Antena Căutare

Next Star, 3 iulie 2021. David Dumitrescu, număr de roast cu moravurile vremii. Cum i-a făcut pe jurați să râdă

David Dumitrescu a făcut un spectacol de umor, cu o serie de glume actuale, atât pe seama juraților, cât și pe teme sociale românești.

David Dumitrescu, show de umor la Next Star 2021 Galerie
David Dumitrescu, moment de umor la Next Star 2021 | Antena 1

David Dumitrescu i-a amuzat copios pe jurați cu un număr bine gândit de stand-up, punând în scenă un text de roast, pentru care a fost foarte apreciat de jurați.

David Dumitrescu, moment de roast la Next Star 2021. Ce i-au spus jurații

David Dumitrescu a avut un moment unic de umor, cu un roast bazat pe glume pe seama juraților și nu numai. Acesta a stârnit hohote de râs cu momentul lui de roast: „Revoluționar ești!”, i-a spus Loredana.

„Fac dansuri, Karate și înot”, spune micuțul înainte să urce pe scenă. Însă vocația sa cea mai mare este politica României.

Citește și: Next Star, 5 iunie 2021. Radu Ionescu, adolescentul pasionat de bucătărie cu abilități vocale minunate. Cum a cântat concurentul

„Loredana, ai canal de youtube? Abonează-te la mine. Vreau să mă fac politician, să fiu președintele României”, spune el.

Ștefan Bănică l-a ținut ca pe ace pe micuț până să-i ofere votul său. „La mine va dura puțin. Mi-a plăcut foarte tare interpretarea. Cine s-a gândit să pună în gura unui copil lucruri despre politică, Foarte bine. Mi-aș fi dorit să fi fost mai scurt. Pentru mine a fost un moment senzațional, dar juratul din mine trebuie să se gândească dacă lungimea momentului contează. Am făcut niște calcule, deci votul meu e DA”, spune Ștefan Bănică.

Citește și: Next Star, 5 iunie 2021. Eric Dobriceanu, o voce uriașă într-un trup mic. A primit numele de Micuțul Pavarotti de la Loredana

„David, ești foarte elegant. Să fii președinte până la capăt. Domnul domnitor, votul vine din partea poporului, din partea mea ai un mare DA”, spune și Loredana.

„Eu vreau să te învăț ceva, David. Eu îți voi da subscribe pe youtube. David, încearcă de acum încolo să nu mai prezinți texte pe care nu le înțelegi integral. Nu-ți spun la mișto. Pe de altă parte, foarte mișto energia și umorul. Știi că poți să iei și NU, da? Că la noi NU înseamnă încurajare, dar votul meu e DA”, spune și Dorian Popa.

Citește și: Next Star, 5 iunie 2021. Sophia Pavel i-a amuzat copios pe jurați cu un moment de stand-up. Miturile distruse de fetiță

Sezonul 10 al emisiunii „Next Star”, de la Antena 1, aduce suprize de proporții mari

Talent show-ul Next Star, prezentat de Dan Negru, a revenit pe micile ecrane ale telespectatorilor, cu un nou sezon şi cu o nouă generaţie de copii talentaţi, dar și curajoşi.

În fiecare sâmbătă seara, Dan Negru va aduce în fața celor de acasă, dar și a juraților Loredana, Ștefan Bănică și Dorian Popa, unii dintre cei mai talentaţi copii ai României. Co-prezentator este Șerban Copoț care, pe parcursul show-ului, se va afla în culise, alături de micii concurenți și de părinții lor.

Potrivit regulmentului, cei care obțin maxim trei de DA și cei care obțin minim doi de DA din partea juriului, în fiecare ediție de calificare, au posibilitatea de a merge în Marea Finala. Dupa votul inițial acordat de juriu pentru fiecare concurent/grup care evolueaza, la finalul fiecarei ediții de calificare toți cei care au obtinut maxim 3 și minim 2 voturi de DA vor fi invitați pe scena pentru a fi anunțat câștigătorul care merge în Marea Finala.

De asemenea, concurenții rămași în competiție, care au obținut minimum 2 voturi de DA și maxim 3 voturi de DA din partea juriului și care nu au fost declarați câștigători ai ediției de calificare respective, vor intra la votul publicului pentru șansa de a concura în Finala de Popularitate.

Vezi cele mai tari momente din show → https://a1.ro/next-star

Vezi edițiile integrale pe AntenaPlay → https://antenaplay.ro/next-star-sezonul-10

Next Star, 3 iulie 2021. Alexia Ghica, moment impresionant de gimnastică ritmică. Dorian Popa: „Extraordinar!”... Next Star, 3 iulie 2021. Vlad Negoiță, momentul unic de dans care le-a adus lacrimi în ochi juraților...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x