Antena Căutare

Cu gândul la fiica lui, Liviu Vârciu izbucnește în lacrimi: "A dormit pe mâna mea și nu m-am mișcat absolut deloc, de frică să nu o trezesc. Fără copilul meu nu mai stau"

Profund impresionat de micuții pentru care muncește, Liviu Vârciu își amintește în fiecare moment de fetița lui, Carmina. El mărturisește cu această ocazie că nu mai suportă să stea departe de copila lui.

Profund impresionat de micuții pentru care muncește, Liviu Vârciu își amintește în fiecare moment de fetița lui, Carmina. El mărturisește cu această ocazie că nu mai suportă să stea departe de copila lui.

”Îmi amintesc că atunci când avea Carmina 6 ani a lăsat-o maică-sa la mine o lună și jumătate. Eu singur cu ea. A fost de vis. În prima zi mi-a zis că e fetiță mare și că doarme singură. Apoi, în a patra zi, a venit la mine și mi-a zis că pot să dorm cu ea. Pentru mine a fost cea mai frumoasă noapte din viața mea. A dormit pe mâna mea și nu m-am mișcat absolut deloc, de frică să nu o trezesc.

Îmi lipsesc toate astea foarte tare. Mi-am zis că mort-copt eu fără copilul meu nu mai stau. Asta cu siguranță. Numai nea Mărin putea să-mi facă o surpriză ca asta, să mă cheme în vacanță și să-mi aducă cinci copii superbi”, spune Liviu Vârciu izbucnind în lacrimi.

Pepe a trecut la cratiţă pentru copiii din tabăra lui nea Mărin: ”A zis că el gătește tot. E un bucătar desăvârșit”... Vedetele lui Nea Mărin dau în mintea copiilor, mai puțin Daniela Crudu, care aruncă cu pietre de ciudă: "M-am supăr...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x