiembrie și când scad temperaturile.

Vremea pentru următoarele două săptămâni 29 octombrie - 11 noiembrie va schimbătoare. Dacă în prima săptămână de prognoză, vremea se va menține caldă peste media temperaturilor normale, în cea de-a doua săptămână frigul va pune stăpânire pe România. Temperaturile vor scădea încet, dar sigur, până vor atinge normalul perioadei climatologice.

ANM Prognoza meteo 29 octombrie - 11 noiembrie Banat

BANAT Până spre sfârșitul primei săptămâni de prognoză vremea se va menține mult mai caldă decât în mod normal la această dată, cu o medie a valorilor termice diurne cuprinsă între 23 și 25 de grade. Ridicate vor fi și temperaturile nocturne, iar media acestora va avea variații mai mari, între 10 și 14 grade, cea mai răcoroasă dimineață fiind cea de 31 octombrie. Din data de 4 noiembrie se va intra într-un proces de răcorire treptată, astfel că până la finalul celei de a doua săptămâni se va ajunge la medii ale temperaturilor maxime de 16 grade și ale temperaturilor minime de 6 grade. Probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi mai ridicată în jurul datei de 30 octombrie, precum și după data de 6 noiembrie.

ANM Prognoza meteo 29 octombrie - 11 noiembrie CRIŞANA

În prima săptămână de prognoză vremea se va menține deosebit de caldă, cu variații ale mediei temperaturilor maxime între 21 și 25 de grade, iar ale celor minime între 10 și 14 grade. În cea de a doua săptămână valorile termice vor fi în scădere treptată, spre maxime medii în jurul a 16 grade și minime medii de 5...6 grade. Probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi mai ridicată în jurul datei de 30 octombrie, precum și după data de 6 noiembrie.

ANM Prognoza meteo 29 octombrie - 11 noiembrie TRANSILVANIA

Între 29 octombrie și 3 noiembrie vremea va rămâne deosebit de caldă, cu medii ale temperaturilor maxime cuprinse între 21 și 24 de grade și ale temperaturilor minime între 7 și 10 grade. Din 4 noiembrie și până la finalul intervalului de prognoză temperaturile maxime vor scădea cu aproximativ 6 grade, iar cele minime cu 5 grade. Vor fi ploi de scurtă durată, pe suprafețe mici, la începutul intervalului de prognoză și din nou în ultimele zile ale acestuia.

ANM Prognoza meteo 29 octombrie - 11 noiembrie MARAMUREŞ

Până în data de 3 noiembrie valorile termice vor avea variații la valori mult mai ridicate decât în mod normal la această dată. Astfel, media temperaturilor maxime va fi între 21 și 24 de grade, iar a minimelor între 8 și 11 grade. Din data de 4 noiembrie și până la sfârșitul celei de a doua săptămâni vremea va intra într-un proces de răcire treptată, iar media maximelor termice va ajunge la 14...15 grade și a minimelor la 4...5 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în jurul datei de 30 noiembrie și din data de 7 noiembrie.

ANM Prognoza meteo 29 octombrie - 11 noiembrie MOLDOVA

În ultimele zile ale lunii octombrie vremea va rămâne deosebit de caldă, cu medii ale temperaturilor maxime cuprinse între 22 și 24 de grade. În noiembrie se va răcori treptat, iar până în ziua de 11, valorile termice diurne vor ajunge la 12 grade. Temperaturile medii nocturne se vor situa în jurul valorii de 11 grade până spre sfârșitul primei săptămâni, apoi vor scădea și vor ajunge la aproximativ 4 grade la finalul intervalului de prognoză. Doar izolat vor fi condiții pentru ploi slabe sau burniță.

ANM Prognoza meteo 29 octombrie - 11 noiembrie DOBROGEA

În primele trei zile media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 22 de grade, iar a minimelor va fi de 13...14 grade. Din data de 1 noiembrie vremea va intra într-un proces de răcorire ce va face ca la finalul intervalului de prognoză media temperaturilor diurne să fie de cel mult 14 grade, iar a celor nocturne de 8 grade. Doar izolat și trecător vor fi posibile ploi slabe sau burniță.

ANM Prognoza meteo 29 octombrie - 11 noiembrie MUNTENIA

Până în data de 31 octombrie vremea deosebit de caldă va persista, cu temperaturi medii diurne în jurul a 25 de grade. Din 1 noiembrie valorile termice vor fi în scădere, de la o medie de 22 de grade în prima zi, la 14 grade în ultimele zilei de prognoză. Totodată, media minimelor termice se va menține în jurul valorii de 11 grade până în ziua de 2 noiembrie, apoi va scădea spre 5...6 grade în diminețile de 10 și de 11 noiembrie. Probabilitatea pentru ploi slabe sau burniță, pe suprafețe mici, va fi mai ridicată după data de 7 noiembrie.

ANM Prognoza meteo 29 octombrie - 11 noiembrie OLTENIA

Valorile termice vor fi cu mult mai ridicate decât în mod normal în această perioadă, îndeosebi în primele trei zile, când media maximelor termice va fi de 24...25 de grade. Din data de 1 noiembrie acestea vor scădea treptat și vor ajunge, în ultimele zile de prognoză, până la 14...15 grade. Temperaturile nocturne nu vor avea variații importante până în data de 2 noiembrie și se vor situa în jurul valorii de 11 grade, apoi vor scădea spre 5...6 grade în ziua de 11 noiembrie. Doar pe suprafețe mici vor fi posibile ploi slabe în jurul datei de 30 octobrie și după data de 7 noiembrie.

ANM Prognoza meteo 29 octombrie - 11 noiembrie LA MUNTE

În prima săptămână vremea va fi caldă pentru această perioadă, cu o medie a temperaturilor maxime între 13 și 16 grade și a minimelor între 6 și 10 grade. În cea de a doua săptămână se va răcori treptat, astfel că la finalul ei media maximelor nu va mai depăși 8 grade, iar a minimelor 1...2 grade. Vor fi condiții pentru ploi de scurtă durată mai ales la începutul intervalului și după data de 6 noiembrie.

Vremea 30 octombrie. Prognoza meteo anunță temperaturi ridicate... Frigul și ninsorile revin în forță de săptămâna viitoare. Prognoza meteo în noiembrie...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x