25.000 de români în lagăre. Pește sărat. 200 g de apă. ”Bă, acolo vă putrezesc ciolanele. Bun venit în raiul sovietic!”

 
+3 click pentru
galerie

În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, începând cu ora 2.30, se dă startul uneia dintre cele mai cumplite perioade din istoria noastră: deportările românilor din Basarabia și Bucovina de Nord în lagărele sovietice. Numai în primul val sunt arestați 5.479 de oameni, iar 24.360 de suflete sunt trimise spre câmpurile concentraționare din Siberia ori Kazahstan. Se estimează că până pe 5 martie 1953 în vagoanele morții au fost urcați peste 70.000 de români!

"În toiul nopții s-au deschis ușile vagonului (...) și în el au intrat NKVD-iști, ținând în lesă maidanezi cu gurile deschise, câini lupi. Lumea a început să strige. Începea genocidul comunist (...) Doi dintre ei i-au legat tatei mâinile pe la spate. Mama a început să țipe, ținându-se din răsputeri de gâtul tatei. <<Nu mă lăsa, Ilie cu patru copii în țară străină, fără pâine, fără haine >>. Un al treilea s-a pus cu pistolul în mâini între părinți, trăgând-o pe mama cu tot cu copil de la tata. I-a blocat calea. Alții l-au împins pe tata din vagon. De atunci nu l-am mai văzut" (Boris Vasiliev, "Stalin mi-a răpit copilăria”)

Pe 26 iunie 1940România a primit un ultimatum din partea Uniunii Sovietice, prin care se cerea evacuarea administrației civile și a armatei române de pe teritoriul dintre Prut și Nistru, cunoscut ca Basarabia, dar și din partea nordică a regiunii Bucovina. În cazul în care retragerea nu s-ar fi făcut în termenul impus de patru zile, România era amenințată cu războiul. Din cauza presiunilor conjugate ruso-germane venite de la Moscova și de la Berlin, administrația și armata română s-a retras, pentru a evita războiul. Aceste evenimente s-au petrecut într-un context geopolitic mai larg, în care, prin pactul expansionist ”Ribbentrop-Molotov”, din 23 august 1939, Germania nazistă și Uniunea Sovietică își împărțiseră, în mod imperialist, sferele de influență teritorială în Europa Răsăriteană, după care, tot în același an, a început cel de-al Doilea Război Mondial, prin atacarea Poloniei de către Germania hitleristă, la 1 septembrie 1939. În cea mai mare parte a teritoriului ocupat, sovieticii au proclamat RSS Moldovenească, iar partea sudică a Basarabiei, Bugeacul, și nordul Bucovinei au fost alipite la RSS Ucraineană. Odată cu proclamarea RSS Moldovenești, RSSA Moldovenească, republică autonomă „moldovenească” de la răsărit de Nistru, a fost împărțită între cele două republici sovietice vecine, Moldova sovietică și Ucraina.

Este momentul în care începe să se vorbească despre deportarea populației din Basarabia și Bucovina. De organizarea acesteia aveau să se ocupe Biroul Politic al CC al Partidului Comunist al URSS, dar și temutul NKVD, Comisariatul pentru Afaceri Interne al Poporului.

Generalul NKVD Sergo Goglidze, unul dintre organizatoriin deportărilor din 12-12 iunei 1941

În mai 1941, Igor Culai este numit împuternicit al partidului și guvernului sovietic în RSS Moldovenească. Pe 31 mai, trimite o ”Rugăminte” lui Iosif Stalin, prin care îi istorisea acestuia că în Basarabia au activat multe partide și organizații ”burgheze” și că ar trebui începută o activitate de ”curățire”. Cadrul așa-zis legal exista, prin ”Regulamentul cu privire la modul de aplicare a deportării față de unele categorii de criminali”, aprobat în aceeași lună. La 7 iunie 1941, pe baza unor estimări, NKVD-ul din RSS Moldovenească cere 1.315 vagoane pentru transportul deportaților. S-au întocmit, imediat, liste pe bază de delațiuni, ținându-se cont de pregătirea și activitatea ”capului” de familie, specificându-se clar faptul că acesta a colaborat cu administrația românească.

12-13 iunie 1941, ora 2.30, ”Primul val”

Operațiunea de deportare începe cu ”Primul val” pe 12 spre 13 iunie 1941, la ora 02.30. Sunt ridicate 29.839 de persoane: 5.479 sunt arestate, alte 24.360 urmând a fi trimise spre lagărele rusești. Este greu de descris acele momente: o echipă formată din doi-trei militari înarmați, însoțită de un lucrător de la securitate, bătea la geamul casei: ”Într-un sfert de oră să fiți gata!”, se auzea. Deseori, acolo mergea și ”binevoitorul” ori ”binefăcătorul”, cel care denunțase familia respectivă și ajuta autoritățile să prindă ”elementele dușmănoase”. Celor care urmau să fie deportați li se permitea să ia cu ei câte 100 kilograme de bagaje. În practică, după amintirile deportaților, majorității li s-a dat nu mai mult de 40 minute pentru pregătiri iar cu ei li s-a permis să ia nu mai mult de 40 de kg. Banii și obiectele de valoare erau deseori confiscate de soldați. Alte bunuri - casa, pământul, vitel - erau confiscate de stat sau colhozuri.

Femeile cu sarcină avansată nu au fost scutite de această ”stămutare”. Membrii fiecărei familii erau separați în stațiile de cale ferată. Cu toții aveau să fie urcați în vagoane, câte 70-100 de persoane. Fără hrană, cu 200 de grame de apă, ”rația” pentru o zi. Pe uși, rușii scriseseră, cu litere mari: ”Tren cu muncitori români care au fugit din România, de sub jugul boierilor, ca să vină în raiul sovietic. Ieșiți-le în cale cu flori!” sau ”Emigranți voluntari”.

Drumul spre ”punctele de destinație” a durat două-trei săptămâni. Un infern! Câteva grame de apă, iar ca hrană, doar pește sărat! Fără asistență medicală. În gări, deportaților li se permiteau doar câteva minute de aer curat, după care obloanele vagoanelor erau încuiate. Bolile infecțioase s-au răspândit imediat. La oprirea trenurilor, cadavrele erau aruncate din garnitură. Unele erau sumar îngropate, dar cele mai multe ajungeau pradă animalelor. Nu exista tentativă de evadare: te împușcau pe loc. ”Nu se va întoarce nimeni și niciodată - aici vă vor putrezi oasele”, erau replicile ”favorite” ale cerberilor. ”Capul” familiei pleca spre GULAG, lagărele de muncă forțată existente pe tot teritoriul URSS. Restul familiei, fie spre Siberia, fie spre Kazahstan. S-au produs drame inimaginabile. ”Soldații au venit și au rupt ușa. Mama îmi povestea că de îndată ce au intrat în casă, au rupt pătura de pe ea și i-au ordonat: <<Ridică-te! Ia copiii și ieșiți în stradă!>> Neînțelegând ce se întâmpla, ea, săraca, m-a luat pe mine în brațe, pe sora mea de mână și a ieșit în curte. Acolo doi soldați stăteau la uși, unul în fața mașinii, la poartă, iar al doilea în mașină. Părea că râd de noi. Pe mine, cea mai mică, m-au luat de mână și m-au aruncat în mașină ca pe o piatră, ca pe o cârpă. Apoi mi-au luat sora. Doi soldați au târât-o pe bunica paralizată împreună cu așternutul, au deschis bordul mașinii și au aruncat-o, pur și simplu în remorcă" (Maria Cultuclu, originară din Orhei, născută în 1946)

Aveau să urmeze alte două ”valuri”: 5-6 iulie 1949, catalogat, ulterior, drept ”cea mai mare deportare a populației basarabene” și 31 martie - 1 aprilie 1951, operațiunea ”Sever” (”Nord”), vizați fiind Martorii lui Iehova.

Nu se poate preciza cu exactitate numărul total al victimelor, dar se vorbește de peste 70.000 de români din cele două regiuni deportați pe tot cuprinsul URSS. Unii aveau să se regăsească după 20-30 de ani. Alții, niciodată...Pe 10 aprilie 1989, o hotărâre a Consiliului de Miniștri al RSSM a anunțat că toți deportații fuseseră reabilitați. La recensământul din 1999, în Kazahstan se înregistraseră 596 de români și 19.458 de moldoveni...

Sursă: Newsmaker



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
10 ANI FĂRĂ MICHAEL JACKSON

vezi mai multe