„Deșteaptă-te, române”, acum ori niciodată! 29 iulie 1848, ziua în care ne-am cântat, întâia oară, imnul: „O musică vocală cu nișce versuri prea frumoase”

 
+4 click pentru
galerie

Există om care să nu vibreze atunci când aude sau citește: „Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte”? Pe 21 iunie 1848, românii au fost treziți de „răsunetul” lui Andrei Mureșanu. Cântat de revoluționari „în mijlocul focurilor și al urletelor de tun”, opera lui Mureșanu are o istorie la fel de vie și complicată ca cea a poporului nostru.

În mai 1848, pe Câmpia Libertății, ajungea delegația de la Brașov, formată din Ioan Popasu, Iacob Mureșianu, Ioan Bran și Andrei Mureșanu, „poetul generației pașoptiste transilvane”. Impresionat de evenimentele ce se desfășurau în fața sa, artistul și-a așternut toate trăirile în versuri.  A scris fără oprire.

„Aceasta e ziua în care românul/ Pătruns de chemarea spriritului său/ Își scutură jugul, impus de păgânul/ Ce n-avu nici lege, nici chiar Dumnezeu”

„Răsunetul” lui Andrei Mureșanu a luat naștere într-o noapte, în urma unei întâlniri cu mari personalități ale vremii, precum Bălcescu, Magheru și Alecsandri. Întors în cameră, n-a avut pace până nu a scris textul. „S-a așezat la masa de scris și a scris până târziu după ce se făcuse ziuă, plimbându-se din când în când prin odaie și citind ceea ce scrisese”, conform mărturiei soției sale.

În timpul unei plimbări, Mureșanu i-a citit citit versurile lui George Barițiu. „Un răsunet” a apărut în „Foaie pentru minte, inimă și literatură” nr. 25, publicația istoricului, pe 21 iunie, alături de Proclamația de la Islaz, cea care marca începutul Revoluției în Țara Românească.

Românii voiau independență, voiau să scape de sub controlul imperiilor Otoman, Rus și Austriac. „Un răsunet” a fost cântecul de război al revoluționarilor, așa cum scria Nicolae Bălcescu, amintind de moții lui Avram Iancu care intonau „<<Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte>> (...) chiar în mijlocul focurilor și al urletelor de tun”.

Poezia s-a răspândit cu o viteză amețitoare. Distribuită pe foi volante, a devenit cunoscută, întâi în Transilvania, apoi în celelalte provincii românești. N-a durat mult până când „Un Răsunet” a devenit „Deșteaptă-te, române!”, de îndată ce și-a găsit o melodie potrivită.

Cu toate că mulți atribuie linia melodică a Imnului României lui Anton Pann, adevărul este cu totul altul. În vara anului 1848, abia întors de la Adunarea de la Blaj, Andrei Mureșanu îl întâlnește, la casa unui paroh din comuna Bolgarsechiului (Șcheiului), pe Gheorghe Ucenescu.

Ucenescu, unul dintre ucenicii lui Anton Pann, a lăsat informații despre melodie, din care omul de cultură Sterie Stinghe a ales și a publicat câteva fragmente, în 1933, în revista „Țara Bârsei”:

„Sosind furiosul an 1848, poetul căuta o melodie după care să compue un sonet care să se cânte între amicii ce era să se adune în grădina parohului pentru petrecere de seară, cu mâncări şi băuturi, în onoarea ceraşelor. Am cântat multe cântece de probă, iar sosind la următorul cânt, «Din sânul maicii mele» şi cântându-l, a rămas poetul pe lângă această melodie, obligându-mă ca, pe Duminica viitoare, să mă aflu şi eu împreună cu oaspeţii invitaţi la grădină ca să cânt după melodia aleasă poezia ce o va compune până atunci.”

Există controverse legate și de data la care „Deșteaptă-te, române!” a fost intonată întâia oară.  Potrivit documentelor vremii, la 29 iulie 1848, imnul ar fi fost cântat de un grup de tineri revoluționari pașoptiști conduși de Anton Pann, în cadrul unei manifestări din parcul Zăvoi, Râmnicu Vâlcea.

Oamenii se adunaseră să cinstească victoria revoluției și sfințirea stindarelor libertății naționale. Câteva decenii mai târziu, „Zăvoiul” a fost menționat de I.L. Caragiale, în „O scrisoare pierdută”, scrisă în 1884.

„În mijlocul acelui câmp s-a făcut de onorabilul Magistrat o tribună împletită cu ramuri very de arbori și un arc de triumph împletit cu flori…unde…s-au citit cele 21 puncturi din Constituție…Într-acest pompos constițiu, aflându-se și domnul Anton Pann, professor de musică, împreună cu câțiva cântăreți de aceeași profesie, au alcătuit o musică vocală cu nișce versuri prea frumoase puse pe un ton national plin de armonie și triumphal, cu care a ajuns entuziasmul de patrie în inimile tuturor cetățenilor”, a notat comisarul extraordinar al districtului Vâlcea, Dimitrie Zăgănescu, într-un raport către „Ministrul din Lăuntru” al Guvernului Provizoriu al Țării Românești, la 30 iulie 1848.

Prima înregistrare, în Statele Unite ale Americii

Oricât de bizar ar părea, prima înregistrare a „Deșteaptă-te, române!” s-a făcut în Statele Unite ale Americii, pe disc de ebonită, în anul 1900, în interpretarea solistului Alexandru Pascu. Un deceniu mai târziu, fanfara Batalionului 2 Pionieri din București reunită cu fanfara Regimentului Ștefan cel Mare din Iași au realizat întâia înregistrare instrumentală. Tot în 1910, corul „Ion Vidu” din Lugoj a înregistrat pentru prima dată pe disc varianta corală.

Cântecul din inimile românilor, în cele mai grele momente din istoria noastră

Din 1848, „Deșteaptă-te, române” avea să fie cântecul din inimile românilor, în cele mai grele momente ale poporului. A fost strigătul de luptă în timpul Războiului de Independență, 1877-1878. La 23 august 1944, când România a rupt alianța cu Germania lui Hitler, trecând de partea Aliaților „Deșteaptă-te, române!” a răsunat pe toate stațiile radio.

După abdicarea forțată a regelui Mihai I, „Deșteaptă-te, române!” a fost interzis de comuniști. Oricine ar fi îndrăznit să-l fredoneze ar fi fost aruncat ani grei de închisoare.

CITEȘTE ȘI:  Pentru Nina, o secretară divorțată, Mircea Eliade a renunțat la propria familie. Prietenia i-a legat, moartea i-a despărțit!

În 1987, imnul de suflet al românilor a „răsunat” din nou, în ziua revoltei de la Brașov. Muncitorii de la uzinele de Autocamioane au început, într-un glas, să cânte „Deșteaptă-te, române!”, chiar dacă mulți dintre ei nu știau versurile. Trecuseră 40 de ani de când fusese interzis.

Doi ani mai târziu, imnul răsuna pe străzile din toată țara, în timpul Revoluției din 1989.

Povestea operei lui Andrei Mureșanu se încheie în 1991. Constituția României a consfințit „Deșteaptă-te, române!” ca imn national.



facebook whatsapp twitter pinterest