Live acumObservator 16
Prime Time 20:00Chefi la cutite

Potoliți-vă! Arsenie Boca NU a fost sfânt! A spus-o chiar el! „De nenumărate ori am încercat a stinge capriciile unei credințe necontrolate”

Arsenie Boca NU a fost un sfânt și a spus-o chiar el. De fapt, toată această credință despre el a pornit din perioada când ieromonahul se afla la mănăstirea ortodoxă Sâmbăta de Sus, în contextul unei rivalități bisericești și în agitația creată de legionari.

Arsenie Boca

Să o luăm ușurel. Arsenie Boca este primul și singurul călugăr al mănăstirii Sâmbăta de Sus abia închegate, după ce mitropolitul Nicolae Bălan s-a ambiționat să îi atragă pe Greco-catolici la Biserica Ortodoxă și să mute centrul evlaviei populare a Ardealului de la mănăstirea Greco-catolică Prislop, unde au loc de două ori pe an pelerinaje cu mii de credincioși, la acest lăcaș de cult.

Până să i se mai alăture un călugăr și preot, Serafim Popescu, dar și după, Arsenie Boca se ocupă de treburile gospodărești și administrative și organizează slujbele.

În țară este haos. Suntem în 1940. Oamenii sunt alarmați de știri despre invadarea Basarabiei, a Bucovinei de Nord și a Ținutului Herței de către trupele sovietice, cedarea Ardealului de Nord Ungariei sau retragerea de pe tron a regelui Carol al II-lea. Lumea vine la mănăstirea unde se află Arsenie Boca în căutarea unui înțeles dumnezeiesc care să aducă o lumină în dezordinea generală.

Arsenie Boca, un călugăr cu înfățișare fermecătoare

Arsenie Boca are 30 de ani. Poartă rasă albă și e încins cu un brâu lat de piele. Are gesturi delicate și vorbă domoală, ardelenească. Are ochii albaștri și o privire intensă, fruntea înaltă și părul bogat ce îi cade pe umeri. Seamănă cu reprezentările lui Iisus. Pozele lui se vând pe post de iconițe de carton.

Mănâncă puțin, ține un regim vegetarian riguros, întrerupt de zile de post negru, doarme pe apucate, practică rugăciunea inimii, petrece multe ceasuri în genunchi. Uneori, în timpul liturghiei, începe să plângă.

Speră să scape în munte, nu departe de mănăstire, într-o chilie unde să se bucure de tăcere și singurătate.

Însă, este curios să afle până unde ajunge credulitatea oamenilor și unde începe credința autentică, iar arta spectacolului îl atrage.

Oamenii încep să îl ia cu asalt pe Arsenie Boca. O minune celebră

OK! Încă puțin context: Trece un an. Suntem în 1941 și are loc așa-numita rebeliune legionară. În țară se desfășoară un război deschis între legionarii lui Horia Sima și generalul Ion Antonescu. Oamenii lui Sima sunt dezlănțuiți, în țară și în Capitală – devastează sinagogi, jefuiesc și linșează peste 100 de evrei. În scrut timp, Antonescu instaurează dictatura militară, iar România intră în război cu Germania, Italia și Japonia. Încep și deportările în Transnistria și pogromurile.

Imediat ce entuziasmul recuperării Basarabiei se stinge, începe durerea, provocată de veștile despre morți, epidemii și atrocități de pe frontul de est. Femeile, bătrânii și copiii rămași acasă, legionarii fugari urmăriți de oamenii Siguranței, tinerii sunt în căutarea unei speranțe se îndreaptă spre… Credință. Este vremea ca Arsenie Boca să devină preot, împotriva voinței lui.

„Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalanșă de oameni de toate vârstele și treptele, năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aci m-am trezit că fac duhovnicie cu oanenii, deși nu eram preot.

Știam că tot ce pățesc oamenii li se trage de pe urma greșelilor sau păcatelor. Așa m-am văzut silit să primesc preoția și misiunea majoră a propovăduirii lui Hristos-Dumnezeu adevărat și Om adevărat , precum și a sfințirii omului, ca să aibă pacea lui Dumnezeu în sine. I-am învățat să fie curați față de Dumnezeu, să dea Cezarului ce e al Cezarului și lui Dumnezeu ce e a lui Dumnezeu”, scrie, la un moment dat, Arsenie Boca.

Pe legionarii fugari care vin la spovedit îi sfătuiește să renunțe la pistoale, conspirații și răzbunări, încearcă să-I „despoliticianizeze” și să îi întoarcă la „creștinismul ce nu se ceartă cu Stăpânirea”. Însă, intră în bătaia glonțului, fără să vrea! Unii cred că mișcarea legionară și-a găsit un conducător din umbră – Arsenie Boca.

O „minune” îi sporește și mai mult popularitatea. Într-o zi, pe poarta mănăstirii intră o căruță: un țăran își duce la biserică fiica de 16 ani care nu mai poate să meargă. Omul a auzit că Arsenie Boca face minuni. Călugărul i-a spus să o lase pe fată câteva zile la mănăstire, timp în care copila este dusă cu o roabă la slujbe. Fata s-ar fi pus pe picioare, iar tatăl ei ar fi găsit-o plimbându-se ăprin curte, alături de vindecător.

Gata! Țăranii sunt în stare să meargă pe jos și câteva zile, doar ca să ajungă la mănăstirea Sâmbăta de Sus, unde se află Arsenie Boca.

Atunci când îl privesc pe Arsenie Boca, unora li se pare că îl văd pe Iisus sau pe Sfântul Ilie. El poate ghici, de exemplu, că numele cuiva începe cu o anumită literă sau că o persoană are în buzunar o anumită sumă de bani.

Cum ajută Arsenie Boca oamenii, de fapt

După ce ascultă spovedaniile, călugărul Arsenie Boca este aspru, ferm! Dă sfaturi severe: post și rugăciune, înfrânare, viață cumpătată. Uneori, recomandă un regim alimentar anume sau diferite ierburi de leac.

De altfel, este cunoscut aptul că postul prelungit ameliorează anumite boli, că ceaiurile de plante pot fi întremătoare și că rugăciunea ajută corpul în lupta cu boala.

Prin urmare, Arsenie Boca recomandă, de fapt, medicina naturistă în diferite forme, urmând tehnici de medicină hipnotică pentru „a ușura suferințele și dacă e posibil pentru a le vindeca”.

Cu aerul că face minuni, dar și cu umor, după cum notează Tatiana Niculescu în cartea „Ei mă consideră făcător de minuni. Viața lui Arsenie Boca”, ieromonahul ține mici lecții de fizică unui public prea puțin alfabetizat, mai ales feminin, și predispus să creadă orice. Nu se lasă atins de nimeni și începe să fie numit „Sfântul”.

În secret, îi citește cărțile filosofului austriac Rudolf Steiner, cel mai probabil în traduceri franțuzești, despre clarviziune, aură și energii nevăzute.

La un moment dat, „Sfântul” Arsenie Boca se confesează: „Datorită cunoștințelor ce le adunasem în vremea studiilor și pe care le aplicam unde se putea face aceasta, poporul sărea marginile aprecierii juste și mă credea expcepțional de înzestrat. De nenumărate ori am încercat, și mai încerc, a le stinge capriciile unei credințe necontrolate, cea la domeniul fanteziei – că aceasta nu mântuiește -, și abia am izbutit să-I scad la o iubire pe care mi-o păstrează fără să mă mai întrebe. M-am remarcat ca un preot-călugărcare propovăduiesc trăirea creștinismului în toată adâncimea lui și în toată sinceritatea noastră, ca singura concepție suficientă despre lume și viață”.

Datorită sau din cauza talentului său, Arsenie Boca ajunge să fie folosit de mitropolitul Bălan. Acesta organizează, în ultimii ani ai războiului și în ciuda prieteniei sale cu Atonescu, o serie de „misiuni” religioase în cadrul unei campanii de catehizare ortodoxă su substrat antigerman. Mitropolitul începe să încurajeze colaborarea cu țările aliate împotriva puterlor Axei. Îl transform pe „vindecător” într-o unealtă politică!

Dar nu are importanță, firește! Biserica Ortodoxă Română ia în calcul canonizarea Părintelui Arsenie Boca.