„Amorul face bine”. I s-a cântat molifta de două ori în copilărie, ținea „dietă” cu înghețată, a vrut să fie portar, s-a iubit cu femei mai tinere și a divorțat scandalos. Viața marelui Pavarotti, fascinantă   

 
+8 click pentru
galerie

Despre Luciano Pavarotti a auzit toată lumea, dar povestea lui de viață, la fel de fascinantă ca vocea lui, este mai puțin cunoscută. Marele tenor italian a fost pe punctul de a cădea în brațele morții la o vârstă fragedă, 12 ani, dar a învins boala ce l-ar fi putut răpi lumii. A trăit să fascineze cu spectacolele lui, să iubească, dar și să frângă inimi, și s-a conturat ca un personaj inedit, fără vreun efort în acest sens. Adora mâncarea italiană, ținea „dietă” cu înghețată și spunea fără perdea că „amorul face bine” și că cel mai nimerit ar fi să se întâmple chiar pe scenă.  

Luciano Pavarotti iubea „muzica, femeile, mâncarea și fotbalul – în această ordine”. Noi detalii despre viața lui au fost dezvăluite într-un nou film documentar intitulat simplu, „Pavarotti”, realizat de Ron Howard, cineast premiat cu Oscar. Filmul va avea premiera pe 15 iulie 2019 în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.

Celebritatea lui Pavarotti a crescut și după concertul celor Trei Tenori, ce a avut loc în anul 1994 și la care el a cântat alături de Plácido Domingo și José Carreras. Era limpede atunci că Pavarotti era deja nemuritor, prin vocea lui.

A fost la un pas de moarte în copilărie și s-a îndrăgostit de viață

Însă, puțini știu că Luciano Pavarotii a avut, de fapt, o copilărie modestă, în Modena, un oraș din nordul Italiei, în care s-a născut pe 12 octombrie 1935. Mama lui, Adele, lucra într-o fabrică de țigări, iar tatăl lui, Fernando, care era, de asemenea, tenor, lucra într-o brutărie.

Adesea, Pavarotti era îngrijit de bunica lui. Ulterior, el avea să spună că faptul că a fost crescut de femei l-a făcut să se simtă „foarte iubit și răsfățat”.

De altfel, întreaga familie i-a fost alături lui Pavarotti atunci când, la vârsta de 12 ani, a fost la un pas de moarte, după ce a fost diagnosticat cu tetanos. Celebrul tenor s-a aflat în comă timp de două săptămâni, iar preoții i-au făcut molifta de două ori.

Această experiență l-a determinat pe Pavarotti să aprecieze viața cu adevărat. Astfel, deși mama lui își dorea să-l vadă profesor, Pavarotti, un suporter înrăit al echipei Juventus, a încercat să își realizeze visul de a deveni portar.

Însă, n-a fost să fie! Pavarotti nu a reușit să impresioneze la probele din Modena, în anii 1950. Nu avea să fie o tragedie, firește! Paravotti urma să își descopere adevăratul țel, în urma unor lecții de canto.

El a debutat pe scena sălii de operă din Reggio Emilia, pe 29 aprilie 1961, cu aria lui Rodolfo din „ La Bohème” de Puccini. A fost rugat să îl înlocuiască pe Giuseppe Di Stefano, în „La Bohème”, la West End, Londra. Celebritatea a venit repede, în anul 1963.

I-a frânt inima primei lui soții, pe care a înșelat-o. Ce femei au fost în viața lui    

Pavarotti s-a căsătorit în anul 1961, cu Adua Veroni, dar avea să îi frângă inima. Femeia, acum în vârstă de 81 de ani, care are trei fiice cu celebrul tenor, își aduce aminte: „Mai întâi m-am îndrăgostit de bărbat, apoi m-am îndrăgostit de voce. Cine nu s-ar îndrăgosti de vocea lui Luciano Pavarotti?”.

Între cuceririle lui Pavarotti s-a numărat și Madalyn Renee, o cântăreață de operă talentată și de o frumusețe uimitoare, pe care a întâlnit-o în anul 1979, când ține un masterclass în New York, la școala Juilliard.

Madalyn Renee a devenit secretara lui Pavarotti, în schimbul unor lecții de canto. Pasiunea între cei doi nu a întârziat să apară.

„Îl încântau micile lucruri amuzante, lucrurile stupide. Îl însoțeam într-un tuneu, iar el avea 28 de valize. Nu a pregătit singur o valiză în viața lui. Era foarte pretențios – Doamne ferește ca batistele lui să nu fi fost la locul lor! Relația noastră a fost complexă, pentru că eu eram prietana lui, studenta lui și secretara lui. Pentru mine, el era mentor, profesor și dragostea mea”, a mărturisit Madalyn Renee.

„Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge într-o relație cu Luciano Pavarotti, dar era dificil să îmi dau seama unde să mă opresc. Îmi amintesc un recital la care mă aflam în culise, ținându-i cana cu ceai fierbinte. Brusc, m-a târât pe scenă ca să cânt alături de el « La Bohème», în duet. Versurile includ: «Mă iubești? » și «Da, te iubesc»”, a mai spus ea.

Relația lui s-a încheiat la un moment dat, deoarece Pavarotii era în continuare căsătorit cu Adua. Potrivit lui Madalyn, despărțirea lor „a fost dureroasă pentru amândoi”. După ce s-au despărțit, nu și-au mai vorbit mulți ani.

Apoi, Pavarotti a întâlnit-o pe Nicoletta Mantovani, care lucra la un spectacol de echitație, între cursurile ei universitare. Ea avea 23 de ani, iar el avea 57 de ani.

La început, le spuneam tuturor că sunt asistenta lui, dar mințeam. Nu este ușor să spui că ai o relație cu un bărbat cu 34 de ani mai în vârstă decât tine. Luciano Pavarotti mă proteja întotdeauna”, a povestit ea.

La scurt timp după ce și-au început relația, Nicoletta Mantovani a fost diagnosticată cu scleroză multiplă și s-a temut că Pavarotti o va părăsi.

„Până acum te-am iubit. Acum te ador”, i-a spus Pavarotti, spre surprinderea ei.

Nicoletta și Pavarotti și-au ținut relația secretă timp de mai mulți ani, până când au fost fotografiați sărutându-se într-o vacanță, în Barbados.

Atunci, fanii lui Pavarotti au fost îngroziți de comportamentul presupusului catholic devotat. Furioasă, soția lui, Adua, i-a cerut divorțul și peste 78 de milioane de euro. Când Pavarotti a refuzat, ea ar fi cooperat cu o anchetă desfășurată în Italia în urma căreia tenorul a fost obligat să plătească peste 8,5 milioane de euro, reprezentând taxe pe care el le-ar fi datorat.

Adua a spus atunci că „a auzit povești” cum că Pavarotti i-ar fi fost infidel, dar nu a vrut să le creadă niciodată.

Divorțul lor s-a încheiat în anul 2000. Curând după aceea, Pavarotti a pus puțină sare pe rana pe care a făcut-o propriei sale imagini publice, lăudând pastilele pentru creșterea potenței în fața presei. El și Nicoletta s-au căsătorit mai târziu, în 2003.

„Amorul îți face bine întotdeauna, dacă micul tău prieten îl cere. Nu contează dacă  se întâmplă înainte sau după spectacol. Cel mai bine ar fi să se întâmple în timpul spectacolului, pe singura masă de pe scenă”, spunea celebrul tenor.

Luciano Pavarotti a fost prieten cu Prințesa Daiana, pe care a cunoscut-o în anul 1991. Datorită ei, celebrul tenor s-a implicat mai mult în activități caritabile.

Principalul lui proiect a fost „Pavarotti și Prietenii” – primul dintr-o serie de concerte cu vedete precum Elton John și Sting, prin cafre a strâns vani pentru organizații caritabile.

Pavarotti iubea mâncarea. „Mi-a cerut un munte de paste cu parmezan și salam”

Managerul lui Pavarotti, Herbet Breslin, a încercat să îi salveze imaginea tenorului trimițându-l într-un turneu în America rurală. Acolo, celebrul Pavarotti se bucura de câte trei porții consecutive de macaroane cu brânză.

De altfel, Pavarotti a ajuns să cântărească aproape 160 de kilograme.

În noul documentar, un cântăreț de operă italian care l-a cunoscut a dezvăluit că Pavarotti i-a cerut să îi aducă kilograme de paste tortellini, parmezan și salam, când l-a vizitat în timpul unui turneu.

Ideea lui Pavarotii de a ține dietă era să mănânce o porție de pui, fasole și piure de cartofi, după care și trei cupe de înghețată. Mai lăsa, „de la el”, o a patra cupă de înghețată în bol, neatinsă.

Într-o călătorie de o lună făcută în China, în anul 1986, Pavarotti a cerut să fie însoțit de doi chefi din Genoa, refuzând să încerce mâncarea chinezească.

În astfel de călătorii, Pavarotti se simțea „singur”, așa că apela la marele său anturaj pentru company și inclusiv la compania unor femei.

„Nu am fost un tată așa cum mi-am dorit să fiu”. Finalul vieții lui Pavarotti a fost trist

Cea de-a doua soție a lui Pavarotti a născut gemeni, dar unul dintre copii, un băiat, s-a născut mort. Fiica lui, în schimb, a devenit „lumina vieții lui”.

Curând, Pavarotti a înregistrat „Miss Sarajevo” alături de Bono, pentru victimele de război din fosta Iugoslavie.

În 2006, la finalul unui turneu pe parcursul căruia a fost criticat pentru unele greșeli în interpretare și apărat de Bono cu argumentul că „tenorul își rupe sufletul din nou și din nou pentru a livra emoție”, Pavarotti a fost diagnosticat cu cancer pancreatic.  

De la momentul în care i-a fost pus diagnosticul au urmat 14 luni tumultuoase pentru Pavarotti.

Și-a susținut ultimul concert în februarie 2006, la deschidereaJocurilor Olimpice de Iarnă de la Torino, când a interpretat „Nessun dorma”. Pentru că ar fi fost prea periculos pentru el să riște o prestație live în fața unei audiențe globale, Pavarotti a făcut playback, pentru prima și ultima dată.

În acest timp, soția lui, Nicoletta, ar fi încercat să îl convingă să semneze un testament „american”.

Potrivit doctorului Lidia La Marca, care i-a fost prietenă lui Pavarotti timp de 30 de ani, tenorul intenționa să o părăsească pe Nicoletta. Tenorul și-ar fi schimbat testamentul cu două săptămâni înainte de a muri, pentru a o scoate din document.

Când Luciano Pavarotti se afla pe patul de moarte, legendarul tenor ar fi fost vizitat de fosta lui soție, Adua Veroni, pe care el a părăsit-o pentru o femeie cu 34 de ani mai tânără decât el.

Celebrul tenor i-a spus fostei lui soții că este „frumoasă” și a convins-o să îi gătească mâncarea lui preferată – spaghete Bolognese.

Pavarotti a murit pe 6 septembrie 2007, în Modena, la vârsta de 71 de ani. Un total de 50.000 de oameni au trecut pe lângă sicriul lui pentru a-i aduce un ultimo omagiu.

În urma decesului său, prima soție a lui Pavarotti, Adua, și cele trei fiice ale ei, de o parte, și Nicoletta, de cealaltă parte, s-au luptta în instanță pentru averea lui de peste 280 de milioane de euro. Femeile au ajuns în cele din urmă la un acord.

Într-un clip filmat în ultimele sale luni de viață, Pavarotti și-a mărturisit unul dintre puținele regrete – „Nu am fost un tată așa cum mi-aș fi dorit să fiu”. Însă, celebrul tenor a spua acest lucru cu zâmbetul pe buze, în timp ce purta o bluză hawaiiană. Pavarotti nu și-a pierdut farmecul nici în ultimele clipe de viață.



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI