O sută de ani de la Ziua Armistițiului! Acordul de la Compiegne, din 11 noiembrie 1918, a pus capăt Primului Război Mondial, în care au murit peste 16 milioane de persoane

 
+3 click pentru
galerie

Primul Război Mondial, care a izbucnit pe 28 iulie 1914, s-a încheiat după mai bine de patru ani de zile, pe 11 noiembrie 1918, timp în care s-au dus lupte cumplite, în care milioane de persoane și-au pierdut viețile. 

Războiul cel Mare, Războiul Națiunilor sau Primul Război Mondial a fost un conflict militar de dimensiuni mondiale, întrucât în cele 53 de luni de luptă au luat parte peste 70 de milioane de militari, între care 60 de milioane de europeni. Ba mai mult, nu peste nouă milioane de combatanți și alte șapte milioane de civili și-au pierdut viețile în cadrul războiului. Acesta a fost unul dintre cele mai sângeroase conflicte și, mai mult de atât, a adus schimbări majore politice.

Primul Război Mondial a început pentru că mașina Arhiducelui Franz Ferdinand nu putea da înapoi!!! Automobilul este, și azi, perfect conservat!

La 27 august 1916 România a declarat război Imperiului Austro-Ungar. La rândul lor Germania şi Turcia declară război României la 28 respectiv 30 august. Pe 31 august Bulgaria atacă România fără declaraţie de război, care va fi făcută abia pe 1 septembrie 1916.   Decizia de a intra în război nu a fost luată cu inima uşoară, dar se profilase deja orizontul spre care urma să se îndrepte ţara. Consiliul de coroană din 14/27 august 1916 a consfinţit intrarea României în Marele Război alături de Antanta şi îngroparea definitivă a tratatului cu Austro-Ungaria, încheiat în 1883, în secret – un act de care ştiau doar regele Carol I şi câţiva lideri politici –, al cărui singur garant fusese Regele României, la care aderase şi Germania şi care aducea ţara noastră alături de Puterile Centrale. 

FOTO| Căutau comori, dar au dat peste OSEMINTE umane foarte vechi! Dezlegarea misterului a venit de la specialiști

Ziua Armistițiului, 100 de ani de la încetarea Primului Război Mondial - Când a încetat focul

Bulgaria a fost prima țară dintre Puterile Centrale care a semnat un armistițiu separat. Se întâmpla pe 29 septembrie 1918, iar pe 30 octombrie capitula și Imperiul Otomat. Câteva zile mai târziu, pe 3 noiembrie, Austro-Ungaria a trimis un steag alb comandantului italian pentru a-i cere un armistiţiu şi termenii păcii. 

Ziua Armistițiului! Președintele Klaus Iohannis, alături de Prima Doamnă și alți lideri politici, la ceremoniile militare! 

Ungaria a trimis un steag alb comandantului italian pentru a-i cere un armistiţiu şi termenii păcii. Termenii au fost aranjaţi, prin telegraf, cu autorităţile Antantei de la Paris şi au fost comunicaţi Austro-Ungariei, iar aceasta i-a acceptat. Armistiţiul cu Austria a intrat în vigoare începând cu ora 3, în după amiaza zilei de 4 noiembrie

De asemenea, Ungaria a semnat un armistițiu separat, în urma prăbușirii monarhiei habsburgice, iar după izbucnirea Revoluției germane, a fost proclamată republică. Acest lucru a marcat sfârșitul Imperiului German. 

Pe 11 noiembrie, în schimb, la Compiègne, în Franţa, la ora 05.00, într-un vagon de tren a fost semnat armistiţiul. La ora 11, în aceeaşi zi, a încetat focul şi armatele au început să se retragă. Din cauza ordinelor confuze şi a încercărilor criminale ale unor ofiţeri de a se evidenţia în ultimul moment, peste cadavrele bieţilor soldaţi, în aceste şase ore teribile, după ce totul fusese încheiat şi semnat la masa tratativelor, au murit inutil aproape 3 000 de soldaţi şi au fost răniţi alte peste 6 000. George Lawrence Price este considerat ca fiind ultimul soldat ucis, cu un glonte german în frunte, la ora 10.59.

Incident la Paris, la celebrarea Centenarului sfârşitului Primul Război Mondia! Ce s-a întâmplat când mașina în care se afla Donald Trump trecea pe Champs-Elysees

De asemenea, mareşalul francez Foch, cel care a impus acceptarea condiţiilor de armistiţiu oferite de Germania, a rostit în acel noiembrie 1918: “Ofițeri, subofițeri și soldați ai armatelor aliate, după ce inamicul a fost oprit definitiv, ați câștigat cea mai mare bătălie din istorie, ați salvat cauza cea mai sfântă: libertatea lumii. Fiți mândri, posteritatea vă va păstra recunoștință.

Ziua Armistițiului - 11 noiembrie - cum este celebrată în fiecare an

De atunci, în fiecare zi de 11 noiembrie, în ţări din Europa şi în statele membre Commonwealth se celebrează Ziua Macilor (Jour du Souvenir, în franceză, Veterans Day, Remembrance Day sau Poppy Day, în engleză). Este ziua când se aminteşte de momentul retragerii armatelor care au lăsat în urma lor câmpurile însângerate. Macul a devenit simbolul asociat cu memoria celor care au murit în conflictele armate din Primul Război Mondial. Un medic militar canadian a fost cel care a scris prima dată, într-o poezie numită In Flanders Fields (Pe câmpurile Flandrei), despre câmpurile presărate cu maci şi trupuri sfârtecate de obuze.

O sută de ani de la sfârşitului Primului Război Mondial! Zeci de lideri politici iau parte la festivitățile de la Paris

Din 1918, în multe țări, an de an, pe 11 noiembrie la ora 11 se păstrează două minute de reculegere în amintirea celor care, nevoiţi să plece la război, nu s-au mai întors niciodată.

Sursa: historia.ro, adevărul.ro, wikipedia
 



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI