7 zile, 20 de ore, 42 de minute! 37 de ani de la ieşirea în SPAŢIU a singurului român. Dumitru Prunariu, cel de-al 103-lea om în Cosmos: “Mâncarea pur şi simplu plutea în stomac"

 
+12 click pentru
galerie

14 mai 1981. La cosmodromul Baikonur toată echipa încearcă să-şi ascundă emoţiile. Locotenentul major ing. Dumitru Prunariu şi colegul rus Leonid Popov, aflaţi la bordul navei Soiuz-40, aşteaptă să pornească în aventura vieţii. Racheta care avea să-i ducă pe orbită decolează la ora 20:16, ora Bucureştiului. De atunci, au trecut 37 de ani…

Născut în orașul Brașov la 27 septembrie 1952, Dumitru Prunariu termina Liceul de cultura generală nr. 4 (actualul Colegiu Naţional "Grigore Moisil") din orașul natal în anul 1971. Pasiunea lui Prunariu pentru zbor, însă, începuse din copilărie:

„De mic copil mi-am dorit să zbor. Închideam ochii și simțeam că plutesc peste munți, văi, descopeream lumi noi. M-au fascinat întotdeauna abisul albastru, înălțimile infinite. În final, am ajuns să zbor în Cosmos. Visele împlinite sunt ca un cerc de lumină pe trunchiul vieții, o iradiere benefică. În cosmos, universul tău apropiat nu mai este reprezentat de casă, stradă, vecini, ci de însăși planeta natală. Pământul, pe lângă dimensiunea fizică pe care o poți aprecia direct, la adevărata ei valoare și măreție, are și o puternică dimensiune morală. Dintr-un zbor cosmic te întorci mult mai stăpân pe tine, mai matur, mai apropiat de oameni și de natură, cu o viziune mult mai globală a fenomenelor și activităților terestre. Cu toate că nu ești singur în aparatul de zbor, singurătatea, acolo sus, e destul de puternică. Te simți dintr-o dată rupt de ambientul tău natural, în care te-ai născut și dezvoltat.”

Micul Prunariu îşi începe calea spre stele la cercul de aeromodelism de la Casa pionierilor din Brașov, unde construieşte modele de planoare și de avioane, visând să devină constructor de aparate de zbor. La 17 ani câştigă deja premiul republican la Concursul de creații tehnice „Minitehnicus”.

Drumul vieţii îl duce la Facultatea de Inginerie Aerospațială din cadrul Universității "Politehnica" din București pe care o şi termină în 1976. Doi ani mai târziu, este selecţionat, alături de Dumitru Dediu, pentru misiunea spațiala Româno-Sovietice Intercosmos. 

Timp de trei ani, în perioada martie 1978-mai 1981, Prunariu și Dediu urmează o pregătire de specialitate în calitate de candidați cosmonauți în cadrul Centrului de Pregătire a Cosmonauților "Iuri Gagarin" din Zviozdnîi Gorodok - „Orășelul Stelar” (aflat în apropiere de Moscova).

"Pe atunci, eram un tânăr ajuns de pe băncile facultăţii într-o secţie de prototip a unei uzine de avioane, chemat ulterior să-şi efectueze stagiul militar, iar de acolo, selecţionat pentru spaţiul cosmic. Desigur, când am ridicat mâna şi am spus: ”da, vreau şi eu”, nici nu m-am gândit că eu voi fi acela care va ajunge în spaţiul cosmic.

Iniţial, am acceptat să fac parte din grupul de candidaţi doar pentru câteva avantaje minore: plăcerea de a fi transportat de un avion militar, un set de analize medicale complete, care să mă ajute să aflu starea „exactă“ a sănătăţii mele şi, nu în ultimul rând, bucuria de a-mi revedea soţia, care era încă studentă la Bucureşti. Eram mulţi candidaţi! Atunci, scopul meu final era pregătirea desăvârşită pentru a ajunge în spaţiul cosmic şi pentru a efectua, în cele mai bune condiţii, experimentele ştiinţifice propuse de partea română. Nu vedeam mai departe”. 

12 mai 1981: Dumitru Prunariu este confirmat în mod oficial ca primul nominalizat în cadrul zborului spațial româno-sovietic, alături de cosmonautul sovietic colonel Leonid Popov - comandant de echipaj. 

"Pregătirea îmi lua tot timpul, nu mai aveam când să mă gândesc ce avea să fie după. Abia după ce am zburat în cosmos mi-am dat seama că am devenit o persoană publică, cunoscută în toată lumea, iar interviurile, deplasările, vizitele oficiale nu mai conteneau, ceea ce afecta într-un fel viaţa de familie. Nu au afectat-o definitiv, dar au îngreunat-o destul de mult".

14 mai 1981: Totul se petrece repede. Nu este timp de gânduri negre şi nici de momente de cumpănă. Nu este loc pentru greşeli. Dumitru Prunariu urcă la bordul Soiuz-40 împreună cu colonelul sovietic Leonid Popov, care petrecuse cu un an în urmă 186 de zile în spaţiu.

"În momentul în care m-am văzut instalat în nava cosmică, parcă s-a coborât în jurul meu un con de energie protectoare, care îmi transmitea parcă încredere că totul se va desfăşura cu bine până voi reveni pe Pământ", îşi aminteşte cosmonautul român.

LANSAREA ESTE UN ADEVĂRAT SUCCES… DUPĂ MAI PUŢIN DE 10 MINUTE, PRUNARIU SE AFLĂ DEJA LA 220 DE KILOMETRI DE PĂMÂNT.

Dumitru Prunariu devine cel de-al 103-lea pământean care ajunge în spaţiu, iar România a 11-a ţară din lume care trimite un cosmonaut propriu. După numai 9 minute de la decolare, cei doi se afla deja la 220 km înălţime deasupra Pământului şi la 3.000 km de punctul de lansare. 
În ziua următoare, Prunariu şi Popov fac manevre orbitale de corectare şi ridicare a orbitei şi manevrele de cuplare cu staţia orbitală Saliut-6, care îi găzduieşte pe cosmonauţii sovietici Vladimir Kovalionok şi Victor Savinîh.

În “EXCURSIA CĂTRE STELE”, românul nostru nu plecase cu mâna goală. Deşi oficial băutura era interzisă în misiunile spaţiale, tradiţia impunea cinstirea echipajului staţiei orbitale. Iar coniacul românesc dus de Prunariu a fost apreciat. Românul a mai ascuns în costum o legătură de ceapă verde, trimisă de Nina Kovalionok pentru soţul său.

Lansarea rachetei Soiuz 40 cu echipaj româno-rus

CĂLĂTORIA STELARĂ DUREAZĂ 7 ZILE, 20 DE ORE ŞI 42 DE MINUTE!

Totul durează 7 zile, 20 de ore, 42 de minute, o perioadă în care Prunariu zboară în jurul Pământului cu o viteză de 28.500 km pe oră, la o altitudine medie de 350 km, la bordul navetei spaţiale Soyuz-40 şi al staţiei orbitale Saliut-6. Se învârte de 125 de ori în jurul Planetei. 

"O zi la bordul staţiei cosmice orbitale este ca o zi obişnuită de activitate într-un laborator ştiinţific pe Pământ. Noi lucram după un program de 24 de ore, după care funcţiona ciclul nostru biologic.

Pe la 11 seara, după ceas, acopeream hublourile, stingeam lumina, se făcea întuneric în navă şi dormeam 8 ore, indiferent de lumină sau întunericul de afară. Ne trezeam de obicei pe la 7, uneori chiar la 8 dimineaţa, descopeream hublourile, aprindeam lămpile din interior şi pentru noi începea ziua de lucru. Sunt multe de făcut într-o navă, sunt echipamente, sunt aparate ştiinţifice în funcţiune, urmăreşti înregistrările şi interpretezi datele. După o scurtă pauză de prânz, continuai activitatea, uneori până seara târziu, în funcţie de cât de complex este experimentul. Înainte de culcare, aveai ceva timp la dispoziţie.

Comunicaţiile cu cei de la sol constituiau o problemă atunci, pentru că trebuiau făcute numai în nişte ferestre de timp foarte bine delimitate. Acum există conexiune video, există posibilitatea de a comunica cu solul permanent, există posibilitatea de a comunica cu prietenii pe internet.

În cadrul zborului nostru nu am beneficiat însă de aşa ceva. Eu, atunci când aveam timp liber, mă plasam în faţa unuia dintre hublouri şi priveam Pământul. Este foarte emoţionant să-ţi vezi „casa“, planeta pe care trăieşti, să vezi ceea ce se petrece la nivelul unui continent întreg, dintr-o singură privire. Cred că m-aş reîntoarce în spaţiul cosmic măcar pentru a mai admira încă o dată Pământul de acolo, de sus.

Cât despre mese, acestea erau normale, singura diferenţă ţinea de senzaţia de saţietate. În spaţiu, mâncarea ajungea în stomac, dar plutea în interiorul lui, fără „să cadă“, la primele două mese simţeam că mâncarea îmi rămânea în gât, înghiţeam şi o simţeam tot acolo".

LA ATERIZARE S-A BUCURAT SĂ AUDĂ DIN NOU LIMBA ROMÂNĂ…

Aterizarea se face cu mari emoţii, paraşuta deschizându-se cu 4 secunde mai târziu decât era programat. Capsula lui Prunariu atinge Pământul la 225 km de oraşul Djezkazgan din Kazahstan.  Dar nu asta îşi aduce aminte al nostru EROU, ci doar despre bucuria pe care a simţit-o când a auzit din nou vorbindu-se româneşte. 

"Eram însurat de 6 ani şi aveam şi doi copii. Să ştiţi că n-am o nevastă care să mă fi ţinut sub papuc atât de tare încât să nu mă lase să zbor în Cosmos. Este şi ea la bază inginer de aviaţie, aşa cum sunt şi eu, şi nu a fost niciodată împotrivă să zbor în spaţiul cosmic. Abia după ce am zburat, deşi permanent m-a susţinut din plin, mi-a declarat: "ştii, mă bucur că ai zburat, dar mi-aş fi dorit foarte mult să nu fi zburat, să ai o viaţă normală, aşezată, de om obişnuit, să stai cu familia acasă, să te ocupi de noi toţi".

Viaţa de cosmonaut i-a oferit satisfacţii unice, dar l-a ţinut departe de cei dragi. "Eşti privat de multe clipe alături de cei dragi, de familie, de momente din viaţa copiilor care cresc, cresc repede", spune el.

A PRIMIT DE LA CEAUŞESCU TREI SALARII ŞI A FOST ÎNAINTAT LA GRADUL DE CĂPITAN. 

După acest zbor, Dumitru Prunariu a fost decorat cu cele mai înalte ordine ale României şi ale URSS. Din punct de vedere material însă, cosmonautul nu era sub o stea norocoasă. 

Cosmonauții Leonid Popov și Dumitru Prunariu după ce au fost decorați de Leonid Brejnev cu Ordinul Erou al URSS (1981)

Pentru meritul de a fi primul român care a ajuns în spaţiu, statul i-a dat atunci echivalentul a 3 salarii şi a fost înaintat la gradul de căpitan cu un an înainte de termen. Se spune că autorităţile s-au temut să nu fie refuzate de Ceauşescu, dacă ar face o propunere mai consistentă. De altfel, nici actuala conducere a ţării nu s-a lăsat mai prejos şi i-a tăiat iniţial pensia cu 70%. Apoi, după ce presa a luat atitudine, a revenit la calcule rezonabile...

SURSE: WIKIPEDIA.ORG, ADEVARUL.RO, GANDUL.RO

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe