Live acum
Prime Time 20:00Chefi la cuţite

Am avut un singur ministru sărac și cinstit. ”A intrat fără haine în spital!” L-am ucis. Osemintele i-au zăcut în podul bisericii

Dimitrie Bolintineanu (1819 - 1872) a fost poet, scriitor, revoluționar și ministru. Poate cel mai sărac și mai cinstit pe care l-am avut. Avea haine ponosite, refuza garda de corp și căruțele ce trebuiau să-l transporte. Când l-au internat, la ”Pantelimon”, au scris ”fost ministru de Culte, intrat fără haine”. Osemnintele sale au stat, multă vreme, în podul unei biserici, până a fost gata statuia...

Dimitrie Bolintineanu, autorul faimoasei ”Muma lui Ștefan cel Mare”

Dimitrie Bolintineanu (1819 - 1872), poet, romancier, revoluționar pașoptist și, mai apoi, om politic, a avut, toată viața, parte de sărăcie și de umilință, pentru că a ales să fie cinstit. A murit grav bolnav, sărman și plin de datorii, ucis de nepăsarea noastră, a românilor. El, un evocator fără de seamăn al trecutului acestui popor! Și după moarte, ca și cum nu ar fi fost de-ajuns, a pățit la fel: osemintele sale au stat, multă vreme, în podul unei biserici, până ce i s-a gătat bustul!

Dimitrie Cosmad, pe numele său adevărat, s-a născut la Bolintinu din Vale, de unde avea, mai târziu, să se inspire la semnătură. Ajunge la București, la Școala Colțea. E crescut de o mătușă, după ce ambii părinți îi mor. Termină ”Sf. Sava”, devine copist la Secretariatul Statului. La 22 de ani, se îndăgostește de o domnișoară de 19. Iubirea, deși intensă, durează puțin, pentru că fata moare. Îi așterne pe hârtie elegia ”O fată tânără pe patul morții”:

”Ca frunza ce cade pe toamnă când ninge
Suflată de vânturi aici pe pământ,
Ah! juna mea viață acuma se stinge
Și anii mei tineri apun în mormânt!”

”Când îl sărută, îi băgă în gură biletul de eliberare!” Cum a salvat Maria Rosetti revoluționarii de la 1848!​

Poezia e publicată în presa vremii, face impresie bună. Devine membru al ”Asociației Literare a României”, primește o bursă de studiu la Paris, la ”College de France”. Îi apare, în 1847, prima carte, ”Colecție din poesiile domnului D. Bolintineanu”. Vine în țară, în 1848, la izbucnirea Revoluției. ”Cu gândul de a deștepta poporul român”. Este arestat, dar reușește să evadeze. Fuga la Paris. Scrie, publică, devine un nume cunoscut. Dar nu se poate întoarce în patrie. Aga Poliției, Ion Manu, îi interzice acest lucru și-l anunță că-l arestuiește. Suferă enorm. ”Exilat de mulți ani din patria mea, cu câtă tristețe și cu câtă plăcere mă uitam la malurile țării natale...Nu uită cineva lesne locul în care ochii noștri au văzut soarele pentru prima dată”, scrie. Prin 1852 părăsește Parisul și ajunge la Porțile Orientului. Prin 1851 începuse a scrie la ”Manoil”, din care publicase fragmente, dar abia în 1855 le ”leagă” într-un roman.

Înalt și subțiratec ca statură, cu părul și fața brune, c-o frunte largă și meditativă ce da înfățișării sale un caracter bărbătesc și poetic în același timp, cu surâsu-i rar pornit dintr-o bunătate sufletească adâncă ce îndulcea expresia lui tristă de obicei, Bolintineanu era un tânăr interesant și simpatic

Nicolae Petrașcu

În 1857, după amnistia generală, poate reveni acasă. E băgat, mai mult cu forța, în politică, de către prieteni, care-l știau om cu carte, important, cu priză la public. Nu se va regăsi, niciodată, în acest mediu. E secretar de stat la Departamentul Trebilor Străine, ministru al Cultelor în Guvernul Kogălniceanu, membru al Consiliului de Stat. Dar continuă să rămână cel mai modest om din univers. Refuză casă păzită, refuză un om care să aibă grijă de el, refuză transport până la minister. Viețuiește colo, vis a vis de teatru, în Casa Bosel. ”Trăia într-o singură cameră. Neavând aproape pe nimeni pe lângă el, plictisit și amărât de tot ceea ce se petrecea în jurul lui. Temperamentul lui de om meditativ, de om cu cărți, nu corespundea carierei politice”.

Dar nu stă moale. Din contră. Ca ministru al Cultelor militează pentru literatură. Trece 1.000 de școli sub bugetul Statului. Publică operele lui Bălcescu. După lovitura de stat din 2 mai 1864, tot mai scârbit, se retrage din viața publică. ”Strâmtorat și neștiind ce să facă, el se puse să scrie literatură în chip febril și prodigios. Scrisorile lui de atunci îi rezumă viața într-un singur cuvânt: mizerie”, notează N. Petrașcu.

”Cinstea, iaca unde te aduce”

1869 îl găsește trăind în mizerie. Un contemporan îi face o vizită. ”Poetul era îmbrăcat într-un gheroc (n.r. - haină bărbătească cu pulpane, redingotă) negru, lung şi vechi.M-a poftit să şed dinaintea lui şi mi-a dat sfaturi pentru viitor.Să învăţ carte multă, că citesc cu luare aminte numai scriitorii mari şi să mă feresc de molima imitaţiei. De politică să fug şi să-mi păstrez cinstea obrazului, adăugă el cutremurându-se parcă de un fior, cu toate că cinstea, iaca unde te aduce...Şi cu mâna stângă sucindu-şi mâneca dreaptă, îmi arătă cotul gherocului tocit până la căptuşeală”.

Mintea nu-l mai ascultă. În aprilie 1871 e internat, nebun, la Ospiciul ”Pantelimon”. În registrul de internare al bolnavilor scrie așa: ”Dimitrie Bolintineanu, fost ministru al Cultelor, intrat fără haine”...

Pentru plata datoriilor, bunurile îi sunt scoase la licitație. Biblioteca e câștigată de Vasile Alecsandri. Suma este, însă, prea mică. La ospiciu nu primește medicamente, pentru că nu are cu ce să le plătească. Prietenii, văzându-i starea, fac un apel la Camera Deputaților. ”Camera îl refuză. Un deputat din majoritate mărturisi chiar cu glas tare nepăsarea acestei țări. Ce să-i facem?”, mai scrie Pătrașcu.

Moare în dimineața zilei de 20 august 1872, acolo, la ospiciu. E înmormântat în pământul satului său natal, Bolintin Vale.

Povestea, tristă, ar fi trebuit să se încheie aici.

Dar prietenii nu-l uită. Vorbesc cu marele Carol Storck, pentru un bust. Omul se angajează să-l facă, dar apropiații se grăbesc. Îi scot, din mormânt, osemintele, până ce statuia să fie gata. Așa că acestea zac, în podul bisericii, multă vreme. Din nou mizerie, din nou umilință. Printre rozătoare și printre gândaci. ”Dacă n-aș fi văzut cu ochii mei aceste lucruri, zice cel ce le-a văzut, dacă n-aș fi urcat eu singur podul bisericii, dacă n-aș fi văzut ochii înlăcrimați ai celui care povestea și arăta cutia, n-aș fi crezut că suntem atât de nedemni”, scria N. Lupu în ziarul ”Viitorul” din 29 martie 1909, la 37 de ani de la moartea scriitorului.

Finalmente, este înmormântat la baza bustului: ”În memoria poetului Dimitrie Bolintineanu, mort la anul 1872, 20 august”.

Sursa: Adevărul


Fanatik.ro
Cele mai noi stiri
Lajumate.ro