După confruntări la înălțime, unde adrenalina a atins cote uriașe și fiecare cuplu a încercat să dea tot ce a avut mai bun, am avut parte și de o eliminare dureroasă, căci cuplul format din Radu Bucălae și Alexandra au părăsit competiția.
În a patra ediție a emisiunii Power Couple România, sezonul 2, din data de 20 ianuarie 2025, Dani Oțil i-a invitat pe concurenți să își testeze limitele puterii la proba „Au, mami!”, ce a scris istorie în sezonul anterior. Descoperă cine s-a descurcat cel mai bine, ce sume au fost investite și ce s-a mai întâmplat în ediția 4 din 20 ianuarie 2025 a emisiunii Power Couple România, sezonul 2.
Ce s-a întâmplat în ediția 4 a emisiunii Power Couple România sezon 2, difuzată pe 20 ianuarie 2025
Ziua a început în forță pentru cele opt cupluri rămase în competiția din insula Gozo, Malta. Încă de la primele ore ale dimineții, DOC a recunoscut faptul că s-a gândit mult la faptul că el și soția lui au fost salvați, în timp ce Radu Bucălae și Alexandra au fost eliminați:
„E o senzație așa, a doua zi dimineață, când tu ești aici și cineva a plecat. Doamne, ce sentimente m-au încercat. Și nevastă-mea a zis să o luăm puțin mai ușor. M-a consumat groaznic, sunt la 2% spirit”, a dezvăluit concurentul.
Andrei Stoica și-a tachinat din plin adversarii înainte și chiar a încercat să îi intimideze înainte de următoarea probă.
Concurentele s-au întâlnit cu Dani Oțil pentru a face investiții în partenerul de cuplu.
„Proba de astăzi este ca mai iubită, cea mai discutată!”, a zis el, anunțând astfel proba „Au, mami!” 2!
„Nu cred așa ceva, nu rezist la asta! Am mai făcut asta, am rezistat până la 7!”, a fost reacția magicianului Robert Tudor.
„Îi zicem varianta 2 pentru că am mai adus ceva nou, adică un set de întrebări la care ei trebuie să răspundă, întrebări relative simple, ce vor ajuta situația dacă răspund corect”, a mai completat îndrăgitul prezentator.
După ce investițiile au fost făcute, Dani Oțil a invitat cuplurile rând pe rând în sala de „naștere”, la proba „Au, mami!”, versiunea 2! Emoțiile au fost uriașe și fiecare și-a propus să reziste cât poate de mult.
Primii care au urcat pe masă au fost magicianul Robert Tudor și soțul Bellei Santiago, Nicu Grigore.
„La nivelul doi începe deja să bată cuie în tine”, a fost de părere Nicu, soțul Bellei Santiago, care s-a străduit să reziste.
„Ieseeeeee! Mamăăă!”, a strigat Robert Tudor, cuprins de disperare.
Între timp, pe hol, Vlad Huidu și Radu Dumitrache, partenerul Dianei Bulimar, au început să se sperie, să se plimbe agitați prin încăpere și să resimtă din plin emoțiile.
„Ca senzație, mă simțeam de zici că am ieșit de la terapie intensivă!”, a mai completat Nicu.
Următorii care și-au testat rezistența au fost DOC, Theo Zeciu și Vlad Huidu. Au urmat alte momente de durere pentru ei, dar de comedie pentru publicul care a urmărit ediția 4 a emisiunii Power Couple, din 20 ianuarie 2025.
De la un nivel la altul, transpirațiile au curs în valuri, iar concurenții au descoperit cât de greu este travaliul, de fapt.
„Băi, puiu, e îngrozitor! Cât mai avem, la cât suntem?! Nu mi-am imaginat în nicio clipă că e așa!”, a zis Vlad Huidu.
„Horror rău de tot!”, a fost de părere Theo Zeciu.
Între timp, în sala de așteptare, Doroftei încerca să se ascundă în spatele unei plante, spunând că „o pereche de pampers pentru adulți l-ar fi ajutat să aibă ceva mai mult curaj”.
„Ca un leu la cușcă la circ, așa erau răgetele”, a zis Giulia Anghelescu despre soțul ei.
Lucrurle nu au fost simple nici pentru Doroftei, Radu Dumitrache și Andrei Stoica.
„Aoleu, ce fătălău sunt!”, a zis acesta din urmă, confruntându-se cu intensitatea crampelor, în ediția 4 a emisiunii Power Couple, din 20 ianuarie 2025
Singurul care nu a țipat a fost Doroftei, ca un adevărat campion.
Au urmat apoi discuțiile în care cuplurile și-au putut afla sumele pe care le-au câștigat, după mult temuta probă „Au, mami!”, versiunea 2.
în acest sezon se pare că am avut parte și de o premieră, căci a fost pentru prima oară când toți concurenții au reușit să treacă proba „Au, mami!” cu bine.
Urmărește clipurile video de mai sus ca să afli mai multe detalii despre această ediție.
Despre emisiunea Power Couple România sezonul 2, de la Antena 1
Theo Zeciu şi Cesima, Diana Bulimar și Radu Dumitrache, Bella Santiago și Nicu Grigore, magicianul Robert Tudor și Elena Tudor, Radu Bucălae și Alexandra, DOC și Anca Munteanu, Andrei Stoica și Andra Stoica, Leonard Doroftei și Monica Doroftei, Vlad Huidu și Giulia Anghelescu sunt cele nouă cupluri care au acceptat provocarea emisiunii Power Couple România sezonul 2.
Cele nouă perechi au mers în Malta, pe insula Gozo, în goana după premiul în valoare de 100.000 de euro și trofeul Power Couple România.
De asemenea, sezonul acesta a venit și cu o noutate: superputerea, care poate fi folosită în avantajul lor sau împotriva celorlalți. Iar cuplul cu investiția cea mai mare în prima probă a săptămânii va avea puterea de a o folosi.
Sezonul 2 din Power Couple România se vede în fiecare luni, marți și miercuri, de la 20:30, pe Antena 1 și în AntenaPLAY.
Azi, la Power Couple, proba care sperie bărbații: ”vor trece, treptat, prin diverse tipuri de durere. Probabil cea mai g... Diseară, la Power Couple, tensiunea atinge cote maxime cu o accidentare dureroasă! Ediția de ieri, lider absolut de audi...