Live acumObservator 06 Weekend
Prime Time 20:00Chefi la cuţite

80 de ani la ciopârțirea României de către URSS. 4.000.000 de drame. ”Doar șase oameni s-au opus. Mi-e rușine de mine!”

La finele lunii iunie 1940, forțată de ultimatumul venit de la Moscova, România Mare pierdea 51.000 de kilometri pătrați de teritoriu și aproape 4.000.000 de oameni, adică Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herței. Doar șase oameni se împotriveau uneia dintre cele mai mari drame din istoria noastră

În numai câteva luni, în vara - toamna lui 1940, România a cedat 33 la sută din teritoriu și a pierdut 7.000.000 de oameni

Încheierea Pactului Ribbentrop-Molotov a înrăutățit situația geopolitică a României, prinsă între Germania Nazistă și Uniunea Sovietică comunistă. Pe 6 septembrie 1939, Consiliul de Coroană a decis proclamarea neutralității. Pe 29 martie 1940, ministrul sovietic de extrene vorbește despre problema Basarabiei: ”anexarea de către România nu a fost niciodată recunoscută de Uniunea Sovietică”. Apoi, relațiile se înrăutățesc. U.R.S.S. cucerește Statele Baltice și, pe 9 iunie 1940, forțe militare fără precedent sunt dispuse la frontierele de nord și de est ale României. Pe 23 iunie 1940, Molotov se întâlnește cu ambasadorul german la Moscova, von der Schulenburg, căruia îi propune discutarea situației Basarabiei și a Bucovinei. Germanii sunt iritați - Bucovina, fost teritoriu habsburgic, alipit României în 1918, nu era menționată în Pactul Ribbentrop - Molotov, așa că negocierile se prelungesc încă două zile. Finalmente, germanii acceptă pretențiile sovietice asupra Basarabia iar sovieticii sunt de acord să ceară numai nordul Bucovinei. Pentru noi, totul e terminat...

E 26 iunie 1940, ora locală 22.00 când V.M. Molotov remite o notă lui Gheorghe Davidescu, șeful misiunii diplomatice românești la Moscova. În ea se cerea ”înapoierea cu orice preț” a Basarabiei și cedarea către Uniunea Sovietică a părții de nord a Bucovinei. Legăturile telefonice se întrerup, textul ajunge în țară abia în dimineața zilei de 27 iunie. Mai mult, Davidescu refuzase să ia harta atașată de sovietici la nota ultimativă. După cum se va vedea, pentru că aceasta includea Ținutul Herței, iar guvernul român nu o știa, amplasarea noilor frontiere sovietice a rămas necunoscută, cu consecințe dramatice.

27 iunie 1940. Germania sfătuiește România să accepte condițiile. Italia, la fel. Belgradul și Atena ne ”roagă” să nu deranjăm pacea din zonă. Doar Turcia a promis să sprijine țara noastră. Consiliile de Coroană se întrunesc. Avioanele sovietice (23 la număr) zburau deja, intenționat, peste Chișinău. Franța, aliatul cel mai de nădejde, cedase. Este evident că suntem izolați militar și politic. Discuțiile pornesc pe la prânz, se întind până spre noapte: sunt 20 de voturi pentru, o singură abținere și șase voturi împotrivă. Carol al II-lea în amintirile sale: ”Consiliul are loc și am ieșit din el amărât și dezgustat, toți cei care făceau pe eroii la prânz s-au dezumflat. Numai 6 voturi, din cei 26 prezenți, au fost pentru rezistență. Numele lor merită să fie înscrise cu litere de aur în cartea demnității românești: Nicolae Iorga (n.r. - ilustrul academician, istoric și om politic), Victor Iamandi (n.r. - membru P.N.L., membru la Camerei Deputaților, va fi ucis de către legionari, în noiembrie același an, la închisoarea Jilava), Silviu Dragomir (n.r. - academician, istoric, participant la Marea Unire de la 1 decembrie 1918), Traian Pop (n.r. - jurist, membru de onoare al Academiei Române), Ștefan Ciobanu (n.r. - academician, om politic, unul dintre cei mai aprigi susținători ai românismului de dincolo de Prut), Ernest Urdăreanu (n.r. - corect ”Urdărianu”, ministru al Casei regale, apropiat la regelui)”.

Se formulează răspunsul oficial: ”Guvernul român, pentru a evita gravele urmări pe care le-ar avea recurgerea la forță și deschiderea ostilităților în această parte a Europei, se vede silit să primească condițiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic”. Cerem doar ca termenul de patru zile, cel impus de sovietici, să fie prelungit. Moscova nu acceptă. Începe, imediat, una dintre cele mai grele perioade din istoria noastră. Dramele nu pot fi descrise. Sunt 51.000 de kilometri pătrați pierduți, 3.900.000 de suflete afectate. ”Mi-e rușine de mine însumi”, concluzionează Regele Carol al II-lea.

