A ucis in numele iubirii. Cea mai mare criminală din istorie e O ROMÂNCĂ. Nume de cod: Vaduva Neagră

 
+3 click pentru
galerie

Cel mai cunoscut criminal în serie român a fost, fără doar și poate, Ion Râmaru. El a terorizat Bucureștiul timp de un an de zile, între 1970 și 1971. În schimb,cel mai prolific criminal în serie al țării, s-a născut tot în București,  cu 70 de ani înaintea lui Râmaru.  Vera Renczi ocupă primul loc in topul celor mai mari criminali români. Numită și Văduva Neagră, ea a ucis 35 de bărbați. Unele zvonuri susțin că printre victime s-ar fi aflat și fiul ei, care îi descoperise secretul întunecat.

Foarte puține lucruri se știu despre copilăria celei mai sângeroase românce. Vera s-a născut în București, la începutul secolului al XX-lea, anul exact fiind un mister. Este fiica unui bogat om de afaceri ungur și a unei tinere romance. Ca și anul nașterii, numele de familie al tatălui rămâne necunoscut, Renczi fiind numele celui de-al doilea soț al criminalei.

Primii ani din viață îi petrece în București. La 13 ani, rămâne orfană de mama, iar tatăl ei hotărăste să părăsească România, mutându-se la moșia pe care o deținea în Berkerekul, un orășel mic din fosta Iugoslavie.

Vera a fost înscrisă la o școala de fete și de aceea nu s-a bucurat prea mult de prezența tatălui. Tocmai din acest motiv, in adolescență, ea a căutat asiduu companie masculină.

Tânăra moștenise frumusețea răpitoare a mamei sale, puțini bărbați reușind să rămână indiferenți farmecului său. Încă din adolescență, a avut numeroase legături amoroase cu parteneri mult mai în vârstă decât ea, aventurile ei iscând scandal după scandal, spre deliciul ziarelor locale. Prin patul ei au trecut de la elevi de liceu, pana la bancheri si oameni de afaceri.

Toate eforturile tatălui ei de a o stăpâni și a salva reputația familiei au fost zadarnice. Totul s-a schimbat după ce Vera l-a cunoscut pe Karl Schick, un bancher austriac. Fata s-a îndrăgostit până peste cap de austriac, căsătorindu-se imediat cu el. Scandalurile amoroase au devenit amintiri îndepărtate, ea transformându-se într-o soție devotată, iubitoare.

 La mai puțin de un an de la nuntă, Karl Schick dispare. Comportamentul Verei devenise haotic: cu toate că spunea oricui avea urechi să audă că fusese părăsită de soț, a început să poarte doliu.

Suferința nu a durat prea mult. Câteva luni mai târziu îl cunoaște pe Joseph Renczi, un om de afaceri sârb, frumos și foarte bogat, de asemenea cunoscut pentru viața amoroasă tumultuoasă. A acceptat fără ezitare cererea lui în căsătorie. Dar și sârbul a dispărut subit, la puțin timp după căsătorie.

După dispariția celor doi soți, Vera Renczi și-a reluat viața desfrânată de dinainte. Se îmbrăca tot timpul în negru, ceea ce o făcea și mai misterioasă și mai atrăgătoare. A atras pe domeniul de la Berkerekul numeroși amanți, dar niciunul dintre aceștia nu s-a mai întors. În mai puțin de 10 ani, peste 30 de bărbați au trecut pragul tinerei și toți au dispărut fără urmă.

Singura greșeală făcută de criminală a fost uciderea lui Milorad, un bancher sârb, căsătorit. După dispariția bărbatului, soția acestuia nu a avut pace până nu a ajuns la ușa Verei Renczi. Ea a anunțat autoritățile. În timpul perchezițiilor, polițiștii au făcut o descoperire macabră: în subsolul casei erau aranjate, ca într-o criptă, 35 de sicrie din zinc. În mijlocul camerei, un fotoliu.

Au urmat 35 de confesiuni terifiante, lipsite de orice urmă de remușcare. Vera Renczi le-a făcut celor prezenți turul „criptei”, oprindu-se în fața fiecărui sicriu și spunând cine este cel din interior.

Michael Kelleher, expert criminalist a studiat cazul Renczi, declarându-se fascinat de această criminală în serie. El o consideră unică în istorie, pentru că nu se potrivește deloc tiparului obervat în celelalte cazuri. Era o femeie inteligentă, foarte frumoasă, provenea dintr-o familie înstărită.

Ce este aparte la Renczi este faptul că a ucis în propria casă și tot acolo păstra trupurile victimelor. Psihologii au găsit o explicație pentru acest comportament bizar: femeia voia să păstreze legătura pe care o avea cu fiecare dintre victimele sale. Ea găsise și o modalitate de a amâna efectele  procesului de descompunere: zincul. La acea vreme, zincul era cel mai scump material din care se fabricau sicriele. Acesta, combinat cu umezeala din pivnița casei, au creat condiții ideale pentru mumifierea naturală a cadavrelor.

Îi putea vizita, putea vorbi cu ei. E posibil ca atunci când se plictisea de compania pe care o avea, hotăra ca era momentul unei noi cuceriri.

Modul în care Văduva Neagră îșă lăsa iubiții fără suflare era un ingredient secret adăugat în mâncare. Nu, nu era dragoste, ci arsenic. Bărbații credeau că sunt invitați la o cină romantică cu o tânără frumoasă, dar, de fapt, li se servea ultima cină.

În doze suficient de mari, arsenicul provoacă gastrită hemoragică. Victimele ar fi suferit dureri abdominale îngrozitoare și ar fi avut o moarte lentă, dureroasă.

Psihologii ar putea spune că Vera Renczi a comis aceste fapte îngrozitoare dintr-un motiv cât se poate de simplu: căuta dragoste.

Se pare că primul soț o înșelase cu o altă femeie. Trădarea ar fi înnebunit-o; nu suporta gândul că ar putea fi respinsă de bărbați. Așa că a găsit o cale de a se răzbuna pe toți cei care i-au greșit, fără a se priva de admirația după care tânjea.

Inițial,  a fost condamnată la moarte, dar pedeapsa i-a fost comutată la închisoare pe viață, întrucât femeile nu puteau fi executate în Iugoslavia acelor vremuri. În închisoare, starea ei s-a degradat. Vera Renczi își închipuia că este înconjurată de toți cei pe care îi ucisese și le vorbea acestora ore întregi, cu voce tare. Schizofrenică, Vera a fost transferată într-un ospiciu, acolo unde s-a stins în urma unei hemoragii cerebrale.

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe