Antena Căutare

Capet despre noul sezon „Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere”: „Eu eram aproape leșinat când ajungeam la jocuri!”

După ani în care le-a arătat vedetelor ce înseamnă cu adevărat munca, Nea Mărin schimbă foaia și vine cu o nouă provocare în cel mai recent sezon „Poftiți pe la noi”, difuzat începând de luni, 2 iunie, de la ora 20.30, la Antena 1.

Galerie
Capet despre noul sezon „Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere”: „Eu eram aproape leșinat când ajungeam la jocuri!” | Antena 1

„Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere”, noua provocare lansată de Nea Mărin vedetelor începe din 2 iunie la Antena 1. Ca în fiecare sezon, locurile prin care ajung sau muncile pe care le au de făcut, scot la iveală lucruri neștiute despre cei care participă.

Capet despre noul sezon „Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere”: „Eu eram aproape leșinat când ajungeam la jocuri!”

Marian Capet, care are deja ștate vechi în emisiune, are o mare frică de pești. „Pentru mine, groaza cea mai mare în acest sezon a fost să locuiesc într-un hotel plutitor. Vedeam câți pești sunt în apă și ce credeți, mie mi-e frică de pești. Nu pot să-i văd, nu pot să le simt mirosul, nici nu se pune problema să-i mănânc, nimic! Îmi plac cumvă ăia colorați din acvariu, dar și de ăia mi-e puțin scârbă. Așa că, în fiecare minut din zi mă așteptam ca Nea Mărin să vină cu un pește după mine și să mă terorizeze cu el. Eu de data asta l-am mințit că nu mai am nicio treabă, dar nici nu puteam să merg pe încredere 100% că îl știți cum e”, a povestit Capet.

Mai mult, acesta mai spune: „Lucrurile nu s-au oprit aici. Am stat în stres și tensiune în fiecare zi, pentru că niciodată nu știam ce joc urmează. Locuind pe apă, mă gândeam că sigur vom avea vreo întrecere în care să fie și pești, așa că drumul până la locație pentru mine era un chin, eram aproape leșinat, transpirat, distrus când ajungeam acolo”, a mai adăugat Capet.

Articolul continuă după reclamă

Dacă întâlnirea de care i-a fost cel mai teamă a avut sau nu loc până la urmă, telespectatorii vor descoperi în noul sezon al emisiunii.

După ani în care le-a arătat vedetelor ce înseamnă cu adevărat munca, Nea Mărin schimbă foaia și vine cu o nouă provocare în cel mai recent sezon „Poftiți pe la noi”, difuzat începând de luni, 2 iunie, de la ora 20.30, la Antena 1.

Sub sloganul „Poftiți la întrecere”, vedetele lasă deoparte rolul de gazde sau ajutoare și intră în joc, la propriu: devin concurenți în competiții savuroase, unde spiritul de echipă, îndemânarea și concentrarea sunt esențiale. În fiecare episod, două echipe formate din vedete se vor duela în câte un joc-surpriză, plin de umor și adrenalină. Iar miza merită tot efortul: învingătorii se vor bucura de o zi de răsfăț și relaxare, în timp ce învinșii vor da o mână de ajutor comunității, în stilul inconfundabil marca Nea Mărin.

Nu ratați, din 2 iunie, în fiecare luni, marți şi miercuri, de la 20.30, doar la Antena 1 și pe AntenaPLAY un nou sezon Poftiți pe la noi – Poftiți la întrecere!

Din 2 iunie, la Antena 1, „Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere”. Rikito, nevoit să filmeze cu asistentul medical lân... Nelu Cortea, la Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere: „Mi-am îndeplinit un vis!”. Când începe emisiunea...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Comentarii


Video recomandate
Rețeta de tartaletă cu trandafir de vinete, sos de parmezan și pesmet crocant a lui Chef Nicolai Tand
Rețeta de tartaletă cu trandafir de vinete, sos de parmezan și pesmet crocant a lui Chef Nicolai Tand Luni, 07.07.2025, 15:00
Citește și
Astăzi, de la ora 20:30, Castelul Corvinilor devine teren de joacă, în ultima etapă Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere
Astăzi, de la ora 20:30, Castelul Corvinilor devine teren de joacă, în ultima etapă Poftiți pe la noi: Poftiți...
Horoscopul săptămânii 14 iulie – 20 iulie 2025. Descoperă ce îți rezervă astrele
Horoscopul săptămânii 14 iulie – 20 iulie 2025. Descoperă ce îți rezervă astrele Catine.ro
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 13 iulie 2025. Ce echipă a câștigat proba. Spiritele s-au încins între vedetele adversare
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere, 13 iulie 2025. Ce echipă a câștigat proba. Spiritele s-au încins...
Buğra Gülsoy și Demet Evgar apar împreună într-o nou proiect profesional. Emoționant și dur se arată serialul din noul sezon
Buğra Gülsoy și Demet Evgar apar împreună într-o nou proiect profesional. Emoționant și dur se arată... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Ministrul rus al apărării este suspectat că are o amantă cu 43 de ani mai tânără. Femeia a călătorit în baze secrete și s-a lăudat cu „omul Kremlinului”
Ministrul rus al apărării este suspectat că are o amantă cu 43 de ani mai tânără. Femeia a călătorit în... Libertatea.ro
De ce Bulgaria a fost în stare să adopte euro acum, înaintea noastră. Leva, legată de moneda unică de decenii întregi, în lipsa unor mecanisme monetare solide
De ce Bulgaria a fost în stare să adopte euro acum, înaintea noastră. Leva, legată de moneda unică de... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Jeff Bezos și Lauren Sánchez, detalii spectaculoase despre nunta din Veneția estimată la 10 milioane de dolari. Ce vedete au atras privirile. FOTO
Jeff Bezos și Lauren Sánchez, detalii spectaculoase despre nunta din Veneția estimată la 10 milioane de dolari.... Elle
Iulia Albu a dezvăluit suma pe care a plătit-o pentru noua casă! S-a spus că ar fi costat peste 1 milion de euro, dar adevărul este altul: ”Am negociat”
Iulia Albu a dezvăluit suma pe care a plătit-o pentru noua casă! S-a spus că ar fi costat peste 1 milion de euro,... Spynews.ro
Irina Columbeanu, dispusă să se angajeze în România! Ce a determinat-o să ia această decizie
Irina Columbeanu, dispusă să se angajeze în România! Ce a determinat-o să ia această decizie BZI
Iulia Vântur a devenit „Lebăda Neagră“! Vedeta, complet transformată în România – GALERIE FOTO
Iulia Vântur a devenit „Lebăda Neagră“! Vedeta, complet transformată în România – GALERIE FOTO BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Beef Stroganoff. Rețeta unui preparat rafinat, din bucătăria rusească
Beef Stroganoff. Rețeta unui preparat rafinat, din bucătăria rusească HelloTaste.ro
Un fost taximetrist, care a trăit toată viața cu chirie într-o garsonieră, a câștigat la tombolă o vilă de 4,6 milioane €
Un fost taximetrist, care a trăit toată viața cu chirie într-o garsonieră, a câștigat la tombolă o vilă de... Antena3.ro
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul useit
Horoscopul zilei de 15 iulie 2025. Capricornii se lasă conduși de rațiune. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 15 iulie 2025. Capricornii se lasă conduși de rațiune. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
„Începe atacul asupra salariilor din Sănătate”
„Începe atacul asupra salariilor din Sănătate” Jurnalul
Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere
Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere Kudika
Plaja superbă din România unde ai şezlong gratuit dacă faci consumaţie de 50 de lei. Sistemul preluat de la greci are mare succes
Plaja superbă din România unde ai şezlong gratuit dacă faci consumaţie de 50 de lei. Sistemul preluat de la... Playtech
Cine este omul care și-a pierdut viața pe Transfăgărășan după ce a fost atacat de  urs
Cine este omul care și-a pierdut viața pe Transfăgărășan după ce a fost atacat de urs Redactia.ro
Plângere penală împotriva lui Albert NBN, care a înjurat România pe scenă la
Plângere penală împotriva lui Albert NBN, care a înjurat România pe scenă la "Beach, Please!" Observator
Psoriazisul scalpului: cauze și opțiuni de tratament
Psoriazisul scalpului: cauze și opțiuni de tratament MediCOOL
Spätzle cu pui și sos de ciuperci. Rețetă din bucătăria germană și austriacă
Spätzle cu pui și sos de ciuperci. Rețetă din bucătăria germană și austriacă HelloTaste
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare ProSport
Primul salariu al Andreei Raicu. ”Era o SUMĂ foarte...”
Primul salariu al Andreei Raicu. ”Era o SUMĂ foarte...” Gandul
A fost prăpăd după Beach, please! Cum au fost surprinși tinerii de la festival, la câteva ore după final
A fost prăpăd după Beach, please! Cum au fost surprinși tinerii de la festival, la câteva ore după final CanCan
Copiii care au creierul „foarte sensibil“ au câteva  avantaje prețioase
Copiii care au creierul „foarte sensibil“ au câteva avantaje prețioase DeParinti
Lizzo a făcut furori într-un costum de baie roșu. Fanii au remarcat imediat silueta ei vizibil mai suplă: „Arăți genial”
Lizzo a făcut furori într-un costum de baie roșu. Fanii au remarcat imediat silueta ei vizibil mai suplă:... ZUTV
Elon Musk își cere scuze pentru comportamentul său. Ce regretă miliardarul
Elon Musk își cere scuze pentru comportamentul său. Ce regretă miliardarul UseIT
Tartă cu ciocolată neagră și zmeură. Un desert elegant și rafinat
Tartă cu ciocolată neagră și zmeură. Un desert elegant și rafinat Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x