În spațiul media, aceste imagini circulă cu explicația: ”Bucureșteni, în genunchi, rugându-se după aflarea cedării Basarabiei și Bucovinei”. În realitate, fotografiile trase de faimosul Willy Pragher sunt din iunie 1941, imediat după ce Ion Antonescu a ordonat ostașilor să treacă Prutul. Bucureștenii se roagă, în fața Palatului Regal, pentru izbânda armatei noastre

28 iunie 1940. În jurul orelor 09.00, Marele Stat Major al Armatei Române anunță evacuarea trupelor sale și a administrației pe malul drept al Prutului. 200.000 de oameni se refugiază din calea urgiei.

Ionel Epure, eroul român ucis de ruși, uitat de toți. I-au dărâmat monumentul. ”Pe crucea sa se urinau câinii”

Emilia Vataman (Racoveț), deportată în 1941 din satul Cuconeștii Vechi, raionul Edineț, în Siberia, îşi amintea despre primul an de ocupaţie sovietică, înainte de trimiterea familiei hăt departe, în pustiu: „Eu aveam 14 ani. Satul nostru, Cuconeştii Vechi, se afla pe malul râului Prut. Într-o zi fierbinte de vară, pe 28 iunie 1940, stăteam pe mal şi priveam cum sătenii noştri treceau pe cealaltă parte de râu. Dintr-o dată, cineva a strigat: «Vin ruşii!» [...] Soldaţii au ajuns la râu şi comandantul a ordonat să fie oprită trecerea. Cei care nu au reuşit [să treacă] au rămas. Îmi amintesc că un proprietar de pământ îşi trecea peste râu cu feribotul caii şi o turmă de oi. Dar nu a reuşit, maiorul a interzis trecerea, iar o parte de oi a rămas pe mal. Din satul nostru au plecat 7-8 familii (preotul, diaconul, învăţătorul, agentul financiar şi încă câţiva, în general nu prea mulţi)”.

”Tatăl meu, Ion Racoveţ, era ofiţer în armata română şi, bineînţeles, cu regimentul său se afla în România, unde a plecat trecând prin Ungheni. El deseori venea pe malul râului şi ruga să fie chemată mama. Ne chema la el şi ne ruga să lăsăm tot, casă, gospodărie, şi să trecem pe celălalt mal. Pe râu erau locuri unde se putea trece vadul. Dar mama nu a fost de acord să lase casa, îl chema, spunându-i că ruşii sunt oameni buni, la fel ca toţi, de ce să plece şi să lase tot?”

Emilia Vataman

Sovieticii se năpustesc peste Nistru, continuă să provoace ofițerii români. Au loc masacre, tragedii fără seamăn. Pornesc deportările către Siberia. Pentru a respecta, însă, adevărul istoric, să spunem că și Armata Română s-a dedat la acte dureroase în această perioadă, vezi Masacrul de la Odesa.

  • 29.839 persoane au fost deportate pe 13 iunie 1941
  • 35.796 persoane au fost deportate pe 6 iulie 1949
  • 2.617 persoane au fost deportate pe 1 aprilie 1951

3 iulie 1940. Prutul devine graniță fizică pentru România. Pierderile teritoriale dăduseră peste cap România. A doua zi, pe 4 iulie, Gheorghe Tătărescu, care votase cedarea, pleacă din fruntea Guvernului. Îi succede industriașul Ion Gigurtu, care îndreaptă țara pe Axa Berlin - Roma. Pierdem, din nou, 43.492 kilometri pătrați (Dictatul de la Viena, 30 august), precum și Cadrilaterul (Tratatul de la Craiova, 7 septembrie). Concret, în numai câteva luni, România rămânea fără 33% din teritoriul său, iar 7.000.000 de oameni aveau de suferit. Regele Carol al II-lea fugea din țară, pe 6 septembrie, lăsând coroana fiului său, Mihai, de 19 ani...

Cel mai negru Paște in istoria noastră. Rușii ne-au omorât, intenționat, 2.000 de români. Bebelușii, vii, au fost acoperiți de var. Masacrul de la Fântâna Albă

România Mare, ”Dodoloață”, în 1940. Aveam 295.641 km pătrați, față de 238.397, actualul teritoriu

Peste un an, la 22 iunie 1941, Mareșalul Ion Antonescu, devenit prim-ministru, lansa faimosul ”Ostași, vă ordon: treceți Prutul!”, eliberând teritoriile românești în mai puțin de o lună. Urma, însă, un al Doilea Război Mondial tragic pentru țara noastră. După cifrele oficiale prezentate de delegația română la Conferința de pace de la Paris, din 1946, armata română a pierdut, în cea mai mare conflagrație a Omenirii: 794 562 militari (624 740 în Campania din Est și 169 822 în Campania din Vest), dintre care:

  • 92 620 morți (71 585 Est/ 21 035 Vest)
  • 333 966 răniți și bolnavi (243 622 Est/90 344 Vest)
  • 367 976 dispăruți (309 533 Est/58 443 Vest

Se adună, așadar, 80 de ani de când Stalin și U.R.S.S.-ul au sfârtecat România. 28 iunie 1940 devenea, de atunci, zi de doliu național.

Fanatik.ro
Cele mai noi stiri
Lajumate.ro