"Bădia” Ernest Maftei: Legionar notoriu, apărător de evrei, arestat de comuniști. ”L-aș fi putut salva pe Iorga”

 
+3 click pentru
galerie

Deși pare greu de crezut, blajinul Ernest Maftei din ”Dumbrava Minunată” a fost un legionar cu putere în ierarhia ”Gărzii de Fier”. Conform spuselor sale, se afla în mașină cu Horia SIma în momentul asasinării lui Nicolae Iorga și, dacă ajungeau mai repede la casa acestuia, l-ar fi putut salva. A fost arestat pe vremea lui Carol al II-lea, a protejat evrei, a jucat sub pseudonim și a ajuns în închisorile comuniste

”Joi, 19.10.2006”, la orele 05.00, a încetat din viață, după o grea suferință, camaradul nostru, Bădia Ernest Maftei, fost deținut politic, membru al Partidului Pentru Patrie”. Așa suna, acum mai bine de un deceniu, comunicatul prin care foștii colegi cu vederi naționalisto-legionare anunțau decesul unuia dintre cei mai iubiți actori români, cu o poveste de viață incredibilă.

Născut în 1920 la Prăjești, în județul Bacău, Ernest Maftei a debutat de fraged, cu versuri în revista ”Liliacul”, editată împreună cu câțiva colegi. La 17 ani, cu vederi național-creștine, intră în ”Frăția de Cruce”, organizație anticomunistă, unde devine, imediat, un lider. În 1938, la doar 18 primăveri, este arestat pentru vederile legionare de autoritățile lui Carol al II-lea. Ajunge la Vaslui, unde, pe 21 septembrie 1939, va asista la uciderea a câțiva camarazi. Eliberat, este, din nou, arestat de regimul antonescian, pentru activitatea din ”Frăția de Cruce”. Trece prin închisorile de la Galați, Jilava, dar și pe la faimoasa ”Văcărești”. Judecat de patru ori.

”Camaradul” Ernest Maftei, la 18 ani

În dosarele Siguranței Statului este considerat a fi unul dintre capii mișcării legionare, al treilea în ierarhie. Conform declarațiilor sale date după evenimentele din decembrie 1989, Ernest Maftei se afla în mașina cu care liderul Horia Sima, avertizat că legionarii îl vor ucide pe Nicolae Iorga, gonea spre Sinaia, pentru a salva cea mai luminată minte pe care poporul acesta a avut-o. ”Am ajuns prea târziu”, avea să declare. Nicolae Iorga era asasinat de șapte camarazi pe 27 noiembrie 1940...Ernest Maftei devenea, ulterior, la numai 21 de ani, șef peste patru județe...

În timpul pogroamelor, primește ordine de la București să ridice 136 de evrei suspectați de activități comuniste și subversive. Îi adună pe toți cei din listă și îi ascunde la Prăjești, în localitatea natală, unde îi angajează la cariera de piatră ce aparținea tatălui său. În urma acestei acțiuni, Maftei-senior este arestat mai târziu și încarcerat. 

După cel de-al Doilea Război Mondial, șomer fiind, își caută de muncă. Joacă la ”Teatrul Poporului” sub nume fals, Erman Valahu. O face atât de bine, încât primește Meritul Cultural clasa I. E nevoit să renunțe la el, pentru a nu se da în fapt. De fiecare dată când are probleme cu autoritățile comuniste, din cauza trecutului său legionar, evreii salvați de el în anii de tristă amintire, ajunși în funcții de conducere, intervin...

Lizuca și ”Bădia”, în ”Dumbrava Minunantă”, unul dintre cele mai frumoase filme pentru copii realizate, vreodată, la noi

Debutează, în film, în ”Desfășurarea” (1954), prima ecranizare a unei opere semnate Marin Preda, alături de Colea Răutu, Ștefan Ciubotărașu ori Fory Etterle. Este întâiul film ale cărui interioare sunt filmate, parțial, pe platourile studioului de la Buftea. Urmează ”Răscoala” și ”Neamul Șoimăreștilor”, apoi o carieră de excepție, cu peste 50 de pelicule. ”Bădia” joacă admirabil în ”Dumbrava Minunată” (1980), alături de Diana Muscă. În 1989 participă la manifestația anticomunistă din Piața Universității. Pe 14 iunie 1990 este ridicat din propria casă de cinci indivizi deghizați în mineri. E bătut crunt și aruncat pe malurile Dâmboviței. Recunoscut de un trecător, este transportat la urgență. Din cauza tensiunilor acestor evenimente, soția sa decedează. Este considerat, de către radio ”Deutsche Welle,” al cincilea anticomunist în ierarhie. Răspunde: ”Hai că-s porci! Tocmai pe locul cinci și nu pe primul?”

Continuă să joace. Refuză roluri în telenovele, scrie volume de versuri. Primește premiul UCIN la 50 de ani de cinematografie, apoi se înscrie în Partidul ”Pentru Patrie”, semn că prima dragoste nu se uită niciodată...

Surse: ”Filmat în România”, Bujor T. Râpeanu



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI