Antena Căutare

Telespectatorii au trăit cu sufletul la gură, în fața televizoarelor, seara în care niciun cuplu nu a plecat acasă la Power Couple

La Power Couple, emoțiile au atins cote înalte într-o seară când râsul provocat la proba de cuplu a fost cel care a dominat trăirile! Concurenții au demonstrat că pot comunica în orice condiții și au dus la capăt un turneu alandala, iar la finalul serii au aflat că toate cele 8 cupluri vor continua competiția pe mai departe.

Galerie
Telespectatorii au trăit cu sufletul la gură, în fața televizoarelor, seara în care niciun cuplu nu a plecat acasă la Power Couple | Antena 1

S-a încheiat cea de-a doua săptămână din cel mai puternic reality show al momentului!

La Power Couple, emoțiile au atins cote înalte într-o seară când râsul provocat la proba de cuplu a fost cel care a dominat trăirile! Concurenții au demonstrat că pot comunica în orice condiții și au dus la capăt un turneu alandala, iar la finalul serii au aflat că toate cele 8 cupluri vor continua competiția pe mai departe.

Cei de acasă au fost cu ochii pe favoriții lor întreaga seară, iar ediția s-a impus în topul preferințelor.

Telespectatorii au trăit cu sufletul la gură, în fața televizoarelor, seara în care niciun cuplu nu a plecat acasă, la Power Couple. Ediția, lider de audiență!

Articolul continuă după reclamă

Conform datelor oferite de Kantar Media, în intervalul 20:29 – 00:06, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, Antena 1, cu difuzarea celei de-a doua ediții Power Couple a înregistrat 6.5 puncte de rating şi 23.9% cotă de piaţă, în timp ce, postul secund, PRO TV, avea 4.5 puncte de rating şi 16.7% cota de piaţă.

Ierarhia se păstrează şi la nivelul publicului urban, unde Antena 1 a condus clasamentul cu 5.4 puncte de rating şi 15.8% cota de piaţă, postul secund, PRO TV, având 4.2 rating şi 12.5% cota de piaţă.

În minutul de maximă audiență, de la ora ora 22:00, aproape 1.1 milioane de telespectatori așteptau să afle ce secret ascundea superputerea!

Bella Santiago și soțul și Leonard și Monica Doroftei au trecut prin emoțiile nominalizării, însă seara s-a încheiat cu o stare de bine pentru toți, când s-a aflat că superputerea câștigată luni spunea că nimeni nu va pleca acasă în această etapă.

O decizie așteptată de toți a fost cea a Cesimei care s-a accidentat la proba de marți, iar în urma durerilor a fost nevoită să meargă la un medic.

„Nu există varianta în care eu să vă zic vouă – îmi pare rău, m-am accidentat, gata, mă opresc. O să trag de mine. Am mai participat așa și la competiții. M-am recuperat după. Acum am stat cu gheață, am creme, îl țin în gleznieră când trebuie. O să mă vedeți cu lacrimi de sânge în ochi de durere, dar ducem la capăt proba și aia e”, a declarat ea, așa că va continua să treacă prin următoarele provocări.

Nu ratați, în fiecare luni, marți și miercuri, de la 20:30, doar la Antena 1 și pe AntenaPLAY, un sezon mai puternic și intens din Power Couple!

Sursa: Kantar Media

Copyright: ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 21-54 Urban, Urban ALL

Perioada 22 ianuarie 2025

Power Couple România sezon 2, 22 ianuarie 2025. Pe cine au salvat concurenții de la eliminare. Ce superputere au Bella ș... Ce dezvăluire neașteptată a făcut Cesima, înainte de proba „Alandala” de la Power Couple România. Ce a recunoscut...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Oase și Maria Pitică de la Power Couple și-au cumpărat casă. Cum arată noua locuință a câștigătorilor sezonului 3
Oase și Maria Pitică de la Power Couple și-au cumpărat casă. Cum arată noua locuință a câștigătorilor...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum s-au cunoscut și cum a început povestea de dragoste dintre Simona și Marius Urzică. Ce a dezvăluit celebra gimnastă
Cum s-au cunoscut și cum a început povestea de dragoste dintre Simona și Marius Urzică. Ce a dezvăluit celebra...
Fiul artistei Paulina Rubio o acuză pe aceasta de consum de substanțe interzise. Ce se întâmplă cu procesul pentru custodia lui Andrea Nicolas
Fiul artistei Paulina Rubio o acuză pe aceasta de consum de substanțe interzise. Ce se întâmplă cu procesul... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Gigi Becali n-a stat pe gânduri: pe cine vrea premier al României, după căderea Guvernului lui Ilie Bolojan
Gigi Becali n-a stat pe gânduri: pe cine vrea premier al României, după căderea Guvernului lui Ilie Bolojan AntenaSport
Cele mai sexy & elegante cupluri de vedete la MET GALA 2026! Vezi galeria foto aici
Cele mai sexy & elegante cupluri de vedete la MET GALA 2026! Vezi galeria foto aici Elle
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
De ce casele de pe insulele grecești sunt vopsite în alb și albastru: ce rol au jucat epidemia de holeră și dictatura militară
De ce casele de pe insulele grecești sunt vopsite în alb și albastru: ce rol au jucat epidemia de holeră și... Antena3.ro
Cum te poate spiona televizorul smart. Experții au dezvăluit cum să te protejezi
Cum te poate spiona televizorul smart. Experții au dezvăluit cum să te protejezi useit
Ilie Bolojan, făcut praf de Alina Gorghiu! PNL se rupe în bucăți!
Ilie Bolojan, făcut praf de Alina Gorghiu! PNL se rupe în bucăți! BZI
REPORTAJ: Ziua Propagandei Finale la Budeștii de Călărași. Poveste de coasă și cimitir sovietic din Bărăgan
REPORTAJ: Ziua Propagandei Finale la Budeștii de Călărași. Poveste de coasă și cimitir sovietic din Bărăgan Jurnalul
Alexandra Căpitănescu A STRĂLUCIT la Eurovision! Artista din România a furat toate privirile!
Alexandra Căpitănescu A STRĂLUCIT la Eurovision! Artista din România a furat toate privirile! Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul. România a decis să iasă dintr-un tratat important
Nicușor Dan a semnat decretul. România a decis să iasă dintr-un tratat important Redactia.ro
Cum să ne ferim de țepele online când rezervăm vacanța. Mesajul la care să fim atenți
Cum să ne ferim de țepele online când rezervăm vacanța. Mesajul la care să fim atenți Observator
5 cereale bogate în proteine. Efectele acestor alimente vegetale în dietă
5 cereale bogate în proteine. Efectele acestor alimente vegetale în dietă MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Fumatul ușor în sarcină: Iată de ce este dăunător
Fumatul ușor în sarcină: Iată de ce este dăunător DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x