Live acumObservator 06
Prime Time 20:00Poftiti pe la noi: Poftiti la munca (r)

Carmen Sylva, Regina uitată a românilor. „Florile codrului și câmpiile României mi-au vorbit.” In memoriam.

Pseudonim literar: Carmen Sylva. Cine? Întâia Regină a României. Nume la naștere: Elisabeth, Elisabeta. Scriitoare. Scopul declarat al vieții ei era să ajute toți românii. L-a dus la capăt până la moarte. Am uitat-o. Regina uitată. Dacă nu vă e cu supărare, să ne-o aducem aminte.

Regina Elisabeta în port popular.

identitatea.ro

Pseudonim literar: Carmen Sylva. Cine? Întâia Regină a României. Nume la naștere: Elisabeth, Elisabeta. Scriitoare. Nemțoaică-n sânge, mai puțin nemțoaică-n gând și sensibilitate. O prezență miloasă și discretă, cu mintea zburdând în versuri și păduri. Scopul declarat al vieții ei era să ajute toți românii. L-a dus la capăt până la moarte. Am uitat-o. Regina uitată. Dacă nu vă e cu supărare, să ne-o aducem aminte. Astăzi și de-acum încolo. Venea pe lume într-o zi de 29 decembrie. Așadar, in memoriam.

De obicei, prințesele trăiesc în basme. „A fost odată ca niciodată...” e al lor. Trist e că Prima Regină a românilor, ea însăși o prințesă scriitoare, n-are un basm al ei. Sau poate că-l are, dar noi l-am uitat, ori nu l-am știut niciodată. Să-l rescriem împreună.

Elisabeta s-a născut pe 29 decembrie 1843, în palatul Monrepos din Neuwied, Germania. Cine bănuia că va fi prima Regină a României? Nimeni. A trăit 72 de ani, 47 a domnit peste români. „Florile codrului și câmpiile României mi-au vorbit”, obișnuia Regina să spună.

Pentru Carmen Sylva, România nu a fost cadou. A fost o responsabilitate de care s-a îngrijit cu hotărâre. Era Prima Regină a unui popor neobișnuit cu modernitatea, un popor neobișnuit cu acea benevolență pe care doar Casele mari și Oamenii mari știu s-o ofere. Regina Carmen Sylva e întruchiparea benevolenței. În 12 începuturi de basm, să auzim viața unei Regine a cărei singură coroană a fost bunătatea.

A fost odată ca niciodată, o prințesă care, alergând pe holurile Palatului din Potsdam, reședința familiei de Hohenzollern, s-a ciocnit de Carol I. Așa s-au cunoscut, într-o îmbrâncitură. Nu știau ei c-aveau să fie soț și soție, cel dintâi cuplu regal al unei țări nenăscute încă. Regatul României.

A fost odată ca-n povești, o tânără care și-a părăsit familia de aristocrați nemți și a aterizat la București, în ditamai zloata, în toamna lui 1869, la 26 de ani. Cunoștea românește doar câteva cuvinte. Cunoștea excelent latina și greaca. Cunoștea bine că trebuie să fie soția lui Carol I, care intrase în România cu 3 ani mai devreme. Pe 15 noiembrie 1869 s-au căsătorit.

De n-ar fi, nu s-ar mai povesti că Elisabeta era protestantă, iar Carol I era catolic. Ei guvernau un popor profund ortodox. Gestionarea acestei provocări ecumenice i-a revenit Elisabetei. „Un singur stâlp a dăruit Dumnezeu creațiunii sale: iubirea”, cugeta ea. Un stâlp pe care Carmen Sylva n-a contenit să-l înalțe pentru supușii săi, punând în paranteză credința în care fusese crescută.

Poveste, poveste, dulce poveste, de când Regina a născut-o pe Maria, în 1870. Copil frumos, vesel și precoce. Poveste, poveste, cumplită poveste, căci Măriuca a murit la nici 4 ani, răpusă de scarlatină. N-au mai avut alți copii.

Dumnezeu a luat-o la sine din pură bunătate. Îi voi fi veșnic recunoscătoare pentru fericirea de care am avut parte. Căci mai bine să mă transform în stâncă plângătoare, decât să nu fi fost niciodată mamă!

Pe când se potcovea puricele cu 100 de potcoave de oțel, prin 1875, la temelia Castelului Peleș, în prezența constructorilor, Elisabeta (Carmen Sylva) a zidit o poezie scrisă de ea.

