Antena Căutare

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 23 ianuarie 2022. Margherita de la Clejani: "Opriți calul!" Ce a pățit blonda

După o plimbare cu peripeții în căruța trasă de cai, Margherita de la Clejani a experimentat o activitate pe care nu a mai încercat-o niciodată. Nici măcar un cârcel la picior nu a împiedicat-o să testeze ceva nou la show-ul lui nea Marin.

colaj cu margherita de la clejani in caruta tarsa de cai Galerie
Margherita de la Clejani s-a transformat, fără să vrea, în vizitiu la Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară | Antena 1

În timp ce colegii ei de emisiune au coborât să admire căprioarele din resortul Zaga Zaga, Marga a preferat să rămână la căruță. Mai mult decât atât, ea și-a testat abilitățile de a mâna caii.

Liniștea pădurii a fost brusc perturbată de țipetele Margheritei, care a urnit caii din loc și a pus în mișcare căruța, fără să mai știe cum să o oprească. Amuzați, Nico, Cătălin Cazacu și Sorana Darclee au trimis pe cineva să o ajute.

"Era să fac un atac de panică!", a mărturisit fiica Clejanilor, care și-a revenit însă rapid și a hotărât să mai încerce o dată și să se mai plimbe cu căruța. Mai întâi a mers câțiva metri singură, iar apoi s-a tarnsformat într-un vizitiu autentic pentru colegii săi.

Citește și: Margherita, număr de acrobație în cadrul spectacolului de circ: O să fac ceva ce nu am mai făcut pâna la vârsta de 26 de ani!

Margherita de la Clejani i-a învățat pe ceilalți invitați cum se conduc "caii și bărbații" la Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară

Îmbrăcată în compleul cu imprimeu și pe tocuri, tânăra și-a surprins colegii când a luat frâiele în mâini și i-a condus ea însăși prin resort. "Bade, să nu ai încredere în ea!", l-a rugat Cazacu pe căruțaș.

Deși au avut parte de mici incidente - precum urcatul căruței pe bordură -, plimbarea prin resort s-a dovedit un succes. Vedetele lui nea Marin au ajuns la ferma Zaga Zaga, unde iubitoarea de animale Margherita a hrănit necuvântătoarele și a încercat chiar să le elibereze.

Așa cum era de așteptat, gazda emisiunii nu a putut să treacă prea ușor cu vederea aventurile Margăi, așa că a luat o decizie radicală în privința ei: a legat-o într-un țarc de oi.

De teamă ca tânăra să nu elibereze cele câteva zeci animale pe 82 hectare de pământ, nea Marin s-a folosit de sforile din dotare pentru a-i oferi o lecție.

Citește și: Margherita de la Clejani l-a descris în detaliu pe bărbatul visurilor sale

Nici Liviu Vârciu, Andrei Ștefănescu, Margherita de la Clejani, Nico, Cătălin Cazacu și Sorana Darclee n-au scăpat de peripeții. Țapii, păunii, cangurii i-au speriat pe orășenii neobișnuiți cu muncile la fermă.

Ce surprize aduce noul sezon de Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară, cu Nea Marin

În acest sezon, rolul lui Nea Marin e unul cu totul special: „De data aceasta, o să mă vedeţi în rol de primar prin mai multe localităţi din România. Sigur, vorbim de un primar cu drepturi limitate, dar unul care nu se va da în lături de la nimic pentru a organiza cel mai frumos târg pentru comunitate!”, a spus acesta.

Cele șase vedete pe care Nea Marin le pofteşte alături de el tocmai la Focșani sunt Liviu Vârciu, Andrei Ștefănescu, Margherita de la Clejani, Nico, Cătălin Cazacu și Sorana Darclee. Cum se vor descurca aceştia şi dacă vor face faţă provocărilor, telespectatorii vor putea afla urmărind edițiile de duminică, luni și marți, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 23 ianuarie 2022. Munca pe care Liviu și Andrei au refuzat să o facă: "Suntem... Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 23 ianuarie 2022. Margherita de la Clejani a căzut în barcă. Cine a încercat să o ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x