Live acum
Prime Time 20:00Chefi la cutite

Am avut un premier care i-a pus funia în coarne șefului statului! „Era toată îmbujorată, cu respiraţia întretăiată”

Regina Maria l-a fermecat pe Ferdinand, chiar dacă el suferea după Elena Văcărescu, de lângă care l-a smuls Carol I. Când s-au cunoscut, ea avea 16 ani, el 26. „Fericirea noastră intimă va fi fără de nor”, spunea el, dar ea avea să facă amor cu amanți, iar cu unul dintre ei avea să facă și copii.

Regina Maria l-a fermecat repede pe Regele Ferdinand, chiar dacă el suferea după iubita lui, Elena Văcărescu, de lângă care l-a smuls Regele Carol I. Când s-au cunoscut, ea avea 16 ani, el 26. „În ceea ce priveşte fericirea noastră intimă, va fi fără de nor. Aş vrea să o păstrez numai pentru mine”, spunea viitorul suveran, dar se înșela amarnic! Ea avea să facă amor cu amanți, iar cu unul dintre ei, Barbu Știrbey, avea să facă, potrivit unor istorici, și doi copii.

Maria l-a cucerit pe Ferdinand fără efort. La un an de la drama amoroasă cu Elena Vcărescu, Ferdinand căzuse deja pradă fascinaţiei pentru „micuţa Missy“ - o englezoaică de viţă regală, nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii şi a Ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei.

Născută la 29 octombrie 1875, frumoasa Maria Alexandra Victoria era principesă a Marii Britanii şi Irlandei, principesă de Edinburg şi principesă de Saxa-Coburg-Gotha.

„Îmi place tot mai mult cu zi ce trece, este într-adevăr cu totul fermecătoare“, scria Ferdinand în mai 1892 unchiul său Carol I, care îl pregătea atent pentru preluarea tronului României.

După logodna cu ea, Ferdinand era în culmea fericirii. Nu avea să dureze!

Într-o săptămână pe care au petrecut-o la Potsdam, sub ochii peţitorilor şi ai familiei Mariei, cei doi tineri erau logodiţi. Ferdinand era în culmea fericirii, dar această poveste nu avea să dureze prea mult.

„Abia pot să-mi imaginez acest mare noroc şi trebuie să mă socotesc cel mai fericit om de pe pământ. Pentru mine, ea este fiinţa cea mai desăvârşită, este aproape încă un copil şi totuşi atât de raţională pentru vârsta ei. O nepoată mai drăguţă nu ai fi putut să-ţi doreşti. O bucurie care sporeşte şi mai mult fericirea mea este că, după îndelungi strădanii şi speranţe, s-a împlinit dorinţa de suflet a iubiţilor nostri români şi eu sunt ferm convins că mica mea logodnică va cuceri de la bun început toate inimile, aşa cum a cucerit-o şi pe a mea. O fiică atât de îndelung şi aprig dorită nu poate aduce ţării decât noroc“, îl asigura principele pe regele Carol I. – „Nando”, cum îl alinta Regina Maria.

„Aşa o comoară ca Maria nu mai există pe pământ; suntem fericiţi, nemăsurat de fericiţi şi mai îndrăgostiţi decât noi doi nu au fost niciodată alţi oameni. Aş vrea să o păstrez numai pentru mine. Missy a devenit dintr-odată, dintr-un copil, o fiinţă care se ataşează de alesul ei cu o iubire arzătoare şi va face totul, totul pentru el. Că şi eu privesc la fel de aprins şi pătimaş la dragostea ei, nu este nevoie să-ţi mai spun. Aşa că privesc cu speranţă şi încredere la Dumnezeu, că în ceea ce priveşte fericirea noastră intimă va fi fără de nor“, îi mărturisea „Nando” fratelui său mai mic Carol.

Nunta regală a avut loc la 10 ianuarie 1893, la Sigmaringen, la familia mirelui, iar Maria a rămas repede însărcinată.

Regina Maria s-a îndrăgostit de un bărbat însurat, cu patru copii

Mai târziu, însă, în 1907, în timpul răscoalei ţărăneşti, a început una dintre cele mai cunoscute aventuri ale Reginei Maria. Cea cu Barbu Știrbey, un bărbat însurat cu verișoara lui de gradul doi, Nadejda Bibescu, cu care avea patru fiice.

Principesa se afla la Sinaia, trimisă la adăpost alături de alte soţii şi fiice de boieri. când l-a întâlnit pe Barbu Ştirbey.

„Era un om înalt şi subţire, cu ochi de un albastru închis foarte impresionanţi, particularitate subliniată de nişte sprâncene foarte stufoase care nu se despărţeau deasupra nasului, ceea ce îi đădea o oarecare asemănare cu Anthony Eden. Vorbea puţin, era un om discret şi tăcut.”, l-a descris memorialistul Ion Varlam pe Barbu Știrbey.

„A devenit repede vizibil că atracţia dintre ei a mers ceva mai departe. Sentimentele şi ataşamentul lui au devenit în scurt timp atât de evidente, fără îndoială că apropiaţii lui şi-au dat seama. Cu capul în nori, soţia lui habar n-avea, din fericire“, notează prinţesa Ana Maria Callimachi, născută Văcărescu, în cartea „Lumea era toată a mea“.

Regina Maria şi-a îndesit vizitele la domeniul lui Ştirbey de la Buftea, unde prinţul croise pentru ea poteci de călărie prin pădurea de stejari. „Nimeni n-a ghicit vreodată ce pasiuni ardeau sub mândria lui neînduplecată“, avea să scrie femeia norocoasă să devină iubita lui.

Toate scrisorile pe care i le-a trimis Ştirbey - sobre, păstrând tonul oficial, dar duioase şi afectuoase - de-a lungul vieţii, au conţinut o semnătură cifrată la final: ILYMM, acronimul de la „I love you, my Marie“ - „Te iubesc, Maria mea“.

De altfel, Barbu Ştirbey s-a îndrăgostit de „bruneta cu ochii albaştri, argintii, scânteietori, cu luciri de oţel” încă de la sosirea ei în România pentru căsătoria cu Regele Ferdinand. S-a amorezat teribil de frumoasa principesă din Anglia venită să se căsătorească cu Ferdinand, fără să spere însă că va ajunge să aibă o relaţie cu ea.

Cine era Barbu Știrbey și cum a fost posibilă aventura lui cu Regina Maria

Barbu Ştirbey era cu trei ani mai în vârstă decât Maria, fiind născut la 4 noiembrie 1872. Când a început aventura lor, amândoi erau în floarea vârstei, el - 34 ani, ea - 31 ani. Se spune că bărbatul extrem de rafinat, cult şi manierat îi aducea aminte Mariei de ţara natală.

Ea a fost cea care i-a dat lui Ştirbey numele de „Prinţul Alb”. Între cei doi s-a născut o relaţie de amor de notorietate, iar Ferdinand, care avea şi el aventurile lui, a închis mulţi ani ochii.

Însuşi regele Carol I le-a încurajat relaţia, numindu-l pe Ştirbey administratorul Domeniilor Coroanei în 1913, ceea ce le dădea posibilitatea să se vadă zilnic, sub orice pretext şi să petreacă oricât de mult timp împreună dezbătând problemele ţării. Triunghiul Ferdinand - Maria - Barbu Ştirbey era astfel compromisul perfect pentru mersul monarhiei.

În 1913, la şase ani de la prima întâlnire cu Regina Maria, prinţul Știrbey a ajuns administratorul general al domeniilor Coroanei. Şarmul său englezesc şi eleganţa desăvârşită au cucerit-o pe regina capitivă într-o căsnicie nefericită cu Regele Ferdinand.

După primii şase ani de căsnicie cu Ferdinand, Regina Maria recunoaştea în jurnal că nu mai aşteaptă nimic din partea soţului ei: „Nu-i dădea nimic în gând pentru a face să treacă plăcut timpul unei soţii atât de copilăroase. Noaptea nunţii a fost un eşec total. Răspundeam naiv iubirii lui, dar parcă simţeam tot timpul ceva deşert şi gol; mi se părea că tot aştept ceva ce nu venea…”.

Prinţul Ştirbey era nelipsit din preajma Mariei. Avea propria lui cameră la Cotroceni şi Peleş, iar relaţia era una cunoscută de servitori şi anturaj.

O întâmplare care atestă notorietatea relaţiei celor doi este relatată de Paul d. Quinlan în cartea „Regele Playboy”: „Odată, întorcându-se la Pelişor, la Sinaia, la revărsatul zorilor, fiul său Carol al II-lea, a dat peste Ştirbey, care tocmai pleca, îl salută: «Bună dimineaţa, doctore!», «De ce-mi spui doctore?» îl întreabă Ştirbey. «Fiindcă la o oră aşa de matinală numai un doctor pleacă de la Pelişor», i-a replicat Carol”.

În preajma reginei Maria şi a regelui Ferdinand, Ştirbey a jucat nu doar rolul de amant. Cumnatul lui Ion I. Brătianu s-a folosit de poziţia sa privilegiată în preajma familiei regale pentru a juca rolul de „Eminenţă Cenuşie”, influenţându-l pe rege în luarea deciziilor politice. Pentru Regină, prinţul a fost nu doar iubit, ci şi profesorul care a iniţiat-o în tainele jocurilor politice.

Soția lui Știrbey nu se împotrivea aventurii acestuia. A existat chiar o vreme când Maria a locuit chiar în palatul lui Ştirbey de la Buftea. Izbucnise Primul Război Mondial, iar regele cu familia se mutaseră la reşedinţa prinţului. Acesta le pusese palatul la dispoziţie, el mutându-se cu soţia şi fiicele în altă casă de pe domeniu.

Familia Ştirbey considera un privilegiu alegerea reginei de a locui la ei acasă, iar soţia lui Barbu era recunoscătoare pentru prietenia reginei. Nadeja Ştirbey, născută Bibescu, era nepoata domnitorului Gheorghe Bibescu (1842-1848).

„Nadeja îi săruta mâna, plină de admiraţie, ignorând «bârfele oamenilor invidioşi», iar fetele erau fascinate de personalitatea Mariei“, a scris istoricul Ioan Scurtu în volumul „Ferdinand I“.

Barbu Știrbey a înființat lângă parcul palatului său de la Buftea o pepinieră de viță americană, o lăptărie, o moară sistematică, iar în 1902, o fabrică de vată și pansamente. A fost primul care a introdus în Vechiul Regat cultur abumbacului și a orezului. Avea moșii ce se întindeau pe terenuri vaste și era președintele unor consilii de administratie ale unor mari bănci, societăți și uzine. Devenise unul dintre cei mai bogaţi şi mai puternici oameni.

„Uite, Ileana, a venit tac-tu!”. Regina Maria și amantul Barbu Știrbey ar fi făcut doi copii împreună, dintre care unul a murit la vârsta de trei ani

Din focurile pasiunii lor s-ar fi născut și doi copii. La cinci ani de la naşterea lui Nicolae, principesa Maria a adus pe lume alt copil: pe Ileana, la 23 decembrie 1908.

În însemnările sale, Ferdinand era laconic: „Missy s-a refăcut un pic mai greu decât în cazurile anterioare. Micuţa este o fiinţă încântătoare şi se simte foarte bine. Nu ţipă aproape deloc, ceea ce este foarte plăcut. O vom numi Ileana, o formă românească pentru numele de Elena, un nume care aici place la toată lumea“.

După alţi patru ani s-a născut Mircea, ultimul copil al reginei, la 21 decembrie 1912.

Paternitatea celor doi copii este pusă la îndoială, deoarece Ferdinand şi Maria erau doar un cuplu oficial, în care intimitatea apusese de multă vreme.

Relaţiile intime dintre soţi era practic inexistente. Ferdinand ştia exact care erau relaţiile soţiei sale cu Barbu Ştirbey, dar le accepta, se obişnuise cu infidelitatea ei, iar pe prinţ îl preţuia pentru inteligenţa şi tactul său. Îi cerea întotdeauna sfatul, mai ales că Ştirbey, cumnatul lui Ion I.C.Brătianu, era întotdeauna bine informat. Ferdinand ajunsese până într-acolo încât nu mai lua nicio hotărâre importantă fără a-l consulta pe Ştirbey. Acesta nu se manifesta niciodată în public, îi plăcea să stea în umbră, să savureze rezultatul manevrelor sale materializate în deciziile regale“, a relatat istoricul Ioan Scurtu, autorul seriei „Istoria românilor în timpul celor patru regi“ .

Bazându-se tot pe relatările lui Argetoianu, istoricul este convins de paternitatea Ilenei, copilul favorit al Mariei.

„La Curtea noastră, secretele alcovului erau secretele tuturor. Anecdota cu frageda Elisabeta, fiica lui Ferdinand, chemând pe mica Ileana la fereastră cu cuvintele: «Vino iute, să vezi pe tatăl tău», la sosirea prinţului Barbu Ştirbey care cobora din automobile, a făcut înconjurul Bucureştilor“, scria Constantin Argetoianu în memoriile sale.

Pe de altă parte, Hannah Pakula, autoarea biografiei „Ultima romantică”, a susținut că doar micul Mircea a fost fiul lui Barbu Ştirbey. Asemănarea cu prinţul era remarcabilă şi vizibilă în fotografiile cu Mircea copil: forma rotundă a feţei, obrajii, trăsăturile, ochii, zâmbetul.

Când Maria a trecut prin cel mai greu moment al vieţii, îmbolnăvirea gravă de febră tifoidă a lui Mircea la doar trei ani, Barbu Ştirbey i-a stat alături, neclintit de la pătuţul copilului pe care l-a vegheat împreună cu Maria.

„Dacă ne luăm după prezenţa permanentă a lui Ştirbey în camera copilului, este foarte posibil ca el să-i fi fost tată. Maria nu a clarificat niciodată paternitatea băiatului, dar vorbea adesea, cu mândrie, despre ochii lui de culoare căprui închis (toţi ceilalţi copii aveau ochi albaştri, ca ea şi ca Ferdinand). Oricare ar fi fost relaţia prinţului cu băieţelul muribund, era singura persoană la care Maria a căutat sprijin în acele clipe de disperare. Ferdinand nu i-a fost alături niciodată. Ştirbey era singurul care o sprijinea în tragedia personală şi în cea naţională (intrarea României în Primul Război Mondial), care o copleşeau“, scria în biografie Hannah Pakula.

Maria şi Barbu i-au dat copilului sărutarea din urmă, aşezându-i o cruculiuţă la gât şi o icoană pe piept. Apoi au pregătit înmormântarea. „Îl simţi că suferă lângă tine“, a spus regina despre prinţ, menţionând că Ştirbey şi familia lui înţelegătoare au fost cu ea „buni ca nişte îngeri“.

Regina Maria a fost prinsă făcând amor cu un alt bărbat

Dragostea dintre Regina Maria și Barbu Știrbey a fost tulburată, însă, de apariția colonelului Joseph Boyle, căutătorul de aur din Canada care lucra pentru Serviciile Secrete britanice.

Trimis de Aliaţi ca sprijin pentru conducerea României în timpul Primului Război Mondial, Boyle a acţionat ca un înger păzitor în timpurile cele mai grele pentru monarhie şi pentru ţară. A salvat prizonieri români din mâinile bolşevicilor, a recuperat o parte din tezaurul reţinut de ruşi, a convins bolşevicii să încheie tratatul de pace cu România şi l-a determinat pe fiul rătăcitor Carol al II-lea să renunţe la Zizi Lambrino şi să-şi reia îndatoririle regale.

Spre deosebire de rafinatul Ştirbey, Boyle întruchipa forţa brută, nestăvilită, căreia i se înclina şi soarta potrivnică. Anii în care Joe Boyle s-a aflat în preajma familiei regale au fost cei în care Barbu Ştirbey a suferit crunt, decăzut din postura de favorit al reginei.

În vara anului 1920, când a pătruns în iatac, la chemarea reginei, Argetoianu a apucat să vadă silueta canadianului strecurându-se pe uşa din spate. Maria era toată îmbujorată, cu respiraţia întretăiată şi cu ţinuta sumară în dezordine. „Scăpată din braţele amorului“, constata ministrul care s-a făcut că nu observă nimic şi i-a sărutat mâna în modul cel mai ceremonios cu putinţă. Regina îl poftise să-i vorbească despre nişte afaceri cu petrol ale lui Boyle.

Însă, după rezolvarea situaţiei lui Carol al II-lea cu Zizi Lambrino, care punea capăt – pentru moment – crizei dinastice, în 1921, canadianul a trebuit să părăsească România, pentru că misiunea lui pe lângă casa regală se încheiase. Maria a fost cea care i-a transmis acest lucru. Omniprezenţa lui Boyle şi influenţa lui crescândă erau văzute ca un nou punct vulnerabil al monarhiei, în ciuda serviciilor nepreţuite aduse de el.

„Erau hotărâţi să mi-l ia (n.r. – Regele Ferdinand şi sfătuitorii săi). Am luptat din greu, însă în cele din urmă a trebuit să cedez“, scria Regina Maria în jurnalul său.

Pe de altă parte, suverana voia să încheie dilema sentimentală, fiind sfâşiată între cei doi bărbaţi de care avea nevoie: Barbu Ştirbey şi Joseph Boyle. „Doi oameni loiali, două afecţiuni. Îmi era insuportabil să rănesc pe cineva şi cu toate acestea îi răneam pe amândoi, iar eu mă chinuiam cel mai mult“, recunoştea ea.

Regina l-ar fi vrut pe Boyle consilierul lui Ferdinand, dar acesta făcea echipă mai bună cu rafinatul Ştirbey, care îşi recapătă astfel poziţia privilegiată în inima reginei.

Totuși, Barbu Ştirbey a fost singura persoană de la care Maria a vrut să-şi ia adio atunci când a simţit că i se apropie sfârşitul.

„Barbu Ştirbey a fost cel care s-a apropiat cel mai mult de relaţia ideală. A iubit-o peste 30 de ani şi chiar dacă ea nu i-a răspuns cu aceeaşi pasiune, alianţa lor a susţinut-o de la vârsta de 31 de ani până la moarte. Făceau o echipă magnifică“, conchide biografa reginei Maria, Hannah Pakula, în „Ultima romantică“.

Regina Maria a murit la 18 iulie 1938, la Sinaia, mărturisindu-I lui Știrbey în ultima scrisoare că se gândeşte la tot ce i-a legat, de la început: „Tot dorul, toată tristeţea mea, toate amintirile dragi care îmi inundă din nou sufletul... Pădurile de şofran galen, mirosul stejarilor când călătoream prin aceleaşi păduri la începutul verii şi oh! atât de multe, multe lucruri care s-au dus... Să te binecuvânteze Dumnezeu şi să te aibă în pază...“.

La 4 iunie 1927, Barbu Știrbey a acceptat solicitarea lui Ferdinand de a forma un guvern de „uniune națională", în care intrau reprezentanții celor două mari partide aflate într-o acerbă dispută politică PNL și PNȚ. Guvernul Știrbey s-a menținut, însă, doar două săptămâni, după care frâiele puterii au fost preluate de Ion I.C.Brătianu. Moartea regelui la 20 iulie 1927 a însemnat încheierea rolului de „eminență cenușie" a lui Barbu Știrbey.

Atunci când Carol a fost proclamat rege, la 7 iunie 1930, Barbu a fost nevoit să plece în exil la Paris, unde a stat 10 ani. La Paris, Prințul Știrbey a fost victima unei tentative de asasinat în urma căreia s-a refăcut cu greu.

În septembrie 1944, Știrbey a fost trimis de regele Mihai să semneze armistiţiul cu Aliaţii, la Moscova, iar câteva luni mai târziu a fost desemnat prim-ministru, dar nu a apucat să-şi exercite funcţia, deoarece comuniştii l-au înlocuit cu Petru Groza. Un an mai târziu, Barbu Ştirbey a murit la Buftea, la 24 martie 1946, la vârsta de 73 de ani.