50 de ani de la uciderea unui mit: CHE GUEVARA. ”Comandante, a sosit clipa, îmi pare rău! Și mort, ne privea în ochi. Pe-ai lui nu-i puteam închide!” ”Fidel m-a belit, nu?”

La jumătate de secol de la moartea lui Ernesto ”Che” Guevara, revoluționarul cubanez ce gândea că va schimba lumea, îmbrăcând-o în comunism, agentul CIA care a stat în a sa preajmă în ultimele clipe ale vieții, povestește, cu lux de amănunte, ce au discutat, cui i-a donat pipa de care nu se despărțea niciodată și cum a fost executat, la nivelul corpului, ”ca să pară că a murit în luptă”. 50 de ani de când un mit a pornit la drum

La jumătate de secol de la moartea lui Ernesto ”Che” Guevara, revoluționarul cubanez ce gândea că va schimba lumea, îmbrăcând-o în comunism, agentul CIA care a stat în a sa preajmă în ultimele clipe ale vieții, povestește, cu lux de amănunte, ce au discutat, cui i-a donat pipa de care nu se despărțea niciodată și cum a fost executat, la nivelul corpului, ”ca să pară că a murit în luptă”. 50 de ani de când un mit a pornit la drum

”Comandante, îmi pare rău!”, spuse tânărul. ”Che” se făcu la față alb precum o bucată de hârtie. ”E mai bine așa, voi fi ucis, nu m-am gândit, niciodată, că o să cad în mâinile dușmanilor viu. O singură întrebare. Fidel m-a belit, nu?” Școala din satul bolivian La Higuera, octombrie, 9, 1967.

Sunt 50 de ani de la uciderea luptătorului de guerillă Ernesto ”Che” Guevara, omul care se duelase cu sovieticii, cu americanii, îi iubise pe chinezi și-l considerase, până la un punct, pe Fidel Castro ”fratele său”, cel care credea că va îmbrăca în comunism întregul Univers. La o jumătate de secol de la dispariția sa, agentul CIA Felix Ismael Rodriguez povestește ultimele clipe din viața celui care continuă să uimească și astăzi.

Ultima fotografie cu Guevara (în centru) în viață. Rodriguez e în stânga

În aprilie 1967, serviciul de inteligență americanaflă că Guevara e viu. În considerau mort de ceva ani buni, pierdut prin Africa, unde ajunsese pentru a ”implementa” comunismul. Doi dintre tovarășii lui de luptă - francezul Regis Debray și argentinianul Ciro Bustos - fuseseră capturați și anunțaseră că insurgentul argentinian-cubanez trăia. În patria sa nu se mai putea întoarce, pentru că era pro-chinez, în timp ce guvernul cubanez depindea, sută la sută, de URSS. În plus, ”Che” se luase de sovietici în câteva discursuri, iar băieților de la Moscova nu le picase bine acest lucru. Transmițătorul trimis de cubanezi se stricase și nu mai fusese, niciodată, reparat, Mario Monje, liderul Partidului Comunist Bolivian, care primise ordine de la Fidel, nu mai apărea prin zonă, iar Renan Montero, un tip trimis să-i țină spatele, pur și simplu...dispăruse.

”Guevara va fi prins viu!”

Felix Ismael Rodriguez era extrem de tânăr. De mic devenise anticomunist, recrutat, la 17 ani, de către ”Legiunea Anticomunistă din Caraibe”. Ajunsese prin Dominicană, CIA îl luase sub a sa aripă. În august 1967, fusese trimis în Bolivia. Ordinul era clar: ”Guevara va fi prins viu!” Se aflase că e prin zonă, prin Valea de Ipsos, unde particicipase la câteva atacuriși unde o pierduse pe Tania, o luptătoare din Germania. La finele lui septembrie, Jose Castillo Chavez, cunoscut drept ”Paco”, un apropiat, cade în mâinile armatei, aproape de orașul Pucara. Toarnă tot, așa că la 1 octombrie pornește la drum ofensiva de capturare a lui Ernesto Che Guevara, revoluționarul de 39 de ani.

Pe 8 octombrie, Felix Ismael Rodriguezeanunțat că un ”guerrillero” bărbos a fost prins, dar nu se știe exact dacă este liderul cubanez. Povestește. ”Am ajuns în La Higuera, la școala cu pereți din chirpici. Era Guevara. I-am spus că am venit să stăm de vorbă. A replicat că pe el nu-l interoghează nimeni. Era rănit, legat la mâini, legat la picioare”. Rodriguez are vorbe meșteșugite, date cu miere,îl dezleagă, îi captează atenția, îi câștigă încrederea. ”Am auzitcă în Africa aveați 10.000 de soldați, dar prost pregătiți. E adevărat?” ”Dacă îi aveam, acum mai eram aici?”, vine răspunsul-întrebare.

Se lungesc la vorbă, se face dimineață. E 10.00, pe 9 octombrie 1967. Telefonul, singurul de peste toată suflarea, sună. Un general bolivian spune doar atât: 500-600. Parolele erau clare: 500 e ”Che”. 600 - moartea sa. 700 - să fie adus viu. 500-600!!!Un colonel se apropie de Rodriguez. ”Aveți timp până la 14.00. Atunci un elicopterva veni să ridice cadavrul, claro?” ”Da, dar Statele Unite îl vor în viață!” ”Senor, aici e Bolivia!”

Tânărul reintră în încăpere. ”Comandante, îmi pare rău!” Guevarase face alb la față, precum o coală de hârtie, dar nu dezarmează. Se ține ”băț”. ”E mai bine așa. Oricum, nu mă gândeam, niciodată, că voi fi prins viu. O singură chestiune, Fidel m-a belit, nu?” Rodriguez nu răspunde. Mai aude doar: ”Te rog să-i spui soției să se recăsătorească, să-și trăiască viața”...Îidoneză faimoasa sa pipă, apoi ceasul. Mai aruncă un ”Iar Fidel să știe că Africa va porni la revoluție, da?”. Rodriguez citește printre vorbe, e un fel de ”Ăsta m-a abandonat”. De afară, comandanții bolivieni dau ordine, cu glas tare. ”Nu tragem de jos în sus, ci la nivelul corpului, să se vadă că a murit în luptă, da?”

La ora locală 13.15 se aude o rafală de mitralieră. Ernesto ”Che” Guevara, omul care gândea că poate schimba lumea, revoluționarul, comunistul, e mort.

Masa pe care a fost expus cadavrul lui Guevara. Locul e plin de mesaje

Felix cere o cană de apă. Cu o batistă îl șterge pe față. ”Și mort ne privea în ochi. Pe-ai lui nu i-am putut închide, deși am încercat de câteva ori”, îți amintește, perfect, astăzi, bătrânulde 76 de ani. E urcat în elicopter. Acolo, un preot îi face o slujbă scurtă. Ironie, nu? El, care nu credea în Cel de Sus...

Palele prind a se roti. Cadavrul e dus la un spital, apoi locul exact de îngropăciune nu se cunoaște, cu exactitate, nici azi. Cert este doar că mitul lui Ernesto ”Che” Guevara, ”El Comandante”, trăiește și azi!

PREMIUM