Pe când Dumnezeu și sfinții mai umblau pe pământ, Regina Elisabeta a înființat clinici, infirmerii și servicii de ambulanță. În timpul Războiului de Independență din 1877, a convins doamnele din înalta societate să i se alăture în a îngriji personal miile de soldați din spitale. A procurat medicamente pentru răniți și a stat la căpătâiul bolnavilor.

Din rude mari împărătești, o preafrumoasă fată, Carmen Sylva era îndrăgostită de poezia lui Eminescu și de limba română. Dacă-n 1869 rostea doar câteva cuvinte în română, în 1878 traduce versurile lui Eminescu în franceză, engleză și germană. A promovat cultura și meșteșugurile românești în expoziții la Paris, iar portul popular nu i-a fost străin nici la recepțiile oficiale. Și-a elogiat în versuri și proză țara de adopție. Făcea presiuni la guvern pentru cei săraci, iar dacă guvernul oferea prea puțin, dădea oamenilor din averea ei personală.

În toată viaţa mea, el a rămas pentru mine imaginea Poetului însuşi, nici a celui blestemat, nici a celui inspirat, ci a poetului aruncat dezorientat pe pământ, nemaiștiind cum să regăsească aici comorile pe care le poseda. Regina unei țări s-a înălțat, spre cinstea ei, până la Regele poeziei românești…

A fost odată ca niciodată, o Regină care, ca să mai completeze veniturile Casei Regale din România, una dintre cele mai sărace familii domnitoare din Europa acelor ani, a acceptat să facă testimoniale pentru mașini de scris. Fotografiile cu ea testând diferite mașini de scris apăreau în ziarele vremii, la noi și în străinătate. A fost primul cap încoronat din lume care a făcut publicitate pentru un produs, și primul om care a pus România pe circuitul turistic internațional. Ideea ca Orient Express-ul să oprească și-n Gara din Sinaia îi aparține.

De n-ar fi, nu s-ar mai povesti că Elisabeta oferea burse studenților din familii modeste, iar vacanțele și le petrecea fie la Peleș, unde avea o bibliotecă fascinantă, fie în Constanța. De câte ori auzea un vapor plecând din port, agita o batistă albă de mătase în direcția lui și-i recita prin portavoce un poem. Regina Elisabeta n-avea groaza penibilului și nici nu „suferea” de imensitatea simbolului viu care era.

Demult, tare demult, o Regină a fost trimisă-n exil de soțul ei, Regele. Situația e legată de succesiunea la tron. Carol și Elisabeta nemaiavând copii, la tronul României a venit Ferdinand, căruia Carol îi era unchi. Ferdinand voia să se căsătorească cu Elena Văcărescu, boieroaică. Guvernul și Carol I erau împotriva acestei căsătorii, Elisabeta pentru. Din acest motiv și pe fondul unei căsnicii din care dragostea lipsise, conflictul dintre Carol și Elisabeta a escaladat până în punctul în care Regina s-a văzut nevoită să stea 3 ani în străinătate, în Veneția și la Neuwied.

A fost odată ca-n povești, o Regină-scriitoare care, întoarsă în țară, și-a pus dăruirea încă și mai abitir în singurul lucru ce nu-i trădase încrederea: România. Până în 1906, a înființat nu mai puțin de 14 societăți filantropice și de binefacere – Societatea Regina Elisabeta, de pildă, îngrijea gratuit 17.000 de pacienți în fiecare an. În 1909, în București, ea a ridicat Așezământul Vatra Luminoasă, un cartier-centru medical pentru orbi. După toate acestea, românii i-au găsit alintul cuvenit: „mama tuturor răniților”.

„Atunci eu sorb în ochii mei

Privirea ta, şi mă-mpresoară

Scântei, un râu adânc de foc,

Iar genele mi se scoboară.

Se face noapte-n jurul meu!

Eu pier în strângerea clipirii,

Bătând din ostenite aripi,

Topit de flacăra iubirii.”

A fost odată ca niciodată, o Regină care și-a trăit ultimii ani din viață într-un con de umbră, eclipsată de tinerețea și felul impulsiv al Reginei Maria. A fost odată ca niciodată, o Regină care a scris peste 1000 de poezii, cam 90 de nuvele, 30 de opere dramatice și 4 romane. A fost odată ca niciodată, o Regină pentru care o zi în care nu făcea bine era o zi pierdută.

A fost odată ca niciodată, Carmen Sylva, Întâia Regină a românilor.

Surse: familiaregala.ro, Wikipedia, enciclopediaromaniei.ro