Antena Căutare

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 30 ianuarie 2022. Speak și-a furat-o de la nea Marin, iar iubita lui l-a rănit mai rău

Ediția din 30 ianuarie a show-ului Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară și-a desemnat favoritul când vine vorba de încasat bătaie de la nea Marin. Dintre toți participanții, Speak a fost cel mai „altoit”, el ieșind cel mai șifonat din acest show.

colaj cu Speak cu galeata sparta in cap Galerie
Speak a mâncat cea mai multă bătaie de la nea Marin pentru că vorbea prea mult, spre amuzamentul tuturor | A1

Pe tot parcursul emisiunii, au existat momente cu scântei între nea Marin și Speak, iar iubita sa, Ștefania a tot încercat să-I ia apărarea. De câteva ori a reușit, însă, în câteva ocazii, nea Marin și-a testat tehnicile cu praștia sau cu bățul pe Speak.

Speak, despre pedeapsa aplicată de nea Marin: “Mi-a spart găleata în cap și-mi bubuiau timpanele. El n-a lăsat semne, dar iubita mea, da”

În momentul în care se aflau în mijlocul distribuirii unor sarcini, Speak a vorbit neîntrebat, fapt ce l-a determinat pe nea Marin să ia o găleată de plastic și să-l lovească pe unde a nimerit, până când s-a spart găleata astfel încât a ajuns pe gâtul lui Speak, formându-I un …guler. “Mi-a băgat găleata pe cap.E infractorul public numărul 1”, a spus Speak.

Citește și:Cristina Ștefania a dezvăluit dacă are sau nu operații estetice. Iubita lui Speak a spus tot adevărul

De altfel, Alex Velea era în dubii dacă să intervină sau nu între cei doi ca sî-l apere pe Speak. În cele din urmă, a decis să stea deoparte.

În încercarea de a-și salva iubitul, Ștefania l-a zgâriat pe Speak, din greșeală, cu o bucată ruptă din găleată și i-a lăsat chiar și un semn pe față.

Semnul asta e de la iubita mea? Nu e de la nea Marin? Serios?, a spus Speak plin de confuzie.

Citește și:Cristina Ștefania a făcut senzație într-un costum de baie care i-a lăsat la vedere formele perfecte. Cât de bine arată vedeta

Însă, în cele din urmă, totul s-a terminat cu bine și nimeni n-a avut de suferit. Deși, Ștefania i-a precizat lui Speak că oare că lui îi cam place să ia bătaie de la nea Marin pentru că nu prea face nimic să se apere și mai mereu râde.

Ce surprize aduce noul sezon de Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară, cu Nea Marin

Dăruiește și primește, cu Antena 1. Timp de şapte sezoane a strunit vedetele și le-a pus la treabă pentru a da o mână de ajutor celor aflați la nevoie, iar începând din 6 decembrie 2021, Nea Mărin a revenit la Antena 1 cu un nou sezon al emisiunii Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară.

În acest sezon, rolul lui Nea Marin va fi unul cu totul special: „De data aceasta, o să mă vedeţi în rol de primar prin mai multe localităţi din România. Sigur, vorbim de un primar cu drepturi limitate, dar unul care nu se va da în lături de la nimic pentru a organiza cel mai frumos târg pentru comunitate!”, a declarat acesta, completând: „De data aceasta am şi doi consilieri, pe Liviu şi pe Andrei, care, aşa cum probabil aţi intuit deja, mai mult mă vor încurca decât mă vor ajuta!”.

Ediția din 30 ianuarie duce filmările la malul Mării Negre și veți putea vedea cum se vor descurca vedetele să organizeze un eveniment special pentru localnicii din Techirghiol, în sub stricta supraveghere a primarului Nea Marin.

Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 30 ianuarie 2022. Ce mesaj emoționant a transmis Alex Velea despre Zanni... Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară, 30 ianuarie 2022. Babană face show, din nou. Cum s-au distrat la mulsul caprelor d...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 13 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Mihail Pautov
Hello Chef sezonul 7, 13 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Mihail Pautov Sambata, 13.04.2024, 15:30
Citește și
Ultimele știri
x