Live acumXtra Night Show
Prime Time 20:00Film: Asasin american

30 DE ANI DE LA REVOLUȚIE. Memorialul victimelor care au opus rezistanță în comunism: Terorile la care au fost supuși deținuții Închisorii din Sighetul Marmației

Închisoarea de la Sighet, cunoscută sub numele de “colonia Dunărea“, construită în anul 1897, era considerată “unitate de muncă specială”,  fiind supusă unui secret total și unei paze excepționale,  dat fiind faptul că frontiera Uniunii Sovietice se afla la mai puţin de doi kilometri.

Memorialul victimelor care au opus rezistanță în comunism

Detenţia politică la Sighet a început la 29 august 1948, când au fost aduşi la închisoarea Sighet 18 elevi de la liceul Dragoş Vodă acuzaţi că au manifestat împotriva regimului comunist, ei fiind încarceraţi până în mai 1949.

Citește și: A făcut Marea Unire. Comuniștii l-au omorât, la Sighet, apoi i-au dat 60 de luni de pușcărie în plus!

În anul 1950 închisoarea devenea de maximă securitate, în zilele de 5 şi 6 mai aici fiind aduşi peste o sută de demnitari din întreaga ţară, foşti miniştri, academicieni, economişti, militari, istorici, ziarişti, politicieni, unii dintre ei fiind condamnaţi la pedepse grele, iar alţii fiind închişi fără o anchetă prealabilă şi fără a fi judecaţi.

Ceai care erau încarceraţi aici, aveau parte de o hrană mizerabilă, de condiţii de igienă cumplite, fiindcă deţinuţii aveau voie să se spele de patru ori pe lună, şi doar cu apă rece, erau opriţi de la a se întinde ziua pe paturile din celulele neîncălzite. De asemenea, privitul pe fereastră le era interzis, în caz contrar ei fiind pedepsiţi cu şederea în celulele „neagra” şi „sura”, care erau carcere extrem de înguste, fără lumină şi cu apă până la glezne. Şi fiindcă toate acestea nu erau de ajuns, umilinţa şi batjocura erau trecute în fişele de post ale gardienilor, completând programul de exterminare al deţinuţilor.

Printre ei se aflau Constantin Argetoianu – fost preşedinte al Consiliului de Miniştri, ministru de Justiţie, ministru de Finanţe, ministru de Interne, care a murit în închisoare în 1952 – , sau istoricul Constantin C. Giurăscu, tatăl istoricului Dinu Giurăscu, care a stat la Sighet timp de cinci ani şi două luni şi, după eliberare, a scris cartea de memorii, „Cinci ani şi două luni în penitenciarul Sighet”.

Marea majoritate a celor încarceraţi aici avea vârsta de peste 60 de ani, iar cel mai în vârstă împlinise 93 de ani. În perioada octombrie-noiembrie 1950, la închisoarea de la Sighet au fost aduşi şi 50 de episcopi şi preoţi greco-catolici şi romano-catolici, iar în august 1951 au fost transferați aici, de la Penitenciarul Galați, membrii lotului Partidului Naţional Țărănesc, care fuseseră condamnați în noiembrie 1947 la pedepse drastice.

Multe figuri importante ale României interbelice au murit aici în arest, inclusiv liderul Partidului Naţional Ţărănesc, Iuliu Maniu (5 februarie 1953) sau Gheorghe Brătianu (24 aprilie 1953), iar dintre episcopi şi preoţi, aici şi-au dat ultima suflare episcopul greco-catolic Ioan Suciu, episcopul Tit Liviu Chinezu, Valeriu Traian Frenţiu şi episcopul Anton Durcovici.

Citește și: 30 DE ANI DE LA REVOLUŢIE: A meritat, suntem liberi, spun la 30 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 cei care atunci au ieşit în stradă

Celula în care a murit Iuliu Maniu

Alte personalităţi care au fost deţinute aici au fost Corneliu Coposu, secretar al lui Iuliu Maniu, apoi secretar general adjunct al PNŢ, arestat în 1947 şi eliberat în 1962, Arlette Coposu, soţia lui Corneliu Coposu, funcţionară la Ministerul de Externe, a fost arestată în anul 1950 şi eliberată în 1964, Aurel Baciu, decan al barourilor de avocaţi din Tg. Mureş şi Timişoara, subsecretar de Stat în Ministerul Justiţiei în guvernul Octavian Goga, decedat în 1953, Ion Bălan, episcop greco-catolic de Lugoj, Sebastian Bornemisa, gazetar, ministru secretar de stat la Cultură între 1937 – 1938, fost primar al Clujului şi al Orăştiei, mort în 1953, și Dimitrie Burilleanu, fost guvernator al Băncii Naţionale, care a murit în închisoare.

Trebuie spus că închisoarea de la Sighet nu avea un regim special numai pentru cei vii, ci şi pentru cei morţi, dat fiind faptul că între anii 1950-1955 nu s-au întocmit acte de deces, iar familiile celor morţi nu au fost anunţate. Apoi, timp de alţi trei ani au fost redactate doar trei acte de deces, pentru ca abia după anul 1957, acestea să fie întocmite în mod curent.

Citește și: La 30 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989, la Timişoara au loc discuţii despre deschiderea unul Muzeu al Revoluţiei

În vara anului 1953, după moartea lui Stalin, la 5 martie, lucrările la Canalul Dunăre – Marea Neagră au fost oprite, cei mai mulţi dintre cei care au muncit acolo fiind deportaţi în URSS la minele de cărbune din Donbas, iar o mică parte luând drumul altor lagăre de muncă forţată din România, inclusiv la minele de plumb de la Cavnic, Baia Sprie şi Valea Nistrului, aflate în Maramureş.

Statisticile arată că din cei circa 200 de deţinuţi, 52 muriseră până în 1955 când a avut loc prima graţiere, după intrarea României în ONU, şi după aderarea la Convenţia de la Geneva. Tot la acel moment, o parte din deţinuţii politici din închisorile româneşti au fost eliberaţi, o parte au fost transferaţi în alte închisori, iar o parte au fost trimiși în domiciliu obligatoriu.

Citește și: O placă din bronz în memoria eroilor, trimisă de Donald Trump, preşedintele SUA, la Timişoara, la împlinirea a 30 de la Revoluţie. Va fi dezvelită în prezenţa noului ambasador american în România

Atunci, închisoarea de la Sighet a redevenit de drept comun, aici fiind aduşi încă, până la graţierea din anul 1964, deţinuţi pe criterii politice şi a funcţionat asftel până în august 1977 când a fost desfiinţată, devenind ulterior fabrică de mături, sediu al gospodăriei colective, depozit de sare și anvelope şi, în cele din urmă, o ruină.

După Revoluţie, preşedinta Alianţei Civice, Ana Blandiana, propune, în anul 1992, pentru prima dată, ideea unui Memorialul al Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei. La 30 ianuarie 1993, cu ocazia unei conferinţe despre drepturile omului desfăşurată la Strasbourg, Ana Blandiana avansează oficial ideea unui memorial al victimelor comunismului, într-o închisoare părăsită din România, la Sighetu Marmaţiei.

La doar trei luni distanţă, pe masa Consiliului Europei se afla deja un proiect consistent privind acest obiectiv, iar în anul 1995 Consiliul îl preia sub egida sa, după ce două comisii insepectaseră la faţa locului datele prezentate.

Citește și: 30 DE ANI DE LA REVOLUŢIE: Zi de doliu la Timişoara, în memoria primilor tineri care au murit

Extins şi îmbunătăţit an de an, muzeul din fosta închisoare comunistă a ajuns un reper pentru memoria rezistenţei antitotalitare, Memorialul Sighet evocând nu numai suferinţe incredibile dintr-un penitenciar de tristă amintire, în care elitele neamului nostru au fost terorizate, ci şi tragedia generală postbelică a spaţiului geografic românesc în ansamblu.

Tocmai de aceea, dimensiunea muzeistică se împleteşte aici cu cercetarea ştiinţifică a comunismului şi cu o veritabilă şcoală a memoriei, necesară generaţiilor tinere şi celor care vor urma. Memorialul de la Sighet este, aşadar, un muzeu al tuturor închisorilor româneşti din comunism, un muzeu al terorii.

Sursă foto/ Arhivă personală