Dacă săptămâna trecută concurenții au trecut printr-un adevărat carusel de emoții, atunci când au fost puși în situația de a recunoaște detalii delicate din relația de cuplu, apoi a venit momentul fetelor să treacă de la agonie la extaz și invers, la proba văduvelor, în ediția precedentă! Dani Oțil și-a luat cât se poate de în serios rolul de gropar și i-a „îngropat” pe concurenți în sicrie, sub pământ. Fetele au avut misiunea de a ghici cât mai multe posibile regrete ale concurenților, într-un timp stabilit, totul în timp ce au încercat să își dezgroape partenerii.
După așa o misiune dificilă, iată că a venit rândul băieților să își ia cât mai în serios rolul de salvatori, în ediția 14 a emisiunii Power Couple România sezonul 14. De data aceasta, Dani Oțil i-a pus să se transforme în adevărați James Bond și să demonstreze că sunt capabili să își salveze partenerele, la capătul unui traseu plin de obstacole. Descoperă ce s-a întâmplat în ediția 14 a emisiunii Power Couple România, de la Antena 1.
Ce s-a întâmplat în ediția 14 din 11 februarie 2025 a emisiunii Power Couple România sezonul 2. Concurenții s-au transformat în James Bond
Ediția a început cu finalul probei văduvelor pentru Cesima și Theo Zeciu. Se pare că tânăra nu a reușit să își salveez partenerul la timp.
Ulterior, la primele ore ale dimineții, concurenții s-au trezit destul de mohorâți după proba cu văduvele. Magicianul Robert Tudor a început iar să fie cuprins de nerăbdare, curios fiind să afle ce probă le-a pregătit Dani Oțil de data aceasta.
Îndrăgitul prezentator s-a întâlnit cu fetele în camera de investiții și și-a făcut apariția ținând în mâini o boxă, din care răsuna o piesă romantică. Acesta a fost, practic, primul indiciu cu privire la proba pregătită.
Apoi, acesta a explicat ce provocare a pregătit pentru ediția 14 a emisiunii Power Couple România sezonul 2.
Anca Munteanu a primit superputerea, fiindcă s-a descurcat cel mai bine la proba din ziua precedentă, lucru ce l-a bucurat din plin pe partenerul ei, DOC.
„Domnilor, astăzi aveți șansa să străluciți și voi, să arătați!”, a zis Dani Oțil, care a anunțat că băieții trebuie să se transforme în James Bond.
„James Bond, în primul rând, trebuie să îmbine foarte clar deciziile în situații critice cu agilitatea și cu forța fizică”, a mai completat el.
„Mamă, ce tare e! Haideți, că bărbați suntem! Cu ostatici, cu nebunii, să salvăm femeia! Abia aștept!”, a reacționat DOC.
„Îi vom lăsa pe partenerii voștri nicăieri, vor fi nevoiți să se elibereze, să se transporte până în zona jocului, acolo unde voi sunteți răpite. Azi o să încercăm să fiți salvate”, a spus Dani Oțil pentru fete.
„Pentru că voi sunteți într-un mare pericol, băieții vor fi motivați mai tare să grăbească, să se cațere, să se dea peste cap, să traverseze obstacole la înălțime, să tragă cu arma. Fetelor, a venit momentul să ne spuneți cât mizați”, a mai completat prezentatorul.
Acesta a fost momentul în care concurentele s-au gândit și au decis ce sume ar dori să investească în partenerii în ediția 14 a emisiunii Power Couple România sezonul 2, din data de 11 februarie 2025.
Primii doi concurenți care au pornit în misiunea de salvare au fost Vlad Huidu și Radu Dumitrache. La capătul celălalt al traseului cu obstacole, Giulia Anghelescu și Diana Bulimar erau legate și așteptau să fie salvate.
Eliberarea de pe scaun, alergatul, orientatul în spațiu și urcatul pe peretele de gheață cu piolet și colțari au constituit prima parte a misiunii, urmată apoi de parcurgerea podului suspendat cu inele suspendate, rezolvarea unui puzzle, deschiderea servietei și trasul cu arma la țintă.
Concurenții și-au dat silința să rezolve traseul cu obstacole cât de bine au putut, căci timpul a curs extrem de repede. Chiar dacă traseul a fost dificil, cei doi nu au renunțat. La trasul cu ținta, doar Radu Dumitrache a reușit să nimerească balonul albastru din țintă. Vlad Huidu și-a epuizat toate gloanțele, fără să treacă proba, lucru ce a stârnit scântei în cuplu.
A venit rândul lui Nicu Grigore și al luii Theo Zeciu să își salveze iubitele. Acesta din urmă a alunecat în timp ce alerga și s-a ales cu niște julituri destul de serioase, însă s-a ridicat rapid și a continuat traseul. Nicu s-a bazat mult pe condiția lui fizică și pe mușchi și, fără să mai stea pe gânduri, s-a apucat de misiune, totul în timp ce Bella Santiago l-a privit atent. Nicu Grigore s-a descurcat de minune la trasul cu arma, nimerind rapid ținta, însă nu același lucru a putut să îl spună și Theo Zeciu, care a ratat proba în ediția 14 a emisiunii Power Couple România sezonul 2, din data de 11 februarie 2025.
Ultimii concurenți care s-au străduit să intre în pielea personajului James Bond au fost magicianul Robert Tudor și DOC. Cronometrul a pornit și aceștia au încercat imediat să se elibereze. A urmat apoi alergarea și parcurgerea traseului cu obstacole. DOC nu a reușit să nimerească ținta, așa că cei doi au pierdut 1000 de euro. Marea surpriză a serii a fost atunci când magicianul Robert Tudor a nimerit ținta.
Apoi, ajunși la vilă, concurenții au împărtășit opinii despre misiunea prin care au trecut, apoi au primit o veste neașteptată de la Dani Oțil: „Mâine veți zbura”.
„Cred că trebuie să rămânem optimiști și pozitivi până la capăt, până la urmă e un joc”, a fost de părere Giulia Anghelescu, în ediția 14 a emisiunii Power Couple România sezonul 2, din data de 11 februarie 2025.
Sezonul 2 din Power Couple România - La bine și la greu se vede în fiecare luni, marți și miercuri, de la 20:30, pe Antena 1 și în AntenaPLAY.
Serile grele continuă pentru bărbați, la Power Couple!„Au șansa să strălucească în rolul lui James Bond” Show-ul,lider d... Ce scenarii și-au făcut concurenții Power Couple înainte de proba văduvelor: „Întrebarea este cine joacă și cine investe...