Au întors spatele Țării. Radu cel Frumos sau Petru Cercel, domnitori homosexuali. ”Nu căuta trebile domniei, ci curviile, pe parte bărbătească”

 
+6 click pentru
galerie

Radu cel Frumos, Petru Cercel ori Ștefăniță Lupu, cunoscut drept ”Papură Vodă”. Unii au domnit în Moldova, alții în Țara Românească. Câteva luni sau ani întregi. Și toți au avut apucături ”ciudate”, cum scriu marii cronicari Grigore Ureche ori Miron Costin. Homosexuali care au stat pe tronul provinciilor românești, capete încoronate ce se dedau ”la petreceri și la dezmierdări” cu sfetnici tineri turci. ”Nu căuta trebile domniei, ci curviile, și partea bărbătească, și femeiască”

Pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, homosexualitatea în istoria poporului român și mai ales printre domnitori, era un subiect tabu. După 1990, câțiva istorici, timid, au lansat o serie de ipoteze privint viața sexuală a conducătorilor din perioada 1400 - 1650, fie că aceștia au stat pe tron în Moldova, fie în Țara Românească. Cei care s-au încumetat să o facă au găsit - în cronici românești, grecești ori venețiene - pasaje întregi în care se vorbește despre ”blăstămățiile” la care se dedau cârmuitorii.

  • RADU CEL FRUMOS (1462-1473, 1473-1474,1474, 1474-1475, Țara Românească)

Fiul lui Vlad Dracul şi frate al lui Vlad Ţepeş, Radu s-a născut, ca şi ilustrul său frate, în Cetatea Sighișoarei şi a copilărit mai apoi la Târgovişte, atunci când tatăl lor a luat tronul Ţării Româneşti, în 1436. În 1442, deşi aliat iniţial al Sfântului Imperiu de Roman de Neam Germanic condus de împăratul Sigismund, Vlad Dracul, pentru a-şi asigura tronul, devine omul turcilor. Drept gaj, îi lasă pe doi dintre fii săi, pe Vlad şi pe Radu, la turci. Unii spun că Radu avea în acea perioadă șapte ani, alţii 12. ”Şi s-a întâmplat ca în timpul când a ajuns la domnie şi sta să plece asupra lui Caraman, împăratul, dorind să aibă relaţii cu acest băiat, era cât pe ce să moară de mâna aceluia. Căci fiindu-i drag băiatul, îl chema la petreceri şi, închinând cu patimă păharul către el, îl chema în camera de culcare. Şi băiatul, fără a bănui că va păţi aşa ceva din partea împăratului, l-a văzut pe împărat repezindu-se la el pentru un lucru de aşa fel şi s-a împotrivit şi nu se da la dorinţa împăratului. Şi-l săruta împotriva voiei lui şi băiatul, scoţând un pumnal, îl loveşte în coapsă pe împărat şi aşa îndată a luat-o la fugă, pe unde a putut. Doctorii i-au vindecat rana împăratului. Iar băiatul, urcându-se într-un copac undeva pe acolo, s-a fost ascuns. După ce însă împăratul şi-a făcut bagajele şi a plecat, atunci şi băiatul, coborându-se din copac şi luând-o la drum, nu cu mult mai pe urmă a venit la Poartă şi a devenit favoritul împăratului”, scrie cronicarul grec Laonic Chalkokondyles.

Topkapî, superbul palat unde se spune că Radu cel Frumos și Mehmet al II-lea se dezmierdau...

E momentul în care Radu devine ”cel Frumos”, adică amantul sultanului Mehmet al II-lea, convertit la islam încă de la 22 de ani. Participă, în 1453, la asediul Constantinopolelui, de partea ienicerilor. Iubirile se consumau la palatul Topkapî. De ochii lumii, s-a căsătorit cu Maria Despina, o prințesă albaneză, cu care a avut o fiică, pe Maria Vochița, viitoarea soție a lui Ștefan cel Mare. S-a stins la nici 40 de ani. Marele Nicolae Iorga scria că Radu a deprins desfrânarea de la turci...

  • ILIAȘ RAREȘ (3 septembrie 1546 - 11 iunie 1551, Moldova)

Fiul lui Petru și al Elenei Rareș, Ilieș a fost atras mai mult de petreceri, decât de domnie. Grigore Ureche, marele cronicar, scrie că boierii au fost păcăliți, la început, de frumusețea și de bunătatea tânărului domn, nepot direct de-al lui Ștefan cel Mare, până când s-au prins cum stă treaba. „Pre urma lui Pătru vodă Rareş ridicară boierii cu toată ţara pre Iliaş fiiu-său cel mai mare la domnie, sâmbătă septemvrie 3 că şi firea şi faţa îl lăuda să fie blându şi milostivu şi aşezătoriu, gândidu-să că va semnăna tătâne-său”, scria cronicarul. În loc de aceste virtuţi, Iliaş s-a apucat de destrăbălări, organizând petreceri sexuale cu tinerii săi servitori turci, pe care «îi dezmierda» şi cu cadâne“. „Dinafară se vedea pom înflorit, iar dinlăuntru lac împuţit. Că avându lângă sine sfetnici tineri turci, cu cari ziua petrecea şi să dezmierda, iar noaptea cu turcoaice curvind, din obiceele creştineşti s-a îndepărtat”. La un moment dat, nu mai are chef de domnie, așa că renunță la tron în favoarea fratelui său, Ștefan. Trece în religia mahomedană și ajunge, cu simbrie, în slujba sultanului Suleiman Legiuitorul, moment în care preoții îi înegresc fața, în tabloul votiv de la Mănăstirea Probota, ctitoria tatălui său. Moare la 31 de ani, în pușcărie, la Bursa, unde fusese arestuit pentru că delapidase niște bani.

Petru Rareș – tabloul votiv de la mănăstirea Probota (ridicată de el, în 1530). Iliaş, moştenitorul tronului are fața înnegrită, căci s-a convertit la islamism

  • MIHNEA AL II-LEA TURCITUL (septembrie 1577 - iulie 1583, aprilie 1585 - mai 1591, Țara Românească)

Ajunge domn la fragedă pruncie, nici 13 ani. Prima sa ”guvernare” are loc sub tutela mamei, Ecaterina Salvaresso, întâia noastră regină. E mazilit, rapid, și pleacă la Tripoli. Se convertește, și el, la islam, moment în care o apucă pe căi greșite. Rămâne în istorie pentru că e homosexual și pentru că a introdus mucarerul, un obicei apărut în a doua jumătate a secolului al XVI-lea în Țara Românească și Moldova, conform căruia un domn trebuia să fie confirmat de sultanul Imperiului Otoman după trei ani de domnie, conducătorul principatului românesc fiind nevoit, în acest scop, să plătească o sumă de bani. Stins, și el, la 37 de ani...

  • PETRU CERCEL (29 august 1583 - 16 aprilie 1585, Țara Românească)

Fiu al lui Pătrașcu cel Bun, Petru al II-lea Pătrașcu primește porecla ”Cercel”, după moda Curții franceze, unde a stat ceva vreme. Era un domn iluminat, pe care Europa îl iubea, deoarece vedea în el un ”baraj” în calea turcilor. Vorbea multe limbi străine, poet de curte. În Hexagon a deprins obiceiurile homosexuale. Henric al III-lea al Franței, un pederast notoriu, rege al Franței între 1574 și 1589, l-a transformat în partenerul său. Petru făcea parte dintr-un grup de metrosexuali numit ”Les Mignons” (”Drăguții”), care-l acompania, non stop, pe Henric. Acesta a militat ca Petru să obțină tronul, ca un fel de mulțumire. La al său rând, domnul nostru i-a purtat, mereu, ca prețuire, cercelul cu perlă primit de la franțuz. 

Există, însă, și istorici care vorbesc despre heterosexualitatea lui Petru Cercel. Adrian Stănilă, de exemplu, amintește că boierii din vreme sa se revoltau, deoarece domnitorul avea o legătură ”necuvincioasă” cu una dintre fiicele acestora. A decedat la 34 de ani, nu înainte de muta Capitala Țării Românești de la Curtea de Argeș la Târgoviște. 

Henric al III-lea al Franței, rege între 1574 și 1589. Se spune că era, veșnic, însoțit de o gașcă de băieți - ”Drăguții”, din care făcea parte și Petru Cercel al nostru

  • ALEXANDRU ILIAȘ (septembrie 1616 - mai 1618 în Țara Românescă și 10 septembrie 1620 - octombrie 1621, 5 decembrie 1631 - aprilie 1633, în Moldova)

Nepot al cunoscutului Alexandru Lăpuşneanu. Despre acesta, Miron Costin spune că era un domn nepriceput care, în loc să se ocupe de treburile ţării, se întovărăşise cu un amant homosexual din Balcani, renumit pentru practicile sale, pre nume Batiste Veveli, şi se deda doar plăcerilor. „Dacă s-au aşezat Alexandru-Vodă la scaun (lupul părul schimbă, iară nu firea), tot pre aceia cale, ca şi la domniia dentîiu au purces lucrurile. Ce cârpeau boierii cum puteau trebile ţării, iară domniia mai mult îşi petrecea cu Batiste Veveli. Cum au venit ştire de domniia lui Alexandru-vodă la boieri, mare mîhniciune şi voie rea în toată curtea, mai ales în boieri, ştiind cu toţii firea acelui domn”, scria Miron Costin. A fost dat jos de boierii care nu-l mai doreau, nici pe el, nici pe amantul din Balcani. Batiste Veveli, sfetnicul grec, este ”ucis” în opera lui Costache Negruzzi, Alexandru Lăpușneanu. 

Unul dintre ultimele documente semnate de Alexandru Iliaș, în 1633. Domnitorul se iubea cu un homosexual notoriu de prin această parte de lume, grecul Batiste Veveli

  • MIHNEA AL III-LEA RADU (1658 - 1659, Țara Românească)

Miron Costin, alt mare cronicar, vorbeşte şi de apucăturile lui Mihnea al III lea Radu, domn al Ţării Româneşti între anii 1658 şi 1659. Din punctul de vedere al cronicarului, acesta ar fi fost amantul lui Chinan Paşa, un funcţionar otoman extrem de influent. Totul s-ar fi tras de la anii petecuţi la turci, unde a dobândit acest obicei. „Şi a slujit lângă Poarta turcească la Chinan Paşa, căruia zic unii zic să-i fi fost giuvan ( n.r. – amant), fiindcă era frumuşăl”, preciza cronicarul. Cu toate acestea, a sfârşit rău, fiindcă a trădat Înalta Poartă şi s-a aliat cu principele Transilvaniei Gheorghe Rackoczi al II-lea. Atacat de turci şi trădat de boieri, a fugit în Transilvania, unde a murit, în 1660.

  • ȘTEFĂNIȚĂ LUPU (1 decembrie 1659 - 29 septembrie 1661, Moldova)

A fost fiul lui Vasile Lupu, și la vârsta de numai 18 ani a fost numit domn în locul lui Gheorghe Ghica, la insistențele și rugămințile tatălui său aflat la Constantinopole. Domnia sa a fost tulburată de Constantin Șerban din Țara Românească, precum și de turci și tătari, care aduceau pretendenți la tron. După aceste încercări, a urmat o ciumă și apoi o foamete cumplită, astfel încât oamenii mâncau și papură măcinată în loc de pâine. Din acest motiv a mai fost numit și ”Papură Vodă”. ”Cronica Bălenilor”, scrisă de cronicarul muntean Radu Popescu, precizează că voievodul era efeminat şi se dădea plăcerilor sexuale şi cu femeile şi cu bărbaţii. Dezmierdat, făcea lucruri copilăreşti, să zic mai bine, nebuneşti, nu căuta trebile domniei, ci curviile, şi partea bărbătească, şi femeiască”.

Imaginea Doamnei Ecaterina Cercheza,  imortalizată în tabloul votiv de la biserica Mănăstirii Hlincea, alături de soţul ei, Domnul Moldovei, Vasile Lupu, şi de fiul ei, Ştefăniţă Lupu (în centru)

Surse: Adevărul, Wikipedia, ”Cronica Bucureștilor”

 




 

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe