10.000 de ostași români uciși, mișelește, în Moldova. ”Erau oase peste tot, călcai pe ele”. Au făcut o piramidă din cranii

 
+3 click pentru
galerie

După 23 august 1944, când armata română nu a mai opus rezistență trupelor sovietice, acestea au trecut la decimarea ostașilor noștri. Conform istoricilor, 10.000 de suflete și-au pierdut viața în Masacrul de la Bălți, unde românii au fost împușcați și lichidați mișelește, apoi îngropați sumar. Katyn-ul mioritic. Unele voci vorbesc despre 50.000 de victime. Nimeni, cu mici excepții, nu mai știe nimic despre ele...

Vorbim despre Stalingrad, despre dramele de acolo, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar uităm de unul dintre cele mai cutremurătoare episoade: masacrul trupelor române de la Bălți, din toamna lui 1944, unde 10.000 de suflete (după unele date chiar 50.000 !!!) au pierit, asasinate, mișelește, de Armata Roșie.

După 23 august 1944, ca urmare a ordinului dat de Regele Mihai I, prin care se interzicea militarilor români să opună rezistență armatei sovietice, aceasta a trecut la represalii. Prizonierii erau lichidați, pur și simplu, cu un glonț în ceafă. Alții, cei care scăpau cu viață, erau duși în lagăre. Unul dintre aceste, printre cele mai mari, a apărut la Bălți, în mlaștina de lângă râul Răut, unde au fost adunați 50.000 de soldați. 40.000 dintre aceștia erau români, 5.000, germani, 2.000 maghiari (unii dintre ei români, înregimentați cu forța în armata ungară, după Diktatul de la Viena), precum și prizonieri croați, slovaci ori cehi, înrolați voluntari în trupele germane.

Masacrul de la Katyn a fost o execuție în masă a unor cetățeni polonezi de către forțele poliției secrete sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Masacrul a avut loc în pădurea de lângă actualul sat Katîn din Rusia, situat la 20 de km vest de orașul Smolensk. În timpul acestei acțiuni aproximativ 22.500 de cetățeni polonezi au fost executați în trei locuri diferite în primăvara anului 1940. Majoritatea celor uciși era ofițeri capturați ca prizonieri de război în timpul războiului polonez de apărare din 1939, dar printre cei executați se aflau și numeroși civili

Conform documentelor oficiale, mulți dintre prizonierii din lagărul de la Bălți au pierit din cauza foametei, a condițiilor precare de igienă și a lipsei de medicamente. Unii au fost deportați fie în Siberia, fie în Kazahstan, de unde nu s-au mai întors niciodată. Cei care au rămas, au fost duși, în toamna lui 1944, în mlaștina Răutului și puși să spare șanțuri lungi. Au fost împușcați, apoi, mișelește, cu gloanțe în ceafă, de ofițerii N.K.V.D., precursorul K.G.B, și îngropați acolo, fără lumânare, fără împărtășanie, un fel de Katyn românesc. Au fist, totuși, și prizonieri care ua scăpat. "Am reuşit să fug, îmbrăcat într-o cămaşă zdrenţuită. Kilometri întregi, m-am târât prin mlaştină, zgâriat de mărăcini şi pişcat de insecte şi de lipitori. După două zile, în care am crezut că o să mor de foame, am dat peste o casă. O femeie mi-a dat o haină, am luat o sapă pe umăr şi m-am îndreptat spre linia frontului. Îi salutam pe ruşi şi ei mă lăsau în pace, pentru că credeau că merg la sapă. Am reuşit, noaptea, să trec din nou în liniile noastre", povestea Iacob Herman, care a trecut, pentru scurtă vreme, prin iadul concentraţionar sovietic.

Preasfințitul Petru a fost bătut cu bâte!

Anii au trecut. Vreme de o jumătate de secol, despre masacrul de la Bălți, n-a vorbit nimeni. După 1990, rudele celor uciși au fost primele care au făcut demersuri pentru a regăsi rămășițele pământești ale celor decedați. Ceva mai târziu, în 1991 - 1992, s-a pornit o campanie arheologică. Specialiștii s-au îngrozit. ”Erau oase peste tot, călcai pe ele”, au declarat. Craniile și oasele au fost așezate într-o piramidă imensă, acoperită, mai apoi, cu un strat de pământ. Este momentul în care apare un document incredibil, o scrisoare cutremurătoare trimisă de Ierodiaconul Nicodim Schiopu din Bălți, pe căi ocolite, călugărilor români de la Sfântul Munte Athos. “In anul 1944, la navala hoardelor rusesti care au ocupat Basarabia, Armata Rosie a facut prizonieri zeci de mii de militari. In orasul Balti, au fost concentrati circa 50000 de militari ai Armatei Romane, care tinusera piept hoardelor dezlantuite. Dintre acestia, 80% erau romani, iar ceilalti erau peste 5.000 de germani, 2.000 de unguri, iar restul cehi si polonezi. În nord-estul orasului, unde curge raul Raut si se formeaza mlastini, KGB-ul a gasit locul cel mai nimerit sa amplaseze lagarul, inconjurat de garduri inalte cu sarma ghimpata. Chinurile acestor prizonieri erau de neanchipuit: foamea era flagelul numarul unu, insotita de lipsa de igiena; bolile, frigul si umezeala produceau decese fara numar. Din acest lagar, unii mai curajosi au incercat sa evadeze, dar au fost mitraliati. Totusi, au mai fost si fugari scapati, pe care nu i-a gasit nimeni, decat atunci cand s-au facut singuri cunoscuti, dupa destramarea Uniunii Sovietice. Din declaratiile celor evadati, s-au stabilit crimele KGB-ului savarsite la Balti: toti cei 50.000 de prizonieri au fost impuscati in ceafa de militarii KGB-ului si aruncati in santuri mocirloase, pe care tot ei le-au sapat. Indata ce au fost date in vileag cele petrecute, s-au facut cercetari in mlastini, in anii 1991-1992. Rezultatele au fost cutremuratoare: nici harletele, nici lopetile nu au putut fi utilizate din cauza multimii de oseminte raspandite in aceste mocirle! Inimile indurate ale bunilor romani, ale evlaviosilor crestini, i-au impins pe acestia sa faca o piramida de oase si cranii, care au fost stranse pe un loc uscat; peste care s-a asternut o mare cantitate de pamant batatorit si s-a ridicat, in felul acesta, un delusor mai inalt, o movila in forma de trepte, tot din tarana, iar pe partea ei de sus s-a asezat o troita. Troita de lemn, sculptata, a fost darul credinciosilor din raionul Rascani, din apropierea Baltilor. Pe data de 7 mai 1992, aceasta troita a fost sfintita de catre Preafericitul Petru de Balti, cu sobor de preoti si monahi, la care sfintire au participat mii de credinciosi si autoritatile orasenesti. Atunci, prin cuvantul solemn rostit de Ierodiaconul Nicodim Schiopu, s-a lansat apelul ca, pe acel loc, sa se construiasca o Biserica sau Manastire a Oaselor, pentru ca, zi si noapte, prea-cuviosii monahi si cucernici preoti sa pomeneasca sufletele celor 50000 de militari, ucisi miseleste, cu un glonte in ceafa, de catre militarii sovietici. Dupa aceea, lucrurile au luat o intorsatura tragica: Preasfintitul Petru a fost agresat, cu arme si bate, chiar in sediul Palatului Episcopal, de catre un grup de calugari si preoti, agenti ai arhiepiscopului Vladimir, care tine de Patriarhia Moscovei. Din lipsa de fonduri, Biserica Oaselor a ramas numai un proiect, un plan facut de arhitecti inimosi. Oare de ce nu se vorbeste nimic despre acest genocid impotriva Poporului Roman? De ce nu se stabileste adevarul in privinta masacrelor facute impotriva Neamului nostru?

Caci si aceste crime monstruoase nu sunt nimic altceva decat un holocaust, trecut sub tacere. Oare, nici chiar mortii nu sunt egali in fata Domnului?” 

Ostași români făcuți prizonieri pe finalul celui de-al Doilea Război Mondial

Nimeni nu poate proba veridicitatea datelor. Au fost 10.000 sau 50.000 de victime? Biserica Oaselor a rămas numai un proiect, nu se mai vorbește despre Masacrul de la Bălți. În fiecare an, în preajma Paștelui, rudele celor dispăruți se adună, pentru a aprinde o lumânare și a se ruga pe locurile unde au fost găsite osuarele. Atât. La nivel oficial, nicio autoritate din România sau din Republica Molodva n-a mișcat un pai în încercarea de a restabili adevărul istoric...

Sursa: România Liberă

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
Black Friday - nu rata ofertele
PREMIUM

Mai multe