Antena Căutare

Vremea 2 august. Schimbare totală în România. Vremea o ia razna în următoarele ore în toată țara!

Agenția Națională de Meteorologie anunță că joi, vremea va fi frumoasă în cele mai multe regiuni din țară, iar aria precipitațiilor se va restrânge considerabil după săptămâni întregi în care românii s-au confruntat cu numeroase ploi.

Vremea 2 august, România

În regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, precum şi în zonele montane, instabilitatea atmosfericã va fi temporar accentuatã şi se va manifesta, local, prin averse şi descãrcãri electrice. Punctiform se vor mai înregistra cantitãţi de apã însemnate şi vor fi condiţii de grindinã. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor apãrea izolat, îndeosebi dupã-amiaza. Vântul va prezenta unele intensificãri în est şi sud-est, iar de scurtã duratã şi în timpul ploilor.

Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 32 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 12 şi 22 de grade.

Vremea 2 august, București

La începutul zilei, vântul va sufla moderat în Capitală și slab până la moderat în cea de-a doua parte a zilei de joi. Temperaturile maxime vor fi situate in general intre 25 si 30 de grade, iar norii pe care bucureștenii i-au văzut cu regularitate în ultimele zile se vor risipi ușor, lăsând loc soarelui.

Prognoza meteo 2 august, mare

Potrivit specialiștilor, în ziua de joi vom avea parte de o vreme frumoasă și pe litoral, cu temperaturi tocmai bune pentru plajă. Previziunile pentru ziua de joi din punct de vedere al temperaturilor se încadrează între 24 de grade la primele ore al dimineții și 29 de grade Celsius la jumătatea zilei.

Prognoza meteo 2 august, munte

Vremea se încălzește și la munte, acolo unde în ultimele zile am avut parte de o vreme foarte capricioasă condimentată cu furtuni și perioade în care termomentrele au indicat temperaturi sub 20 de grade. Se pare că în ultimele zile ale săptămânii vom avea parte de o vreme perfectă pentru drumeții.

După furtuni şi ploi abundente, urmează val de căldură SAHARIANĂ! Meteorologii au emis avertizări: "Ar putea fi emi... Sperai la vreme bună? Soarele e istorie! Ploile torențiale se extind până la finalul săptămânii...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x