"Baronul Bellu, cel cu automobelu'" a adus prima mașină care a circulat, vreodată, în România: Un Peugeot de PATRU cai putere, care prindea 18 km/h

 

"Bellu", un nume de cimir al Bucureștilor, în care odihnesc mii de suflete, cu o alee a personalităților, de la Amza Pelea la Laura Stoica. De la Cezar Petrescu la Dem Rădulescu.

La un simplu sondaj cu privire la acest "Bellu", răspunsurile vor fi majoritare: Un cimir! Dar câți știu că, de fapt, numele de Bellu i-a aparținut unui baron de origine aromână, cu funcții politice la acea vreme, un intelectual în ale religiilor și fost justițiar în minister.

Ei bine, acest Bellu, strigat de mamă și de tată Barbu, a avut o contribuție grozavă la istoricul Capitalei.

Pe la 1889, baronul aduce pe străzile Bucureștiului ceea ce astăzi avem cu prisosință. AUTOMOBILUL.

(Peugeot, model din 1882)

Un Peugeot de 4 cai putere, pe care bucureștenii îl numesc "trăsura cu patru locuri", pentru asemănarea lui cu familiarul mijloc de transport urban, așa cum stă notat în "Cronologia Bucureștilor". Noutatea venea din faptul că, în partea din față lipseau animalele de tracțiune, fără zgomot, fără miros, fără tropăit. Doar un mecanism, numit motor, ce avea la bază patru cai putere (4 CP!!!). Prindea nici mai mult, nici mai puțin de 18 km/h. Fără cal, doar cu roți!!! Fără acoperiș (ăla, de-i zicem noi plafon), însă avea umbrelă. Cu un fel de portbagaj, în partea din față, reprezentat, de fapt, de o geantă. Avea și faruri, iar roțile, aveau apărători. Un fel de "ozn" pentru muritorii de rând! Cu asta se "dădea" Barbu Bellu prin Bucureștiul anilor 1880.

Cu vreo 37 de ani mai înainte, Bellu se făcea remarcat prin altă "măreție" a vremii.

La 1858, se dădea startul construcției unui cimitir, pe un teren de circa 15 hectare, donat de Barbu Bellu

La data de 26 noiembrie 1852 încep lucrările pe un teren de circa 15 hectare. Pe acest teren în care se găseau trei mori de vânt, pe o moşie a Văcăreştilor, şi acea mare grădina de pe uliţă Şerban Vodă a baronului Barbu Bellu, ministru al Cultelor şi Justiţiei la acea vreme, care o donează Primăriei.

Până la jumătatea sec. XIX, bucureştenii îşi îngropau morţii în jurul bisericilor, existând însă şi 7-8 cimitire în afara oraşului, pentru populaţie şi pentru săraci. Devine, după organizare, cea mai mare suprafață destinată odihnii veșnice...

(Placa funerară a familiei)

La moartea sa, în 1900 fix, ziarele vremii aveau să scrie: "Se stinse Baronul Bellu, cel cu automobelu'"...

 

 

 

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe